You Are Here: Home » Internațional » Schimb de experiență moldo-englez pentru salvatorii din sudul țării

Schimb de experiență moldo-englez pentru salvatorii din sudul țării

Peste 30 de salvatori și pompieri din sudul țării au parte în aceste zile de un schimb de experiență în domeniul descarcerării, oferit de colegii din Marea Britanie. Pompierii moldoveni, în comun cu cei englezi, efectuează aplicații practice pentru a îmbunătăți deprinderile de intervenție în domeniu.

piata

Conform scenariului, salvatorii au misiunea de a recupera mai multe victime care au rămas încarcerate în fiarele autovehiculelor în urma unui accident de circulație, iar intervenția acestora este monitorizată strict de observatori din cadrul Serviciului Situații Excepționale și de colegii englezi.

Scopul aplicațiilor constă în perfecționarea cunoștințelor obținute, dar și în intervenția comună la descarcerarea sinistraților. Salvatorii ambelor state împărtășesc din experiență  și obțin noi deprinderi de intervenție. Operațiunea Florian se va afla în Republica Moldova în perioada 25 aprilie – 12 mai. În acest interval de timp, pompierii englezi vor conlucra cu colegii moldoveni în domeniul schimbului de experiență în intervenția la incendii și accidente de circulație.

Mai mult, reprezentații Regatului Unit au oferit subunităților de salvatori din țară patru autospeciale de intervenție, care vor suplini servantul de luptă al subdiviziunilor serviciului.

Conform informațiilor Serviciului Situații Excepționale, datorită suportului colegilor britanici, Republica Moldova a beneficiat din anul 2014 până în prezent de 15 autospeciale de intervenție, care completează servantul de luptă al detașamentelor.

About The Author

Number of Entries : 1152

Leave a Comment

© 2013

Scroll to top