You Are Here: Home » Știri pe scurt » Tatiana CUCLENCO: „Și în provincie există oportunități de afaceri pentru oamenii cu idei”

Tatiana CUCLENCO: „Și în provincie există oportunități de afaceri pentru oamenii cu idei”

Tatiana Cuclenco este manager al Incubatorul de Afaceri din Ștefan Vodă. A absolvit Universitatea Agrară de Stat din Moldova, specialitatea Contabilitate. Până la 31 iulie 2012 a fost contabilă la Centrul de Sănătate Ștefan Vodă, ca mai apoi să fie angajată la Instituția Publică Incubatorul de Afaceri din Ștefan Vodă în calitate de contabil-economist și consultant în dezvoltarea afacerilor. Odată cu plecarea fostului administrator (2014), Tatiana Cuclenco a fost desemnată oficial în funcția de administrator al IP IASV. A fost o etapă nouă pentru ea mai ales că nu ocupase până în acel moment o funcție de conducere. Ei bine, într-un timp relativ scurt de când se află la conducerea Incubatorului de Afaceri din Ștefan Vodă, dna Cuclenco a dovedit cu prisosință că poate face față unor provocări și să găsească soluția potrivită la orice problemă. 

Tatiana Cuclenco

Tatiana Cuclenco

 

–         Dna Cuclenco, când aţi simţit că puteţi deveni cu adevărat un lider?

 

–         Pe tot parcursul dezvoltării profesionale am fost implicată în diferite instruiri,  treninguri,  lucru de voluntariat (este un lucru foarte important și necesar pentru țara noastră), studiez și mă interesează lucrurile noi care contribuie la perfecționarea și formarea mea ca lider. Îmi place să lucrez cu oamenii și mă bucur nespus când contribui la obținerea unor rezultate pozitive. Activând într-un Incubator de Afaceri, un domeniu absolut nou pentru mine ( în cadrul căruia m-am format ca lider), am avut posibilitatea să cunosc în detalii noțiunea și mecanismul funcționării unui incubator de Afaceri. Tot ce este nou este și interesant, chiar dacă am trecut prin nenumărate provocări, dificultăți și probleme am reușit totuși să obținem și  multe rezultate frumoase. Îmi place lucrul în echipă, deoarece fără echipă nu se pot obține rezultatele și obiectivele propuse.

 

–         Vă vedem pasionată de ceea ce faceți. Familia dvs. ce părere are despre liderul în care v-ați transformat?

 

–         Familia are prioritate mereu. Sunt soție și mamă a doi copii. Mă strădui să-mi programez timpul în așa fel încât să reușesc lucrurile și acasă și la serviciu. Se întâmplă uneori să lucrez peste programul de lucru, dar rezultatul obținut mă bucură enorm. Membrii familiei îmi sunt alături și si se bucură de succesele și reușitele mele.

 

– Incubatoarele de afaceri constituie o bună oportunitate pentru micii întreprinzători, mai ales din provincie. Ne puteți face o caracteristică succintă a Incubatorului de afaceri din Ștefan Vodă?

– Incubatorul de Afaceri din Ștefan Voda, precum și alte incubatoare din Republica Moldova, reprezintă o instituție publică necomercială ce are menirea să  sprijine dezvoltarea afacerilor de la început de activitate până la expansiune și oferă antreprenorilor cu idei și planuri de afaceri viabile șansa de a le realiza într-un mediu favorabil. Incubatorul  de Afaceri din Ștefan Voda a fost deschis oficial la 12 aprilie 2012.

Firmele rezidente sunt găzduite  pe o perioadă determinată de timp (de trei ani), interval în care sunt susținute prin servicii de consultanţă şi instruire antreprenorială gratuită, spaţii de producere și oficii la preţ redus, costuri de administrare reduse, accesul la finanţare, îndrumare directă şi servicii de mentorat, precum şi servicii de acomodare şi instruire specifică, dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale. Luptăm pentru fiecare rezident și pentru fiecare idee de afaceri. La ora actuală, în Incubator își desfășoară activitatea 15 rezidenți, care au creat 58 de locuri de muncă. Incubatorul de Afaceri din Ștefan Voda este unul din cele 9  Incubatoare cu profil mixt din R. Moldova, care  oferă consultanță pentru toți  antreprenorii din raionul Ștefan Voda.

 Incubatorul de Afaceri din Ştefan Vodă își propune să devină cel mai important instrument în dezvoltare a economiei locale prin crearea de noi companii și locuri de muncă, cu un mare potențial de dezvoltare a regiunii, asigurând un suport de valoare pentru întreprinderile mici şi celor nou create, aflate în stadiul iniţial de dezvoltare.

 –       Pentru o afacere de succes este nevoie, în primul rând, de un mediu favorabil și de investiții. Cum stați la acest capitol?

 –       Factorii cheie de succes într-o afacere sunt investițiile necesare pentru dezvoltarea durabilă a afacerii și a climatului antreprenorial favorabil. Pentru asigurarea acestor factori, Incubatorul de Afaceri vine în întâmpinarea Rezidenților cu un fond creat special – Fondul de susţinere a Rezidenţilor din cadrul Incubatorului de Afaceri. Obiectivul Fondului dat este de a spori capacitatea de dezvoltare a antreprenorilor, rezidenţi în cadrul Incubatorului de Afaceri  prin facilitarea accesului la finanţare a acestora, urmare acordării resurselor financiare sub forma de împrumut preferenţial. Anual, Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) lansează pentru rezidenții Incubatoarelor de Afaceri concursuri de mini-proiecte investiționale și la acest capitol avem doi rezidenți câștigători care au beneficiat de mijloace bănești și au efectuat mici investiții în afacere. De asemenea, este vorba de participarea în cadrul Programelor Naționale PNAET – Programul Național de Abilitare a Tinerilor și Programul de Atragere a Remitenților în Economie  ,,Pare 1+1”, de care au beneficiat deja trei rezidenți din cadrul Incubatorului de Afaceri, le-a oferit încă o șansă în plus de a se extinde și de a face față concurenței. Aceste programe sunt pentru toți antreprenorii și potențialii antreprenori din Republica Moldova. Fiind activi, rezidenții au șanse reale de a deveni o adevărată istorie de succes a Incubatorului, căci activitatea de succes a incubatorului este strâns legată de succesul rezidenților săi.

About The Author

Number of Entries : 367
Scroll to top