Președinți de raioane, între năzuința de a trăi pe picior mare și a rezolva problemele comunității

Președinții de raioane nu sunt aleși direct de popor, ci sunt rezultatul unei înțelegeri între fracțiunile din consiliile raionale. Adesea, se poate întâmpla ca președintele să facă parte dintr-un partid minoritar, dar în urma jocurilor de culise, ajung în fruntea raionului. Vă prezentăm câteva biografii nelustruite ale câtorva președinți de raion din regiunea de sus a Moldovei.

caricatura

Președintele raionului Cantemir: două apartamente în Chișinău și venituri din activitatea pe bază de patentă a soției

Actualul președinte al raionului Cantemir, Andrei Ciobanu, fost vicepreședinte al raionului din 2011 până în iulie 2015, ulterior a devenit președinte, ales cu voturile consilierilor din partea PDM, PL, PCRM și Grupul PPEM „Iurie Leancă” și al unui consilier PLDM, Vladimir Moldovanu, care și-a oferit votul pentru alegerea în funcție a democratului Ciobanu.

În prezent, opoziția în consiliu o reprezintă consilierii PSRM și 10 liberal-democrați, care au boicotat alegerea anterioară în funcție a lui Ciobanu.

Ciobanu_Andrei

Andrei Ciobanu, declarându-și averea, a indicat două loturi de pământ, cotă repartizată soției sale, două apartamente și o casă. Explicând pentru portalul „Moldova Curată”, acesta a declarat că apartamentele se află în Chișinău. Proprietarii apartamentelor sunt feciorul și soția acestuia. „Plătim impozite pentru aceste apartamente, facem acum documentele de donație și va fi un apartament scris pe numele fiului și unul pe numele soției”, a mai adăugat Ciobanu.
Acesta are studii de inginer, a fost conducătorul Societății pe Acțiuni „Constructorul-Cantemir”, deținând 3-4% din acțiunile acesteia, însă nu obține venituri din activitatea ei.

De asemenea, familia acestuia deține și un automobil Toyota Rav 4, procurat în 2010, la un preț de 95.000 de lei. Întrebat de ce a declarat numai imobilele și veniturile dumnealui, dar nu și veniturile soției, acesta a spus că nu este obligat să o facă, deoarece soția sa își desfășoară activitatea pe bază de patentă. „Soția mea are studii superioare. Ambii avem o vechime în muncă de câte 40 de ani. Ea acum muncește cu patentă, are un butic la piața centrală din Cantemir, unde vinde haine, încălțăminte. Nu am declarat veniturile din activitatea ei, pentru că cele de pe patentă nu se declară”, a mai adăugat președintele pentru același portal. Întreprinzătorii individuali care activează în baza patentei de întreprinzător pot comercializa anumite mărfuri fără a declara veniturile la fisc, ci achită doar costul fix al unei patente.

Preşedintele pastor al raionului Cahul, între filantropie şi partid

Proaspătul președinte liberal-democrat al raionului Cahul, Ion Groza, a fost anterior director al fundaţiei creştine „Misiunea fără frontiere” şi pastor la Biserica baptistă „Speranţa”din satul Crihana Veche al aceluiași raion.
Noul preşedinte este originar din satul Colibaşi, Cahul. Timp de 11 ani, a muncit în cadrul Serviciul de pompieri din raion. Din 1992 până în 1995, acesta a făcut studii teologice la Institutul Biblic, iar din 2004 până în anul 2012 a activat în calitate de director al fundaţiei „Misiunea fără frontiere”.

ion Groza _Cahul

Începând cu anul 2000, acesta a fost consilier raional din partea PLDM şi preşedinte al Organizaţiei teritoriale Cahul a PLDM, funcție deţinută anterior de fostul deputat Ion Butmalai.

Potrivit declaraţiei de avere a lui Groza, acesta declară venituri pentru prima jumătate a anului în valoare totală de 7525 de lei, bani obţinuți din salariul de consilier raional și alte 32.560 de lei, salariu de la locul său de muncă, Uniunea Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Chişinău.

