Risipirea banilor publici la Cimișlia

Neglijența și incompetența celor care gestionează bunurilor publice și lipsa de control din partea șefilor a condus la irosirea mijloacelor financiare importante în raionul Cimișlia. Această concluzie este desprinsă din raportul Curții de Conturi. Potrivit auditului, lucrurile sunt destul de grave, fie că e vorba de furturi din proprietatea privată, fie de delapidări din avutul public – acestea ar trebui să fie tratate ca și cazuri penale, deopotrivă.

cimislia_2910_10

Curtea de Conturi este cel mai important organ de control, pe lângă încă vreo câteva structuri abilitate cu monitorizarea și verificarea modului în care au fost gestionate bunurile materiale și financiare ale statului. În ședința publică a Curții de Conturi din 7 decembrie curent, a fost examinat Raportul auditului conformității exercițiului bugetar și gestionării patrimoniului public în cadrul autorităților publice locale din raionul Cimișlia pe anul 2014.

Misiunea de audit a avut drept scop verificarea conformării autorităților administrației publice locale din raionul Cimișlia cu cadrul legal normativ aferent procesului bugetar; a consistenței și credibilității proiecțiilor fiscal-bugetare; gestiunii conforme a veniturilor și cheltuielilor; administrării raționale a patrimoniului public.

Conform raportului de audit, activitățile desfășurate de către autoritățile administrației publice locale din raionul Cimișlia, mai cu seamă în materie de management financiar, nu prea corespund principiilor și rigorilor bunei gestiuni economico-financiare, eufemistic vorbind, fiind comise unele abateri și nereguli.

Disfuncționalități care influențează negativ dezvoltarea social-economică

Acesta relevă un șir de slăbiciuni instituționale și o preocupare inadecvată a factorilor responsabili și decizionali din cadrul autorităților publice locale în administrarea resurselor și fondurilor publice. Aceste disfuncționalități, în consecință, influențează negativ dezvoltarea social-economică a unității administrativ-teritoriale în ansamblu.

Ne mai tragem un pic sufletul și încercăm să ieșim din hățișul birocratic și să evităm limbajul de lemn, ca să desprindem din raport că „autoritatea financiară nu a conlucrat eficient cu administrațiile locale și cu autoritățile fiscale, statistice și cadastrale, precum și cu agenții economici care contribuie semnificativ la formarea veniturilor bugetare, ca urmare fiind redus și gradul de responsabilitate a Direcției finanțe prin atribuțiile funcțional-instituționale care-i revin. Neasigurarea instrumentelor analitice și deficiențele cadrului metodologic au avut ca rezultat diminuarea propunerilor de venituri la buget cu suma de circa 0,9 milioane de lei și, respectiv, necolectarea veniturilor în bugetele locale în valoare totală de până la 1,7 milioane de lei”.

Mai pe scurt și mai pe înțelesul cititorilor de rând, în bugetele locale din raionul Cimișlia nu au fost vărsate 1,7 milioane de lei. Care ar fi trebuit să ajungă acolo, potrivit calculelor specialiștilor. Iar aceasta nu înseamnă altceva decât evaziune fiscală. Mai diplomatic, însă, sună „necolectarea veniturilor în bugetele locale în valoare totală de până la 1,7 milioane de lei”.

Iar după aceasta ne plângem că grădinițele duc lipsă de alimente, nu pot fi reparate, în spitale nu ajung medicamente. Apoi catalogăm drept realizare a autorităților locale faptul că Guvernul României a alocat fonduri pentru reparația și înzestrarea grădinițelor, că o fundație din Germania sau din Olanda ne-a ajutat să reabilităm o porțiune de drum sau să termoizolăm o școală.

Alocațiile pentru alimentația copiilor mai mici cu 0,1 milioane de lei

cimislia consiliu 2

„O rezervă nevalorificată la acumularea veniturilor în bugetele unităților administrativ-teritoriale o constituie restanțele contribuabililor, care la situația din 31.12.2014 au însumat 2,4 milioane de lei”. Aceasta înseamnă, de asemenea, că milioane de lei nu au putut fi cheltuiți pentru încălzirea școlilor, pentru salariile pedagogilor (sumele respective fiind luate din altă parte), pentru acordarea serviciilor medicale, pentru ajutorarea bătrânilor.

Raportul de audit menționează că managementul cheltuielilor bugetare a fost afectat de unele abateri de la cadrul regulator, care afectează eficiența utilizării mijloacelor publice, această situație fiind determinată de neimplementarea prevederilor Legii privind controlul financiar public intern. Astfel, se menționează:

– valorificarea neconformă a mijloacelor destinate investițiilor și reparațiilor capitale, precum și nerespectarea legislației în vigoare privind acest domeniu, care au determinat utilizarea și înregistrarea contabilă neregulamentară a resurselor financiare în sumă totală de 2,3 milioane de lei;

– neconformarea la cadrul de proceduri regulamentare și la principiul de transparență în procesul achizițiilor publice.

– nerespectarea normelor financiare aferente alimentației copiilor în instituțiile preșcolare, fiind diminuate alocațiile bugetare pentru această destinație (0,1 milioane de lei).

Bunurile imobiliare, evaluate după ureche

Printre erorile de management corporativ și financiar, raportul de audit mai consemnează neasigurarea evidenței conforme a patrimoniului public transmis de către administrațiile publice locale din raion în gestiune economică întreprinderilor municipale și a valorilor mobiliare în valoare totală de 124,4 milioane de lei.

Managementul financiar-contabil necorespunzător nu a asigurat în deplină măsură respectarea principiilor de bază ale organizării și ținerii evidenței contabile, precum și raportarea situațiilor financiare potrivit normelor stabilite, constatându-se înregistrări neconforme ale operațiilor financiare, deținerea bunurilor materiale fără contabilizarea corespunzătoare a valorii lor și, ca urmare, fiind raportate eronat situațiile financiare și patrimoniale.

Faptul că tabloul e aproximativ la fel și în alte raioane nu e un motiv de consolare, ci de îngrijorare. Fiindcă poate veni vremea ca cineva să trebuiască să răspundă pentru greșeli care se vor dovedi în instanță că, de fapt, acestea sunt infracțiuni.