Inaugurarea unei expoziții mobile de fotografii

Inaugurarea unei expoziții mobile de fotografii

Duminică, 31 mai 2020, în fața clădirii Primăriei orașului Cimișlia a avut loc inaugurarea expoziției foto cu genericul „Dragostea și armonia în familie fac copiii și părinții fericiți”.

Evenimentul este parte componentă a unei serii de activități organizate în cadrul proiectului „50/50: Drepturi egale, responsabilități egale”, implementat de către Asociația Obștească „Pro Cimișlia” cu suportul Fundației Est–Europene din resursele financiare acordate de Fundația OAK în trei dintre cele mai mari localități ale raionului Cimișlia: orașul Cimișlia și satele Gura Galbenei și Selemet.
Organizatorii manifestației au ținut să aducă mulțumiri primarilor localităților menționate mai sus – Sergiu Andronachi (Cimișlia), Tatiana Badan (Selemet) și Constantin Munteanu (Gura Galbenei) – pentru receptivitatea, disponibilitatea și angajamentul cu care au acceptat să promoveze, alături de echipa proiectului, inițiativa de sensibilizare și schimbare de atitudine privind rolul activ al bărbaților în treburile casnice și de îngrijire a copiilor.
Conducătorii administrațiilor publice locale de la Cimișlia și de la Selemet au adresat cuvinte de salut celor prezenți și s-au pronunțat pentru realizarea unui număr cât mai mare de activități care să contribuie la respectarea egalității de genuri, la cimentarea relațiilor familiale.
În cadrul anunțării, la sfârșitul iernii anului de față, a unui concurs de fotografii s-a pus accentul, în mod special, pe rolul important pe care îl joacă tatăl în familie.
La deschiderea expoziției s-a menționat că a fi tată nu e mai puțin complicat sau important decât a fi mama. Dar tații nu se dau bătuți și, împreună cu mamele, se implică la maximum în procesul de creștere și educare a copiilor. Ei apără și susțin copiii din primele clipe ale vieții, urmăresc și ghidează primele succese și insuccese ale lor. Uneori nu-și ascund emoțiile până la lacrimi pe care le creează odraslele lor.
„Atunci când am anunțat concursul foto, eram puțin îngrijorați: câți părinți vor cuteza să expună publicului larg imagini din viața lor familială, a declarat moderatoarea Lilia Herghelegiu. Dar temerile ne–au fost zadarnice, am primit o mulțime de poze (circa 60 de la aproape 20 de persoane), care ne demonstrează cât de profunde și gingașe pot fi sentimentele pe care le nutresc tații pentru copiii lor. Astăzi vă prezentăm 12 fotografii selectate pentru expoziția mobilă care urmează să „călătorească” în toate cele trei localități: la Cimișlia, Gura Galbenei și Selemet”.
În continuare, Natalia Răileanu, directoarea proiectului „50/50: Drepturi egale, responsabilități egale”, a anunțat învingătorii concursului.
Astfel, Marele Premiu, pentru fotografia cu titlul „Sofia”, a revenit familiei Răileanu.
Locul întâi a fost atribuit familiei Badareu, care a prezentat poza cu tema „Primul somn în brațele tatălui”.
Familia Lupușor a câștigat premiul doi, cu imaginea „Tata poate face totul”.
Pe locul trei s-a situat familia Duca, pentru fotografia întitulată „Astăzi tata-i profesor”.
Toți cei patru laureați au beneficiat de vouchere pe anumite sume de bani, care le oferă posibilitatea să procure diverse mărfuri necesare familiei de la un centru comercial din orașul Cimișlia.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed