You Are Here: Home » Administrația publică » Cahul » Poporul român, partener de încredere pentru oamenii de cultură din sudul Moldovei

Poporul român, partener de încredere pentru oamenii de cultură din sudul Moldovei

În ultima perioadă, în Republica Moldova se resimte tot mai frecvent sprijinul frățesc al statului român. An de an, cu suportul fraților de peste Prut, sunt renovate școli și grădinițe, sunt donate mijloace de transport pentru elevi. Să nu uităm nici de proiectul datorită căruia a luat naștere serviciul SMURD la noi, serviciu datorită căruia au fost salvate mai multe vieți. Nu a rămas neremarcată nici viața culturală. Un ajutor semnificativ în acest sens, din partea Guvernului României, a fost suma de 800 de mii de euro pentru construcția unui nou sediu al Teatrului Republican Muzical–Dramatic „Bogdan Petriceicu Hasdeu” de la Cahul.

Așa va arăta teatrul după reconstrucție

Așa va arăta teatrul după reconstrucție

În septembrie anul trecut, Guvernul României şi-a asumat angajamentul să ajute teatrul, iar pe 10 octombrie 2015 a fost semnat un memorandum privind finanţarea construirii unui nou sediu al Teatrului „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Acest memorandum a fost semnat de către ministrul Culturii din Republica Moldova, Monica Babuc, și Titus Corlățean, ministrul român de Externe de atunci, în prezența prim-miniștrilor Republicii Moldova și României, respectiv, Iurie Leancă și Victor Ponta, dar și a reprezentanților administrației publice locale de nivelurile I și II din Cahul.

Iurie Leancă, fostul premier al Republicii Moldova, și-a exprimat atunci convingerea că noul sediu al teatrului de la Cahul va aduce un suflu nou în viața social-culturală din zonă, afirmându-se ca un adevărat centru de promovare a valorilor artei naționale și universale pentru sudul Republicii Moldova. Tot atunci, a fost pusă și piatra de temelie a viitorului edificiu. Pe 31 decembrie 2015, banii alocaţi de partea română au ajuns în conturile Ministerului Culturii, suma alocată fiind în jur la 17 milioane de lei moldovenești.

Incursiune în istorie

Chiar de la început, de când a fost fondat, în 1987, Teatrul din Cahul a fost supus mai multor încercări. Conform deciziei din 30 mai 1987 a Comitetului executiv al Consiliului orăşenesc, teatrul a fost amplasat în fosta Casă de cultură – o clădire abandonată după inaugurarea, în 1984, al Palatului culturii. Restaurarea şi „reprofilarea” imobilului respectiv s-a efectuat timp de un an şi prin antrenarea masivă a angajaţilor teatrului la executarea lucrărilor, finanţarea acestora asumându-şi-o, în fond, autorităţile publice locale, care au adunat şi anumite resurse materiale oferite de diferiţi agenţi economici.

Teatrul, promotor al culturii românești în sudul Basarabiei

Teatrul, promotor al culturii românești în sudul Basarabiei

Fără îndoială, reparaţiile în cauză nu au putut să înlăture consecinţele seismului din 31 august 1986, când intensitatea zguduirilor subterane au atins tocmai opt grade pe scara Richter. Procesele de deteriorare a clădirii au fost stimulate şi de mișcările tectonice din 30 şi 31 mai 1990. Pe parcurs, condiţia fizică a teatrului a fost afectată considerabil şi de ploile torenţiale din vara anului 1997. Consecinţa a fost iminentă: peste un an, în iulie, date fiind şi „disproporţiile comise la realizarea fundamentului clădirii înălţate în 1951, precum şi mreaja faimoaselor beciuri turceşti din cartierul respectiv, fisurarea zidurilor scenei luă proporţii, soldându-se cu demolarea acestora şi cu evacuarea teatrului din sediul sinistrat – sediu a cărui reabilitare implica nu numai edificarea unei scene noi, ci şi fortificarea clădirii în ansamblu. Pe parcursul câtorva ani, Teatrul Muzical–Dramatic „B. P. Hasdeu” a evoluat în exclusivitate în deplasare.

În decembrie 1999, Ministerul Culturii din România a donat Teatrului „B. P. Hasdeu” echipamente în valoare de 450 mln. de lei (inclusiv fotolii pentru inexistenta sală de spectacole). Aceasta constituie cea de a doua contribuţie substanţială a ministerului de la Bucureşti, prima (dotări pentru scenă) cifrându-se la 500 mln. de lei. Donaţiile s-au realizat conform protocolului semnat de Ministerul Culturii din România şi cel din Republica Moldova.

În prezent, însă, grație suportului Guvernului de la București, se lucrează intens la construcția noului sediu. Lucrările de construcţie au început în luna mai şi, conform proiectului, ar urma să se desfăşoare timp de doi ani.

De-a lungul anilor săi de activitate, Teatrul de la Cahul a avut o colaborare fructuoasă și cu Consulatul General al României la Cahul, în acțiuni din cele mai frumoase, cum ar fi Caravana Limbii Române și alte manifestări culturale.

50 de copii din raionul Cahul au participat la Programul de tabere ARC

50 de copii din raionul Cahul au participat la Programul de tabere ARC

Recent, directorul Teatrului Republican Muzical–Dramatic „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Gheorghe Mândru, s-a întors de la Sulina, unde a participat la programul de tabere ARC, împreună cu 50 de copii din raionul Cahul.

„În ceea ce privește Tabăra ARC de la Sulina, pentru noi, angajații Teatrului din Cahul și nu numai, fiindcă au fost reprezentate câteva instituții din Republica Moldova în general și din Cahul în particular, este un prilej minunat pentru copii de a stabili relații de prietenie cu copiii din alte zone, dar este și un prilej de colaborare între pedagogi și educatori. Iar această posibilitate oferită românilor din afara granițelor de către Departamentul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, să știți că e una foarte binevenită și foarte apreciată. O altă ocazie similară nu cred că ar mai putea avea un număr atât de mare de copii, pentru că am înțeles că se organizează mai multe serii de tabere și astfel pot beneficia mii de copii de această oportunitate de a se odihni și de a se implica în diverse activități culturale și sportive, distractive și noi mulțumim din tot sufletul pentru această oportunitate oferită”, subliniază Gheorghe Mândru.

Potrivit lui, 40 de copii au fost selectați dintre cei care au avut premii la olimpiade și concursuri și care au obținut rezultate foarte bune, iar 10 copii erau copii ai actorilor de la teatru.

About The Author

Number of Entries : 252

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD




Scroll to top