Pe 15 iunie 1889, se stingea Luceafărul poeziei noastre, Mihai Eminescu

Poet prin vocaţie şi ziarist prin profesiune, Mihai Eminescu nu a fost – cum cred unii – un romantic contemplativ şi abstract, pierdut într-o visare lirică, ci un om al timpului său, implicat, prin toate fibrele gândirii şi simţirii lui, în viaţa poporului român; a fost un artist-cetăţean, gânditor şi pedagog al neamului său, cel mai mare pe care l-a dat secolul XIX culturii române.

Relația de dragoste dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu este una dintre cele mai comentate și analizate din România ultimilor o sută de ani. Legătura celor doi poeți s-a sfârșit tragic. După moartea „poetului nepereche”, Veronica Micle s-a sinucis. Cum?„Cu o lăcomie hotărâtă”, a explicat primul medic care a constatat decesul.
Povestea de iubire dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle a început în anul 1872, la Viena. Veronica Micle era măritată încă din anul 1864 cu un profesor universitar din Iași. Relația dintre cei doi a fost scurtă, însă s-a reaprins în 1879, atunci când soțul Veronicăi Micle, Ștefan Micle, a murit. Relația celor doi poeți nu a fost numai lapte și miere, ba dimpotrivă. Se spune că Veronica Micle îi reproșa marelui poet că nu vine la ea în vizită la Iaşi, după ce acesta alege să se mute la București. În 1881, sătulă de distanță, Veronica se mută la Bucureşti şi îi recâştigă iubirea lui Mihai Eminescu. Tot în această perioadă, ea are și o aventură cu Ion Luca Caragiale, pe care avea să o regrete până la sfârșitul vieții…

RAZE DE LUNĂ

„Ce n-ar da un mort în groapă pentr-un răsărit de lună!”
Ai zis tu, și eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duși de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.
„Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază”
Ce din lună se coboară și pământul îl atinge;
Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează
Și că-n pieptul său viața cu căldură să răsfrânge!
Sigur, noi credeam că dânsul ar schimba cu bucurie
A sa liniște eternă, pacea lui nestrămutată
Pentru-o rază de la lună, pentr-o dulce nebunie,
Pentru-o clipă de iubire din viața de-altă-dată.
Însă clipa de iubire zboară, zboară făr-de urmă
Și în locul ei amarul și pustiul ne rămâne;
Ah! și ca să porți povara unui chin ce nu se curmă
Tu cu moartea ta în suflet te târăști de azi pe mâine;
……………………………………………..
Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
A sa liniște eternă, eu aș da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.
15 iunie 1889

În 1883, Eminescu s-a îmbolnăvit. Ultimii ani din viață au fost un chin pentru autorul „Luceafărului”, care suferea de bipolaritate. Ba mai mult, ultimul an și l-a petrecut într-un sanatoriu de boli psihice din București, Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, pe strada Plantelor, iar pe 15 iunie 1889, la ora 4:00 dimineaţa, se stingea din viață. Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator.
În „Viaţa lui Mihai Eminescu” (1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionante cuvinte despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.
Vestea despre decesul lui „Emin” a întristat-o teribil pe Veronica Micle. Aflând că marea sa iubire a murit în sanatoriul doctorului Şuţu, Veronica Micle scrie în doar 20 de minute poezia „Raze de lună”, pe care o prezentăm mai jos.
Tristă din cale afară, poeta se retrage la Mănăstirea Văratec. Încă în 1866, ea donase casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec. Pe 3 august 1889, la doar 39 de ani, poeta se sinucide în casa maicii Fevronia Sârbu. Se spune că Veronica a agonizat 20 de ore până să-și dea duhul. „Sticluţa cu arsenic fusese golită repede, după miezul nopţii de 2 spre 3 august, cu „lăcomie hotărâtă’”, a scris, în raport, doctorul Taussig, chemat la fața locului, care a constatat decesul.

Natalia LUNGU,
bibliotecară, LT „D. Cantemir”, or. Cantemir