You Are Here: Home » Politic » Stop FALS! » STOP FALS! Dezinformarea și falsurile, stimulate de lipsa sancţiunilor

STOP FALS! Dezinformarea și falsurile, stimulate de lipsa sancţiunilor

  În ultima perioadă, în mediul online din Moldova apar tot mai multe site-uri care publică informații false, unele din aceste pagini electronice fiind înregistrate în afara țării și având denumiri asemănătoare cu ale instituțiilor și organizațiilor media credibile. Lipsa unor sancţiuni reale pentru aceste acţiuni stimulează apariţia a noi şi noi site-uri de ştiri false. Experții ne recomandă să nu distribuim ”știrile” publicate de site-urile de falsuri care deseori recurg la transferul de imagine pentru a da credibilitate minciunilor.

  La 1 septembrie 2017, site-ul cu denumirea ”Presa independentă” și adresa URL Presaindependenta.wordpress.com a publicat o știre falsă că președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, ar fi fost huiduită la careul organizat la gimnaziul din satul Pașcani, raionul Criuleni. În ”știre” este citată o învățătoare de clasele primare, prezentată ca ”doamna Maria”, care îi reproșează liderei PAS că pe vremea când a condus Ministerul Educației ar fi închis liceul din localitate, iar numărul pedagogilor a fost redus. În aceeași zi, Maia Sandu a dezmințit afirmația pe pagina sa de Facebook, menționând că ea nu a fost în acea zi în localitatea Pașcani.
  Directoarea gimnaziului din Pașcani, Angela Efros, la fel dezminte această ”știre”. ”Nimic din ceea ce e scris acolo nu este adevărat. În primul rând, Maia Sandu nu a fost la Pașcani la 1 septembrie. În al doilea rând, în colectivul nostru nu avem o învățătoare de clasele primare cu prenumele Maria. Pe acest site mai scrie că liceul de la noi a fost transformat în gimnaziu, ceea ce este încă o minciună: școala noastră niciodată nu a avut grupe liceale”, a declarat directoarea pentru Asociația Presei Independente (API). 

  Același site a publicat și alte falsuri despre Maia Sandu, de exemplu, că fostul președinte al României, Traian Băsescu i-ar fi reproșat că desfășoară campanii populiste și ”a coborât la nivelul lui Andrei Năstase”. Traian Băsescu a calificat aceste informații drept ”minciuni ruso-dodoniste”.

  Zilele trecute, pe acest site a apărut un fals care îl vizează pe Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal, și anume că acesta investește două milioane de euro, ”câștigați din politică” în achiziția unui hotel de patru stele din Poiana Brașov. Această informaţie a fost preluată de mai multe resurse pro-ruse, inclusiv Rtr.md, Mail.ru, Sputnik.md, Bloknot-Moldova.md şi altele. Mihai Ghimpu a declarat pentru API că este o informație falsă și că nu vrea să mai polemizeze cu ”presa KGB”.

  Site-ul cu adresa Presaindependenta.wordpress.com a fost înregistrat în Statele Unite ale Americii, în orașul San Francisco din California și este administrat de un oarecare Vasile Popa din Chişinău. Prin utilizarea acestei denumiri, se încearcă transferul de imagine de la API.

  Anterior, au apărut site-uri care copiază sau utilizează denumiri asemănătoare cu ale unor instituții media cunoscute în țară. Astfel, la 7 februarie 2017, un oarecare Maxim Luca, având o adresă juridică falsă, a înregistrat site-ul Ziaruldegarda.com (acum nu este activ), au apărut și ”clone” ale altor instituții de presă (Jurnal.md – Jurnalul.md; ZiarulNational.md – ZiarulNatiunii.md) care publică atât știri reale, cât și falsuri sau informații distorsionate, preponderent despre oponenții politici ai actualei guvernări.

Site-uri de falsuri, înregistrate pe servere din Moscova

  Pentru distribuirea falsurilor, sunt utilizate și denumirile unor posturi de televiziune. Astfel, site-ul cu adresa URL Jurnal-tv.legendary-new.info, înregistrat de persoane necunoscute în mai 2017 pe un server din Moscova, a publicat o știre falsă despre un caz ”șocant”: într-un camion la vama Palanca ”au fost depistați 12 copii care erau duși la organe în România”. Știrea poate fi citită doar dacă utilizatorul distribuie informația în rețelele sociale.

  Un alt site care la fel nu le permite cititorilor să vadă conținutul până nu-l distribuie pe Facebook, are adresa URL Pro-inside.website și a fost înregistrat de persoane anonime în august 2017 tot pe un server din Moscova. Recent, aici a fost publicată știrea falsă că ”Beciul de la Cricova e în flăcări”.
  Cele mai bune vinuri ale Moldovei au ars în câteva ore”, în titlu fiind menționat că la locul incendiului s-ar fi deplasat mai mulți ”pompieri și autospeciale”. Diana Țuțu, ofițer de presă din cadrul Serviciul 901 al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ne-a declarat că este o știre falsă și că un astfel de incendiu nu a avut loc.

