Onoare multă, responsabilitate mai puţină

În 2009, un grup de organizaţii neguvernamentale, reunite în cadrul unei iniţiative civice, întitulate Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat (ICPC), s-au avântat să monitorizeze după un şir de criterii de integritate candidaţii de pe listele electorale ale partidelor înscrise în cursa pentru Parlament.

MOLDOVA-PARILAMENT

ONG-urile îşi propuneau astfel să ofere cetăţenilor o informaţie amplă despre cei care aspiră la o funcţie publică, astfel încât votul alegătorilor să fie unul informat. ICPC îşi propunea, de asemenea, să facă presiuni asupra partidelor ca să-şi cureţe listele de elementele compromise şi să promoveze în Parlament persoane integre, cu imaginea nepătată, care să lucreze în interesul cetăţeanului. Evenimentele care s-au derulat după 2010 încoace arată în mod cert că dacă vocea societăţii civile era ascultată şi în funcţii publice erau promovate persoane integre, poate că nu ajungeam să avem acum ceea ce avem: demnitari cu averi de milioane nedeclarate sau dobândite pe alte căi decât cele legale şi multe altele.

Monitorizarea candidaţilor

Candidaţii au fost fost monitorizaţi atât în cele două scrutine electorale din 2009, cât şi la anticipatele din 2010. Jurnalişti de investigaţie s-au documentat referitor la listele candidaților la funcția de deputat din partea partidelor politice cu șanse reale de a accede în Legislativ în baza a 7 criterii, printre care: declararea averii și corespunderea acesteia cu proprietățile real deținute, utilizarea resurselor administrative în folos personal sau de partid, maladministrarea funcțiilor publice și private pe care le-au deținut candidații până la lansarea în politică. La baza monitorizării au stat exclusiv surse deschise, în mod special, documente publice, cum ar fi auditul Curţii de Conturi, rezultatele controalelor efectuate de organele de control, hotărâri de judecată, dar şi materialele de presă.

Buletinele cu informaţia despre candidaţi interzise

Dacă în 2009, ICPC a reuşit să facă publice listele cu persoanele compromise şi să distribuie cetăţenilor buletinele cu informaţia despre candidaţii care nu întruneau criteriile de integritate, în 2010 campania desfăşurată de societatea civilă a scos la iveală o problemă ce ţine de percepţia politicienilor. Mai mulţi politicieni, în loc să tolereze critica, mai ales în campaniile electorale, s-au năpustit asupra celor care au scos la suprafaţă detalii mai puţin cunoscute despre cei care asiprau la o funcţie publică.

Mai întâi ICPC a fost împiedicată să distribuie broşura „Cunoaşte-şi candidatul!” cu lista candidaţilor compromişi. Înainte de alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, urmare a cererilor lui Alexandru Oleinic, ale Partidului Democrat şi Partidului Comuniştilor, care au acţionat în judecată ICPC şi au cerut interzicerea distribuirii broşurii, Judecătoria Centru din Chişinău a pus sechestru pe stocul de broşuri, privând astfel cetăţenii de dreptul de a fi informaţi despre cei care vroiau să obţină votul electoratului. Magistraţii au reacţionat surpinzător de repede la cererea demnitarilor. Bunăoară, prima încheiere privind interzicerea distribuirii informaţiei despre Oleinic, a fost emisă fără ca magistrata să înţeleagă că ICPC este o initativă neformală şi nu o entitate juridică.

ICPC a calificat încheierile instanţei de judecată drept neîntemeiate şi disproporţionate, care încalcă libertatea de exprimare şi dreptul de acces la informaţie, iar acţiunile politicienilor şi a formaţiunilor politice – drept un atac la democraţie prin care a fost încălcat dreptul cetăţeanului la un vot conştient, fiind afectat şi caracterul liber şi corect al alegerilor. La 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Chişinău a casat decizia judecătoriei Centru prin care a fost interzisă difuzarea buletinului “Cunoaşte-ţi candidatul!”, iar ulterior, printr-o altă decizie a Curţii de Apel, a fost ridicat sechestrul de pe stocul de buletine. Distribuirea broşurei însă nu a mai fost posibilă, deoarece aceasta era destinată informării alegătorilor în scrutinul electoral din 28 noiembrie 2010.

Lungul pelegrinaj prin instanţele de judecată

După scrutinul electoral din noiembrie 2010, ICPC a trebuit să se mute în instanţele de judecată, pentru că avea de înfruntat tocmai patru procese de judecată. Asta chiar dacă la acel moment exista deja un precedent: ICPC obţinuse câştig de cauză întrun proces intentat după alegerile din 2009 de către Ion Prisăcari, candidat pe listele Partidului Social Democrat (PSD). De data aceasta lucrurile au avut o altă întorsătură. Avocaţii şi reprezentanţii ICPC umblă şi astazi, la trei ani de la scrutinul electoral, prin procese de judecată pornite de către demnitarii supăraţi că au încăput în lista neagră. Astfel, ICPC a trebuit să înfrunte în instanţă un candidat din partea Alianței Moldova Noastră (AMN), un candidat de pe listele Partidului Liberal (PL), precum și două formaţiuni politice: Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și Partidul Democrat din Moldova (PDM). Până acum au avut loc zeci de şedinţe de judecată, ore în şir de explicaţii şi lămurii în care membrii societăţii civile trebuiau să-şi apere dreptul la libera exprimare de care au făcut uz în campania electorală pentru a asigura cetăţeanului cu drept de vot mai multă informaţie, dar şi pentru a împiedica persoanele corupte şi cele cu probleme de integritate să acceadă în forul legislativ.

Practica judiciară neuniformă

În instanţele de judecată, ICPC a constatat o practică judiciară neuniformă în dosare similare privind protejarea dreptului la libera exprimare a presei şi societăţii civile înainte de scrutinele parlamentare. În pofida caracterului similar al dosarelor, soluțiile oferite de instanțele de judecată au fost diferite. Aceasta, în pofida obligaţiei statelor părţi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de a organiza alegeri libere „în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”.

De exemplu, în instanța de fond ICPC a obținut câştig de cauză în procesele intentate de candidatul AMN, Alexandru Oleinic, candidatul PL, Ștefan Urâtu și concurentul electoral PCRM, dar a pierdut în procesul intentat de PDM. Totodată, Curtea de Apel Chișinău, care în ianuarie 2011 a anulat interdicția primei instanțe de difuzare a informației în privința lui Alexandru Oleinic cuprinse în buletinul „Cunoaște-ți candidatul!”, în aprilie 2012 a constatat lezarea onoarei și demnității lui Oleinic, dându-i parţial câştig de cauză.

Cazul Alexandru Olenic

Alexandru Oleinic a candidat în cele trei scrutine electorale din 2009 şi 2010 pe listele AMN, formaţiune care, după ultimele alegeri, nu a intrat în Parlament. În perioada 2009-2010, Oleinic a fost ministru al Tehnologiilor Informaţionale în Guvernul Filat. Numele său a intrat în listele întocmite de ICPC la toate trei scrutine electorale. Oficialul însă a reacţionat doar după ce a fost făcută publica lista din 2010, deşi textul, practic, rămăsese neshimbat.

În buletinul „Cunoaşte-ţi candidatul!” despre candidatul pe listele AMN Alexandru Oleinic se menţionau următoarele: „A.Oleinic, aflându-se la conducerea S.A. „Monolit” din Soroca, a contribuit la efectuarea unui şir de tranzacţii, în urma cărora, potrivit Curţii de Conturi a fost înstrăinată neîntemeiat şi nelegitim o parte din patrimoniul societăţii pe acţiuni. Numele lui A. Oleinic (pe atunci director general al Departamentului de Administrare şi Privatizare a proprietăţii de Stat) fgurează în mai multe hotărâri ale Curţii de Conturi privind privatizarea cu încălcări a patrimoniului public”.

În instanţă, Oleinic a cerut de la organizaţiile care formează ICPC despăgubiri morale de tocmai 2 milioane lei. Oficialul a făcut chiar şi declaraţii publice că va dona această sumă sinistraţilor de la Cotul Morii, care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din 2010. Este greu să credem că Oleinic era sincer când s-a declarat disponibil să ajute sinistraţii, pentru că atunci când s-a văzut nevoit să achite taxa de stat, el a micşorat suma despăgubirilor pretinse până la 100000 lei. Nu ştim însă dacă oficialul a făcut totuşi donaţii către sinistraţi.

Chiar dacă judecătoria Centru din Chişinău a respins ca fiind nefondată acţiunea lui Alexandru Oleinic, Curtea de Apel a emis o nouă hotărâre prin care a respins pretenţiile materiale ale reclamantului, dar a constat că informaţia răspândită de ICPC despre Alexandur Oleinic „nu corespunde realităţii”. Asta în situaţia în care s-a făcut referire exclusiv la documente oficiale ale unei instituţii publice – Curtea de Conturi.