De asemenea, acesta mai indică două case de locuit, una din ele în satul său de baştină, Colibaşi, raionul Cahul, cu o suprafaţă totală de 110 metri pătrați, şi o altă casă în orașul Durleşti, pe care a procurat-o la un preț de 277.745 de lei, în anul 2010.

Familia sa nu are firme înregistrate pe numele său sau al familiei sale, deține un autoturism de marca Volvo, anul fabricării 2007, procurat la un preţ de 75 de mii de lei în anul 2012.

Administrator de firmă și, totodată, preşedinte de raion la Ștefan Vodă

Nicolae Molozea, preşedintele raionului Ştefan Vodă din partea PDM, s-a dovedit a fi și administrator al unei firme, ceea ce este interzis de lege. Această incompatibilitate a fost prezentă şi atunci când el a fost deputat, după alegerile parlamentare din noiembrie 2014. Președintele spune, însă, că el este administrator doar în acte, iar această firmă nu activează.

nicolaemolozea Stefan voda

Nicolae Molozea a fost consilier raional între anii 2007 și 2015, a îndeplinit funcția de președinte al comisiei raionale pentru buget şi atragerea investiţiilor. În prezent, este membru al Consiliului de administrație al Incubatorului de Afaceri Ştefan Vodă. Acesta deține titlul de maestru în sport la sambo şi judo, îndeplinind și funcția de director al Organizației teritoriale PDM
El a renunțat la mandatul de deputat în favoarea celui de preşedinte de raion, este om de afaceri în domeniul petrolier, fiind anterior manager al staţiei de alimentare cu petrol din Ştefan Vodă al Companiei „Petrom Moldova”. Ulterior, a fost manager de stație a firmei „IMP-Prim” SRL, fondatorul și administratorul căreia este feciorul său, Ion Molozea. Potrivit declarației, în cadrul aceleiași firme activează și soția președintelui de raion.

De asemenea, Nicolae Molozea este unul dintre fondatorii unei alte firme din domeniul petrolier, „Elex” SRL, unde a deţinut funcţia de director comercial. În anul 2014, Nicolae Molozea a indicat în declaraţia de avere un salariu de circa 42 de mii de lei de la această firmă și alte 100.000 de lei – din dividende.

În pofida incompatibilității dintre funcții, Nicolae Molozea nu a lăsat afacerile. Potrivit Camerei Înregistrării de Stat, el este în prezent fondator și administrator al firmei „I.V.S.-LUX” SRL, specializarea companiei fiind intermedierea vânzării de carburanţi.

Conform declaraţiei de avere pentru anul 2014, Molozea nu a menționat venitul obţinut din administrarea acestei firme. „Firma nu activează. Chiar recent, am discutat cu membrii familiei şi am decis să merg să o radiez. Nu am niciun venit din administrarea ei”, a declarat Nicolae Molozea pentru portalul „Moldova Curată”.

Totodată, președintele raionului Ștefan Vodă deține trei terenuri agricole cu suprafaţa totală de peste patru hectare, un teren intravilan și o casă cu suprafața de 150 de metri pătrați în orașul Ștefan Vodă, toate fiind obținute prin moştenire. În una din declarațiile depuse la CEC, acesta menționa și un garaj, însă, în declarația de bunuri, acesta nu l-a menționat.
De asemenea, demnitarul mai are în proprietate şi două apartamente, unul în orașul Chişinău şi altul în Ştefan Vodă. „În unul dintre apartamente locuieşte fiul meu. Eu am declarat tot ce am, fiindcă am muncit o viaţă pentru aceste bunuri”, a mai spus președintele pentru același portal.

La 25 septembrie 2015, Nicolae Molozea a fost desemnat în calitate de preşedinte al Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud. Acest consiliu are drept scop elaborarea, coordonarea şi monitorizarea politicilor de dezvoltare ale regiunii de Sud, formată din raioanele Cahul, Taraclia, Căuşeni, Leova, Cimişlia, Ştefan Vodă, Basarabeasca şi Cantemir.

Daniel ARAMĂ