You Are Here: Home » Economie » Turbinele eoliene, o sursă de energie energetică

Turbinele eoliene, o sursă de energie energetică

Republica Moldova este dependentă de importul de energie, în timp ce tone de produse regenerabile sunt aruncate în vânt, iar proiectele cercetătorilor moldoveni stau în arhivă şi aşteaptă „un minister al Industriei” sau „o lege sănătoasă”, adoptată de Parlament. Cumpărăm energie electrică la preţuri mari şi acumulăm datorii uriaşe. Printre soluţiile în vederea micşorării dependenţei de energia importată ar fi utilizarea resurselor naturale proprii, cum ar fi energia solară sau eoliană.

turbine

Un prim pas în acest sens a fost făcut de către Guvernul Republicii Moldova încă în anul 2012, când a finanţat fabricarea a zece turbine eoliene. Fiecare cu puterea de 10 kW, care au fost produse după un proiect al Universității Tehnice din Moldova. Acestea au trecut trei etape de experimentare în condiţii reale şi cercetările au demonstrat că turbinele pot transforma energia eoliană în energie electrică. Două turbine au fost instalate în Parcul Universităţii Tehnice pentru iluminarea nocturnă a campusului universitar din sectorul Râşcani al capitalei. Astăzi, acest sistem de iluminare alimentează 320 de becuri econome.

„Aceste turbine pot fi utilizate de către consumatorii individuali pentru iluminarea unor case sau a străzilor satelor noastre. Toate satele se află pe coline, unde viteza vântului este satisfăcătoare şi energia eoliană poate fi convertită în energie electrică. Turbinele de putere mică pot fi folosite şi pentru irigarea unui câmp de 40 de hectare, prin picurare”, a spus Ion Bostan, rectorul Universităţii Tehnice din Moldova.

O altă turbină de putere mică a fost instalată în comuna Brânza din raionul Cahul. Aceasta ajută la pomparea apei din fântâni cu adâncimea de 168 de metri în sistemul de alimentare cu apă potabilă a satului.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.

medium

About The Author

Number of Entries : 236

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD

© 2013

Scroll to top