Teren de minifotbal, acum, şi la Fundul Galbenei, Hânceşti

Un important eveniment sportiv s-a produs, la mijlocul săptămânii trecute, în satul Fundul Galbenei din raionul Hânceşti: aici a fost dat în folosință un nou teren de minifotbal cu gazon sintetic, construit în cadrul Programului Naţional „Toţi împreună”, implementat de către Federaţia Moldovenească de specialitate în întreaga țară.

teren1

Printre persoanele de rang înalt care au fost prezente joi, 5 septembrie, în această localitate s-au numărat: preşedintele raionului Hânceşti, Grigore Cobzac, ministrul Tineretului şi Sportului din Republica Moldova, Octavian Bodişteanu, deputatul Vadim Vacarciuc, viceministrul Tineretului şi Sportului, Dragoş Hâncu, campionul olimpic la haltere, Tudor Casapu, care este şi preşedinte al Federaţiei Naţionale de profil, şeful Departamentului protocol administrativ la FMF, Mircea Cojocari, primarul de Fundul Galbenei, Toma Didilică.

După deschiderea oficială a terenului de minifotbal, elevilor de la gimnaziul din sat care practică această probă sportivă le-au fost înmânate cadouri din partea Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, precum şi din partea altor oaspeţi.

În încheierea sărbătorii, copiii, susţinuţi de adulţi, au participat activ şi cu multă plăcere la un festival fotbalistic.

teren

Graţie Programului Naţional „Toţi împreună” şi cu suportul FMF, în mai puţin de o săptămână de zile, au fost date în folosinţă trei astfel de obiective. Anterior, la 31 august, un teren de minifotbal cu gazon sintetic au primit în dar tinerii sportivi din satul Colibaşi, raionul Cahul, iar la 2 septembrie — elevii de la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din oraşul Nisporeni.