Ajunsă la CSJ, cauza pornită de Oleinic împotriva ICPC a fost returnată instanţei de apel pentru „rejudecare şi emiterea unei hotărâri întemeiate şi legale”. La 3 aprilie, Curtea de Apel a scos de pe rol cererea lui Alexandru Oleinic, pe motiv de nerespectare a procedurii.

În prezent Alexandru Oleinic se pregăteşte de un nou scrutin electoral, el fiind unul din copreşedinţii unei formaţiuni noi – Partidul Popular.

Cazul Ştefan Urâtu

Cel de al doilea candidat care a atacat ICPC în judecată a fost Ştefan Urâtu, înscris în cursa electorală pe listele Partidului Liberal. Ştefan Urâtu este actualmente vicepreşedinte al Comisiei Electorale Centrale. Fostul activist pentru drepturile omului a intrat în lista persoanelor care nu întrunesc criteriile de integritate pentru că în perioada în care a exercitat funcția de preşedinte al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova (CHDOM), Adunarea Generală a Federaţiei Internaţionale Helsinki pentru Drepturile Omului a decis, la 18 noiembrie 2007, excluderea CHDOM din rândurile organizaţiei pe motivul discreditării şi prejudicierii Federației. Ştefan Urâtu a calificat informaţiile despre el drept defăimătoare, care i-ar fi prejudiciat imaginea şi reputaţia profesională. În instanţă, însă, au fost aduse mai multe probe în favoarea ICPC. Unele le putem desprinde chiar din decizia Curţii de Apel Chişinău din 6 decembrie 2012. De exemplu, din corespondenţa dintre Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Suedia, semnată de secretarul general Robert Hardh şi Ştefan Urâtu, desprindem că la 20.11.2005 în hotelul Astoria din Budapesta, Ştefan Urâtu i-a dat o hârtie împachetată, cu menţiunea că este o scrisoare pe care trebuie să o citească mai târziu în cameră. Robert Hardh afirmă că în plic se afla o sumă de 2000 de euro. Dânsul i-a întors plicul lui Ştefan Urâtu, calificând gestul dat drept o tentativă de mituire pentru a se asigura de susţinerea financiară din partea Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Suedia. Drept urmare a acestui incident, Robert Hardh a reziliat contractul cu Comitetul Helsinki din Moldova. În aceeaşi corespondenţă mai regăsim un mesaj care merită atenţia. Robert Hardh spune că Ştefan Urâtu şi-ar fi explicat gestul prin faptul că aceştia ar fi banii care i-au fost furaţi în 1999, pe când se afla la Praga (!). Hardh ţine să precizeze că sustragerea portmoneului nu are nicio legătură cu banii transmişi în plic de câtre Urâtu. La 13.03.2006 Robert Hardh scrie că în rezultatul auditului s-au stabilit că în cadrul activităţii CHDOM sunt neregularităţi financiare (doc).

Ştefan Urâtu a pierdut procesul cu ICPC atât în instanţa de fond, cât şi la Curtea de Apel. Decizia Curţii de Apel a devenit definitivă în martie curent, întrucât oficialul nu a mai atacat decizia în instanţa superioară.

Cazul Partidului Comuniştilor

Formaţiunea condusă de Vladimir Voronin a intrat în listele elaborate de ICPC cu cei mai mulţi candidaţi consideraţi incompatibili cu funcţia de deputat: 30 şi 28 la alegerile din 5 aprilie şi 29 iulie 2009 şi 22 de candidaţi la scrutinul din 28 noiembrie 2010. În 2009 PCRM s-a rezumat doar la nişte învinuiri publice aduce ICPC, iar în 2010 a acţionat în instanţă. Comuniştii au calificat campania ICPC drept una „de discreditare a PCRM în plină campanie electorală” şi au acuzat organizaţiile neguvernamentale de încălcarea prezumţiei nevinovăţiei, întrucât „învinuirile aduse candidaţilor nu sunt confirmate nici printro hotărâre definitivă a instanţei de judecată”. PCRM a pierdut procesul cu ICPC în instanţa de fond şi la Curtea de Apel. În recursul depus la CSJ, PCRM menţionează că instanţa de apel şi cea de fond ar fi „aplicat eronat Declaraţia Consiliului Europei privind libertatea discursului politic în media”.

