You Are Here: Home » Administrația publică » Cimişlia » Succesele elevilor de la Lipoveni, raionul Cimişlia  

Succesele elevilor de la Lipoveni, raionul Cimişlia  

  De la începutul noului an de studii, elevii Liceului internat cu profil sportiv din comuna Lipoveni, raionul Cimişlia, au participat deja la trei competiţii de nivel naţional, de la care au revenit cu o serie de rezultate îmbucurătoare.

  Parcă mai ieri a fost dat startul noului an şcolar 2017-2018. Iar astăzi ne pomenim cu o lună şi jumătate rămasă deja în istorie. Anume în această perioadă elevii Liceului internat cu profil sportiv din comuna Lipoveni, raionul Cimişlia, au evoluat cu succes la trei competiţii de mare prestigiu.

 Două locuri premiante

 Startul anului competiţional 2017-2018 pentru elevi a fost dat de Clubul Expres-C din municipiul Chişinău, creat cu 13 ani în urmă de marele pedagog Leonid Cucer, antrenor emerit al Republicii Moldova. La început, clubul acesta de atletică uşoară activa pe lângă gara feroviară Chişinău.

  Leonid Cucer nu mai este printre noi. Conducerea clubului a fost preluată de unul dintre  foştii săi elevi, Ion Babără. La concursurile organizate destul de bine la startul fiecărui an şcolar se adună cei mai titraţi atleţi din ţara noastră. Nu a fost o excepţie nici toamna curentă. Practic, toate centrele de pregătire a sportivilor la rezistenţă din localităţile unde se practică această probă şi-au trimis reprezentanţii. maraton, Chișinău, alergare, sport

  Pentru categoria a treia de juniori, născuţi în anii 2002-2003, a fost pus la dispoziţie traseul de 1500 de metri atât pentru băieţi, cât şi pentru fete. De această dată, Valeria Capmare, elevă la Liceul internat cu profil sportiv de la Lipoveni, Cimişlia, a sosit la finiş a treia, fiind depăşită de sportivele din Chişinău şi Tiraspol.

 E de menţionat faptul că, în afară de sportivii activi, la competiţia în cauză sunt admişi şi veteranii, pe categorii de vârste cu diferența de cinci ani. Profesorul de fizică Ion Lupuşor, care este şi antrenor de atletism la LIPS Lipoveni, a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere la categoria de 50-55 de ani.

 Medalia de aur din prima încercare

  „Gazeta de Sud” a comunicat anterior despre ediţia a VII-a a Turneului naţional de lupte libere, greco-romane şi  judo, organizat nu demult în oraşul Ştefan Vodă. La  competiţiile respective a participat şi un grup de elevi da la Liceul internat cu profil sportiv Lipoveni. Aceasta graţie faptului că în actualul an de studii aici a fost deschisă secţia de lupte libere.

  Administraţia instituţiei de învăţământ speră că elevii selectaţi din alte localităţi din zona de sud a ţării vor beneficia de oportunităţile create pentru ei şi anume: desfăşurarea antrenamentelor de două ori pe zi, alimentaţie de trei ori pe zi, folosirea centrelor de reabilitare şi refacere a organismului.

  În această perioadă de timp, Liceul a obținut şi prima performanţă: Serghei  Potângă, elev al clasei a X-a, la categoria juniori II, cântarul de 60 de kilograme, a cucerit medalia de cea mai înaltă valoare, devenind campion al acestei prestigios concurs. Sportivul se antrenează la LIPS Lipoveni sub conducerea pedagogului Chiril Matei.

 Maria Magdalena Bârliga, dublă învingătoare

  Tot la începutul noului an de studii, elevii Liceului internat cu profil sportiv din comuna Lipoveni, raionul Cimişlia, au participat la un mare şi prestigios concurs, care a devenit deja tradiţional – „Chişinău Internaţional MARATHON”, organizat de către Asociaţia obştească „Clubul Sportiv SPORTER”.

  La competiţii au fost delegaţi patru atleţi şi un antrenor. Maria Magdalena Bârliga, elevă a clasei a XII-a, a devenit învingătoare a cursei de semimaraton (21 de kilometri) la categoria absolută şi a ocupat locul întâi la categoria juniori I, anii de naştere 1998-1999.

  Pentru sportivii categoriei a III-a de juniori a fost pus la dispoziţie traseul de 5000 de metri, unde Valeria Capmare, menţionată mai sus, s-a clasat pe locul trei la general şi pe locul doi la copiii de 14-15 ani.

  La categoria veterani de 50-55 de ani, Ion Lupuşor, despre care am pomenit deja, s-a situat pe locul doi la distanţa de semimaraton.

  Învingătorii au beneficiat de maiouri speciale şi de medalii oferite de către organizatorii concursului.

  Elevii premianţi ai competiţiilor la atletism sunt îndrumaţi de profesorii antrenori Valeriu Scrob, Ion  Lupuşor şi Gheorghe Rusu.

 

About The Author

Number of Entries : 1680

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD

© 2013

Scroll to top