Atenție la titluri și linkuri suspecte!

   Viorica Zaharia, președinta Consiliului de Presă din R. Moldova, îndeamnă cititorii să fie precauți când văd sau distribuie știri cu titluri și linkuri (adrese URL) suspecte. ”Faptul că unele din aceste site-uri au denumiri aproape similare cu ale unor media cunoscute și credibile, arată că cineva a pus la cale o schemă de diminuare a credibilității acestora și, în același timp, de sporire a interesului față de propriile „producții”, care sunt de fapt niște falsuri.
  Consumatorii trebuie să fie de două ori mai vigilenți atunci când citesc astfel de informații. Or, văzând prefixul ”Pro” de la ”Pro-inside”, de exemplu, li se poate crea o asociere cu Pro TV, și astfel ar putea crede ceea ce citesc. De asemenea, „presa independentă” te duce cu gândul la Asociația Presei Independente (API), care este o organizație credibilă. Din păcate, cu fiecare zi, avem de demontat tot mai multe falsuri și observ că cei care le creează, urmăresc nu doar să transmită panică, neîncredere sau să discrediteze anumite figuri politice, ci și să lovească în presa cu adevărat independentă și credibilă”, conchide experta.

Producătorii de știri false, nepedepsiţi de lege?

  Condiția ”Pentru a viziona pagina, distribuie! Distribuie pe Facebook!” apare și la alte site-uri de falsuri, cum ar fi cel cu adresa URL New-style.genius-panda.pw care a publicat minciuna că Vlad Filat a fost declarat nevinovat, eliberat din închisoare și poate primi despăgubiri de la stat în valoare de 15 mii euro. Și acest site a fost înregistrat la Moscova, în aprilie 2017, de un oarecare Ion Chirtoacă, iar numărul de telefon afișat la rubrica ”contacte” este din Moldova. Însă la acest număr de telefon este instalat un robot care spune că ”abonatul nu este disponibil”.

  Brainfeed.eu este adresa URL a altui site de falsuri care recent a dezinformat că uraganul din statul american California ”a luat viața a 63 moldoveni și a adus pagube de 1526 milioane de dolari”.

  Spre deosebire de site-urile de falsuri care au administratori anonimi, Corneliu Ababii, un tânăr de 21 de ani, membru al organizaţiei de tineret a Partidului Democrat, recunoaște că publică știri false pe multe site-uri pe care le administrează. Potrivit ”Ziarului de Gardă”, acesta gestionează nu mai puţin de 10 site-uri care răspândesc ştiri false în spaţiul virtual al R. Moldova. ”Site-urile abundă de ştiri false, cu titluri şocante, menite să atragă vizualizări.
  Cele mai multe prezintă accidente rutiere soldate cu zeci de morţi, incendii de proporţii, preziceri de cutremure şi secete devastatoare sau ştiri despre morţi înviaţi după înmormântare şi atacuri teroriste sângeroase. Deşi autorul afirmă că publică aceste ştiri false doar pentru a câştiga bani şi că nu urmăreşte şi scopuri politice, pe cele 10 site-uri găsim nenumărate ştiri care-i prezintă în ipostaze negative pe oponenţii politici ai Partidului Democrat: Renato Usatîi, Andrei Năstase, Dorin Chirtoacă, Vladimir Filat sau Maia Sandu”. Conform datelor ”Ziarului de Gardă”, site-urile lui Ababii care intoxică spațiul on-line cu știri false sunt: Ababix.info, Acasaebine.site, Societate.info, Aziacasa.info, Actualnews.info, Servide-computer.org, Faceofnews.info, Ac-av.com, Pro-sd.space, Mediaro.info. Tânărul afirmă că face acest lucru doar pentru bani, iar această ocupație îi aduce un venit lunar de aproximativ 200 de dolari. Toate site-urile de falsuri ale lui Ababii sunt găzduite de acelaşi server din Rusia.

  API a solicitat informaţii de la Inspectoratul General al Poliției (IGP) dacă site-urile de falsuri înregistrate în afara țării sunt investigate şi pot fi sancţionate. Gheorghe Cavcaliuc, șef-adjunct al IGP ne-a declarat că instituția pe care o reprezintă poate investiga portalurile înregistrate în afara țării doar dacă au fost inițiate proceduri penale împotriva acestora. „Inspectoratul Național de Investigații are o subdiviziune care luptă cu infracțiunile cibernetice. Noi putem interpela instituțiile similare din alte state în cazul unei proceduri penale. Orice caz este analizat și se stabilește dacă este sau nu o infracțiune.
  Dacă aveți astfel de cazuri concrete, sesizați-ne și ele vor fi analizate”, a specificat Gh. Cavcaliuc. Anterior, preşedinta PAS a depus o petiţie la IGP privind falsurile diseminate despre ea de către unele site-uri fake. În răspunsul semnat de comisarul-şef Ion Iachimov se constată „imposibilitatea identificării făptuitorilor”.

Lilia Zaharia

  Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informației false şi tendențioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI).

About The Author

Number of Entries : 572

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD

© 2013

Scroll to top