Cazul Partidului Democrat

Altfel însă stau lucrurile în procesul pornit de Partidul Democrat împotriva ICPC, chiar dacă cauzele sunt similare cu cele ale Partidului Comuniştilor, Oleinic şi Urâtu. PD a avut constant la toate cele trei scrutine electorale câte 2 candidaţi în listele alcătuite de ICPC. La anticipatele din 2010, formaţiunea condusă de Marian Lupu, actualul preşedinte al Legislativului, a avut doi candidaţi care nu întruneau criteriile de integritate: Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al partidului, şi Petru Axenti, fost director la SA „CET-Nord”. Cei doi erau vizaţi pentru trafic de influenţă şi gestionare fruduloasă a banilor publici. În procesele de judecată, formaţiunea l-a apărat doar pe Dumitru Diacov. În broşura „Cunoaşte-ţi canidatul!” profilul despre Dumitru Diacov era următorul „Potrivit declaraţiilor lui Nicolae Alexei, ex-şef al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei

(DCCOC), în anul 1999, D. Diacov ar fi exercitat infuenţă asupra colaboratorilor DCCOC în vederea nedivulgării pentru presă a informaţiilor despre implicarea ficei sale într-un caz de contrabandă cu ţigări. Presa a scris că în anul 2009 D. Diacov, în calitatea sa de deputat, a încercat să infuenţeze deciziile organelor de drept în cazul unui primar din raionul Rezina”. Constatările din profil au fost preluate din declaraţiile anterioare ale unor persoane publice, documentul unei autorităţi publice şi relatările din presă, toate fiind răspândite anterior de mass-media, informaţia fiind de interes public. Cu toate că au existat suficiente dovezi care au stat la baza alcătuirii profilului despre Dumitru Diacov, instanţa de fond şi Curtea de Apel au dat câştig de cauză PDM. „Judecătoria Centru nici măcar nu şi-a motivat hotărârea, iar Curea de Apel Chişinău a adoptat hotărârea în favoarea PDM fără vreun temei probatoriu. Mai mult chiar, Curtea de Apel a intepretat eronat Legea privind libertatea de exprimare. Or, nici o exigenţă legală stabilită în Legea cu privire la libertatea de exprimare nu trebuie interpretată în sensul că ar putea prevala asupra dreptului publicului de a primi informaţii de interes public”, precizează Galina Bostan, preşedinta CAPC, care apără în instanţă interesel ICPC. Iată, bunăoară, cum au argumentat magistraţii Curţii de Apel decizia din 13.11.2012: „În şedinţa de judecată, cu certitudine s-a stabilit că prin difuzarea broşurii date, s-a răspîndit o informaţie defăimătoare în privinţa candidatului Dumitru Diacov din lista PD şi anume s-au redat nişte fapte false care nu corespund realităţii. Pârâţii în şedinţa de judecată nu au demonstrat şi nu au adus careva probe care ar confirma faptele expuse în broşura dată. Colegiul civil consideră că instanţa de fond corect a stabilit informaţiile date ca fiind defăimătoare în privinţa candidatului Dumitru Diacov, din lista PD, mai mult ca atât această broşură a fost lansată cu puţin înainte de ziua alegerilor şi care putea să influenţeze alegerile”. Aceasta, în pofida faptului că în procesul de judecată s-a demonstrat că „ informaţia nu este defăimătoare, informaţia constituie o judecată de valoare care se bazează pe un substrat factologic suficient şi că informaţia răspândită este de interes public”.

„Potrivit Legii cu privire la libertatea de exprimare, defăimare constituie răspândirea informaţiei false care lezează onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei. Prin urmare, nu este suficient ca informaţia doar să lezeze onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei. În mod necesar informaţia trebuie să fie FALSĂ”, a precizat Galina Bostan.

Amintim, că alegaţiile din profilul lui Dumitru Diacov se bazează pe un interviu cu fostul şef al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, generalul Nicolae Alexei, publicat în ziarul Flux la 05 noiembrie 1999; copia scrisorii Parlamentului RM FPD-6 nr.03 din 23 ianuarie 2009 semnată de Dumitru Diacov (document); articolul din Săptămânalul regional independent „Cuvîntul” – „Un primar condamnat penal nu poate fi eliberat din funcţie”, 10 iulie 2009. Astfel, constatările din profil sunt preluate din declaraţiile anterioare ale unor persoane publice, documentul unei autorităţi publice şi relatările din presă, toate fiind răspândite anterior de mass-media. „Avân în vedere contextul electoral al răspândirii informaţiei şi interesul publicului pentru cunoaşterea candidaţilor pe care urma să-i voteze în scrutinul electoral, este în afara oricărui dubiu că informaţia răspîndită vis-a-vis de candidatul PDM este de interes public”, a mai adăugat avocata.

