Situaţia criminogenă în raionul Cantemir rămâne acută

Consiliul Raional Cantemir a examinat, în cadrul şedinţei ordinare din 5 iunie curent, chestiunea cu privire la situaţia criminogenă şi sarcinile pentru îmbunătăţirea acesteia conform rezultatelor activității din anul 2013 și din primul trimestru al lui 2014. 

situatia criminogena Cantemir

Indicatorii înregistraţi în perioada menţionată demonstrează că starea de lucruri în acest domeniu rămâne acută, atestându-se, în anul trecut, o creștere a crimelor cu 10,19 la sută comparativ cu anul precedent: 476 de infracţiuni faţă de 432. Tendinţa aceasta s-a menţinut şi pe parcursul trimestrului întâi al anului actual, când au fost săvârşite 103 delicte sau cu trei mai multe decât în perioada similară a anului precedent.
La şedinţă s-a constatat că crimele excepțional de grave au constituit, în anul trecut, 1,2 la sută (șase cazuri), faţă de 0,23% în 2012. Din numărul total de infracțiuni înregistrate, cele deosebit de grave au fost egale cu 3,5 la sută (17 delicte), comparativ cu 3% în anul anterior; cele grave – cu 15,1 procente (72 de crime), faţă de 13,6 la sută în 2012, mai puţin grave – cu 44,3% (211 crime), comparativ cu 52 la sută în 2012 şi infracțiunile uşoare – cu 35,7% (170) faţă de 31% cu un an în urmă.

Coeficientul criminalităţii demonstrează că pe teritoriul raionului Cantemir în anul 2013 au fost atestate 7,87 crime la 1000 de oameni, indice mai mic faţă de media pe țară, care a fost de 10,3 crime. Tabloul în cauză s-a menţinut şi după activitatea din primul trimestru al anului curent, când coeficientul criminalităţii a constituit în raion 2,2 crime la 1000 de oameni, comparativ cu media republicană de 2,43 crime.

În ultima perioadă de timp se observă o ameliorare a situaţiei privind descoperirea crimelor. Astfel, în 12 luni ale lui 2013 au rămas nedescoperite 54 de crime, ceea ce constituie 11,3% din numărul total de crime înregistrate, faţă de 66 de crime nedescoperite în 2012 sau 15,2%. Din cele 54 de infracțiuni rămase nedescoperite, două sunt falsuri în acte publice şi 52 – cazuri de sustrageri de bunuri. Asupra tuturor crimelor cu rezonanţă, cum ar fi omoruri, violuri, jafuri şi alte fapte penale de acest gen au fost descoperiţi autorii.

Pe sectoarele unde se atestă o tendinţă de agravare a situaţiei criminogene se desfășoară măsuri preventiv-profilactice suplimentare.
La sfârşitul anului trecut s-a observat o descreştere la asemenea genuri de infracţiuni cum ar fi: vătămări intenţionate – cu 36,4%, dintre care grave – 9 faţă de 10 în 2012 şi medii – 10 faţă de 17 în 2012; accidente rutiere – cu 35,3%; trecerea ilegală a frontierei de stat – cu 100 procente; jafuri – cu 9,1%; furturi – cu 13,7%, inclusiv pe categorii:
a) furturi din apartamente – cu 35,9 la sută,
b) furturi ale averii personale – cu 34%.

Infracțiunile comise de minori au rămas la acelaşi nivel cu anul precedent, fiind atestate două cazuri

O scădere a numărului de recidive infracționale

Este îmbucurător faptul că în primul trimestru din 2014 au fost înregistrate mai puţine omoruri, vătămări intenționate, violuri, accidente, acte de huliganism. De asemenea, se atestă o descreştere a numărului de crime comise în grup – cu 30,56%, de crime comise de persoane cu antecedente penale – cu 14,29%, şi de crime comise de minori şi cu participarea lor – cu 61,11%.

La şedinţa Consiliului Raional Cantemir s-a menţionat că, în majoritatea cazurilor, cauzele ce generează comiterea infracțiunilor de huliganism, violenţă în familie, omoruri şi cauzări de leziuni corporale sunt:
– neangajarea persoanelor în câmpul muncii sau practicarea muncii sezoniere;
– lăsarea minorilor fără supraveghere de către părinţi în grija buneilor sau a altor rude în urma plecării la câştig peste hotarele ţării, copiilor nefiindu-le acordată atenţia cuvenită şi educaţia necesară;
– accesul liber al minorilor la băuturile alcoolice păstrate la domiciliu, accesul la fişiere pornografice prin reţelele internet;
– nivelul scăzut de trai al populaţiei;
– refuzul sau imposibilitatea populaţiei de a şcolariza copiii în lipsa de mijloace financiare cu implicarea acestora la lucrările agricole din gospodărie.

Cea mai complicată situaţie criminogenă este înregistrată în sectoarele de poliţie Cociulia, Cantemir, Goteşti, Baimaclia. În majoritatea unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul unu sunt formate gărzi populare, sunt create comisii administrative, dar ele nu activează.
Consiliul raional a luat act de raportul privind situaţia criminogenă și de sarcinile pentru îmbunătăţirea acesteia conform rezultatelor activității în anul 2013 și primul trimestru 2014, prezentat de Mihail Para, şef-adjunct al Inspectoratului de poliţie din raionul Cantemir.