Dânsa califică că „soluţiile date de către instanţele judecătoreşti naţionale în această cauză încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în special dreptul la libertate de exprimare Astfel, admiterea chiar şi parţială a acţiunii PD este în contradicţie cu art.10 din CEDO, care defineşte libertatea de exprimare”.

În prezent, cauza PDM împotriva ICPC se află la CSJ.

Hotărârile Curţii de Conturi neluate în seamă

Atât Partidul Comuniştilor, cât şi avocaţii lui Alexandru Oleinic au tot pedalat pe faptul că informaţiile din rapoartele Curţii de Conturi utilizate la alcătuirea profilurilor despre candidaţii compromişi nu ar putea servi drept motiv pentru a-i considera cu integritatea afectată. Majoritatea celor numele cărora au vost vizate în hotărârile CC se conisderă nevinovaţi, deoarece procurorii nu au pornit urmărirea penală şi nu au existat procese de judecată care să le constate vinovăţia. Hotărârile CC sunt documente oficiale care până în prezent sunt deschise. Conform procedurii CC, autoritatea care a fost verificată de auditori este în drept să conteste raportul CC până la publicarea lui, iar controlorii, dacă primesc dovezi convingătoare, sunt în drept să modifice şi să înlăture prevederile la care au făcut referinţă. În cazul Oleinic, dar şi a câtorva candidaţi de pe lista PCRM care au deţinut funcţii publice, fie nu au fost prezentate probele necesare, fie cele prezentate nu au fost convingătoare. Că procuratura nu porneşte dosare în baza rezultatelor controalelor CC, este o problemă despre care se discută de mai mult timp.

Controlul publicului asupra personalităţilor politice

În deciziile CEDO există mai multe referinţe cu privire la libertatea de exprimare, mai ales în perioadele electorale. “Alegerile libere şi libertatea de expresie, în special libertatea dezbaterilor politice formează împreună temelia oricărui sistem democratic. Cele două drepturi sunt reciproc corelate şi se susţin unul pe altul: spre exemplu libertatea de expresie este una dintre „condiţiile” necesare pentru „asigurarea liberei exprimări opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Din acest motiv, este deosebit de important, ca în perioada electorală, să fie permisă circulaţia liberă a opiniilor şi informaţiilor de orice gen”(Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt v.Belgia şi Cauza Lingens v.Austria).

Declaraţia Consiliului Europei privind libertatea discursului politic în media stabileşte:

I. Libertatea de exprimare şi informare prin media
Democraţia pluralistă şi libertatea discursului politic cer ca publicul să fie informat asupra chestiunilor de interes public, ceea ce include dreptul media de a difuza informaţii negative şi opinii critice privind personalităţile politice şi funcţionarii, precum şi dreptul publicului de a primi aceste informaţii şi opinii.

I. Libertatea de a critica statul sau instituţiile publice
Statul, guvernul sau orice alt organ al puterii executive, legislative sau judiciare poate face obiectul criticilor în media. Datorită poziţiei lor dominante, aceste instituţii nu ar trebui protejate ca atare prin legea penală împotriva declaraţiilor defăimătoare sau insultătoare. Atunci cînd ele beneficiază totuşi de o asemenea protecţie, aceasta ar trebui să fie aplicată într-un mod foarte restrictiv, evitînd în toate cazurile folosirea sa pentru a restrînge libertatea de a critica. Persoanele care reprezintă aceste instituţii rămîn, pe de altă parte, protejate ca indivizi.

II. Dezbaterea publică şi controlul publicului asupra personalităţilor politice
Personalităţile politice au decis să apeleze la încrederea publicului şi au acceptat să facă obiectul unei dezbateri politice publice, fiind în consecinţă supuşi, prin media, unui control public atent şi unei critici publice potenţial virulente şi dure asupra modului în care şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile.”

Cornelia Cozonac Centrul de Investigaţii Jurnalistice 

Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat a fost creată în 2009 de către 7 organizaţii neguvernamentale din R.Moldova: Asociaţia Presei Independente, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Asociaţia „Adept”, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Acces Info şi Fundaţia Soros-Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *