You Are Here: Home » Administrația publică » Leova » O şedinţă dinamică şi productivă a Consiliului Raional Leova

O şedinţă dinamică şi productivă a Consiliului Raional Leova

Toamna aceasta s-a dovedit a fi una „fierbinte” şi rodnică pentru aleşii locali din raionul Leova. Aceasta pentru că, odată cu începerea anului şcolar, cu răcirea timpului şi apropierea cu paşi rapizi a încheierii anului bugetar, ei au avut de examinat, în cadrul şedinţei Consiliului Raional din 25 septembrie, tocmai 40 de chestiuni arzătoare şi importante.

Leova, spital simpozion reabilitare 031

Printre cele primordiale şi de neamânat s-au numărat: chestiunea „Cu privire la pregătirea economiei şi a instituţiilor sociale ale raionului de perioada de toamnă – iarnă 2014 – 2015”, cea „Cu privire la organizarea alimentaţiei elevilor în instituţiile de învăţământ din raionul Leova”, „Cu privire la aprobarea taxei de studii în Şcoala de Arte „Petru şi Ion Teodorovici” pentru anul de studii 2014- 2015” şi „Cu privire la conferirea numelui academicianului Valeriu Matei Bibliotecii Publice Raionale Leova”.

De asemenea, se cereau adoptate în regim de urgență, în plenul forumului executiv, mai multe rectificări la bugetul raional pe anul 2014 şi corelarea acestuia cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul curent.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost aprobată Strategia de dezvoltare integrată a raionului Leova pentru perioada anilor 2014-2020, inclusiv componenta Aprovizionare cu Apă și Canalizare, s-a decis asupra încorporării tinerilor în rândurile Forţelor Armate ale Republicii Moldova în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015 şi asupra statuării măsurilor organizatorice de desfăşurare a sărbătorii „Ziua lucrătorului din agricultură şi industria prelucrătoare” şi a „Zilei naţionale a vinului”.

Chiar dacă au avut de muncit mai mult ca de obicei, consilierii raionului Leova au acţionat constructiv şi operativ, reuşind să epuizeze toată agenda şedinţei în mai puţin de trei ore. Or, acest fapt, precum avea cineva să menţioneze în cadrul sesiunii, se datorează unei activităţi eficiente a aleşilor locali în cadrul comisiilor de specialitate ale Consiliului Raional.

Respectând întocmai procedura, aleşii locali au desemnat mai întâi, prin votul lor majoritar, preşedintele şedinţei, această funcţie responsabilă revenindu-i consilierului Ion Gudumac.

După aprobarea ca bază şi ulterior cu adăugiri, în întregime, a ordinii de zi, consilierii au purces la audierea raportului Efrosiniei Greţu, preşedinte al raionului Leova, care a avut responsabilitatea să coordoneze pregătirea economiei şi a sferei sociale a raionului pentru perioada rece a anilor 2014-2015.

Iarna nu-i ca vara

În această ordine de idei, Efrosinia Greţu avea să menţioneze măsurile întreprinse de către administrația publică locală de nivelurile I și II, direcțiile Consiliului Raional, IMSP și agenții economici, orientate spre buna pregătire a instituțiilor pentru activitate în perioada de toamnă–iarnă a anilor 2014-2015.

Potrivit şefei administraţiei leovene, o deosebită atenție se acordă pregătirii pentru sezonul rece a instituțiilor preșcolare și preuniversitare, efectuându-se un volum considerabil de lucrări de reparație, întreținere și amenajare.

Pentru aceasta, din bugetul de stat, la reparația instituțiilor preșcolare, s-au alocat 2 milioane 300.000 de lei, iar din componenta raională – 3 milioane 109.000 de lei. La majoritatea instituțiilor de învățământ, lucrările de reparație sunt finalizate ori se află în curs de finalizare și numai unele instituţii se află încă la etapa de selectare a antreprenorului.

Din grantul acordat Republicii Moldova de Guvernul României, raionului Leova i-a revenit suma de 10 mln. 640 de mii de lei, destinată pentru de reparația grădinițelor. Lucrările de reparație a grădinițelor se vor executa prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM). În prezent, FISM a finalizat procedurile de analiză și suprapunere a lucrărilor propuse de beneficiari și, în cel mai scurt timp, vor începe lucrările de reparație.

Efrosinia Greţu a informat că, din cele 27 de instituții preuniversitare existente în raion, 17 sunt dotate cu centrale termice pe bază de gaze naturale, o centrală termică funcționează pe bază de paie, iar la 10 instituții urmează să se construiască centrale termice pe bază de biomasă.

În raion sunt 34 de instituții preșcolare, din ele 11 sunt dotate cu centrale termice la gaz, patru instituții dotate cu centrale termice la biomasă (peleți, paie, bricheți), pentru șase instituții se construiesc centrale termice pe bază de peleți, restul instituțiilor se încălzesc cu lemne și cărbune.

gretu

Efrosinia Greţu, preşedinte al raionului Leova

Aproape șase milioane pentru cămine culturale

Potrivit preşedintei, centralele termice care se construiesc în cadrul proiectului de Parteneriat Public Privat (PPP) „Dezvoltarea infrastructurii termoenergetice pe biomasă în raionul Leova” vor fi puse în funcțiune la începutul sezonului de încălzire, așa cum este prevăzut în contractul de PPP, recepția acestora fiind planificată începând cu data de 6 octombrie curent.

Cât priveşte pregătirea de iarnă a edificiilor culturale, raportorul a menţionat că pentru repararea căminelor culturale și caselor de cultură, în anul 2014, din bugetul de stat s-au alocat 5 milioane 890 de mii de lei. La unele case de cultură, lucrările sunt deja finalizate, la altele se află încă în plină desfășurare.

Atenţionând că iluminatul stradal este şi el un element al pregătirii de perioada rece, Efrosinia Greţu a informat că, pentru anul 2014, din bugetul de stat, pentru iluminarea stradală s-au alocat 780.000 de lei. În majoritatea localităților în care s-au preconizat lucrări de iluminare stradală, acestea s-au încheiat cu succes, excepție făcând localităţile Cazangic, Sărata-Răzeși, unde lucrările se află pe ultima sută de metri.

Drumurile noastre, toate…

La majoritatea sectoarelor de drum, lucrările de reparație sunt finalizate, doar unele sectoare se află încă în proces de reparație. Cu toate acestea, administraţia raionului Leova se arată nemulţumită şi îngrijorată de nivelul slab de activitate al întreprinderii SA „Drumuri-Cimişlia” în ceea ce priveşte pregătirea sectorului de drum Leova pentru perioada de toamnă-iarnă. Din trei autogredere, funcționează doar unul, la fel, din trei buldozere, este exploatat doar unul. Până în prezent, nu au fost încheiate contracte de prestare servicii cu deținătorii de tehnică de deszăpezire, persoane fizice și juridice.

Sectorul Leova al SA „Drumuri-Cimișlia” nu este asigurat în întregime cu material antiderapant. La depozit se află doar 640 de tone de material antiderapant, cu concentrația de 50%, întreprinderea nu dispune de stocuri de sare tehnică și nisip. Sectorul dat nu deține nici rezerve de produse petroliere.

Luând act de informaţia prezentată, consilierii au recomandat administraţiilor de nivelul I să încheie contracte de prestare a serviciilor de deszăpezire cu deținătorii de tehnică și să prevadă în bugetele locale surse financiare pentru procurarea carburanților și achitarea serviciilor de deszăpezire.

De asemenea, primăriile, Direcția învățământ, directorii instituțiilor raionale care activează pe bază de autogestiune urmează să identifice surse pentru procurarea generatoarelor de energie electrică, pentru a asigura alimentarea de rezervă a centralelor termice în caz de întrerupere a livrării centralizate, să creeze rezerve de carburanți pentru asigurarea funcționării neîntreruptă a generatorului pe parcursul a 72 de ore, să asigure instituțiile aflate în subordine cu cantitățile necesare de lemn de foc și cărbune.

Cât priveşte SA „Drumuri-Cimişlia”, aceasta urmează să-şi intensifice activitatea, să întreprindă măsuri pentru redresarea situaţiei prin procurări de tehnică şi reparaţia celei existente etc., urmând ca până la 10 octombrie curent raionul Leova să depăşească situaţia critică în ceea ce ține de întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă şi asigurarea accesului cetăţenilor și al elevilor către şcolile de circumscripţie.

Strategia de dezvoltare a raionului, relevantă pentru investitori şi donatori

În scopul realizării dezvoltării social-economice echilibrate şi durabile pe întreg teritoriul raionului, al creşterii economice și îmbunătăţirii mediului de afaceri , Consiliul Raional Leova a decis să aprobe Strategia de dezvoltare integrată a raionului Leova pentru perioada anilor 2015-2020, argumente indubitabile ale importanţei şi relevanţei acestui document–cadru fiind aduse în plenul şedinţei din 25 septembrie de vicepreşedintele raionului Leova, Ion Plămădeală.

Totodată, prin votul lor majoritar, consilierii au împuternicit-o pe Efrosinia Greţu, președinte al raionului, să constituie Comitetul raional de monitorizare, evaluare și implementare a Strategiei menționate, în componenţa căruia vor fi incluşi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, consilieri raionali, reprezentanţi ai societăţii civile și mediului de afaceri.

Decizie istorică pentru Biblioteca raională Leova

Luând în considerare că Biblioteca publică raională Leova, în cei 70 de ani de existenţă, nu a purtat niciun nume, au fost luate în calcul și analizate opiniile membrilor colectivului bibliotecii, ale reprezentanţilor societăţii civile din oraş şi din raion, ale beneficiarilor, istoricilor, consilierilor raionali şi orăşeneşti, ale altor grupuri sociale, care au venit cu propunerea de a conferi Bibliotecii publice raionale Leova numele lui Valeriu Matei, intelectual de o vastă cultură, originar din comuna Cazangic, raionul Leova, poet, istoric, scriitor şi om politic, membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiințe a Republicii Moldova, deţinător al ordinului Naţional «Steaua României» în grad de comandor, deţinător al distincţiei Supreme a Republicii Moldova – «Ordinul Republicii», director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău.

Examinând proiectul de decizie pe chestiunea dată, consilierii au acceptat în unanimitate propunerea Direcţiei cultură, turism, tineret şi sport Leova cu privire la conferirea numelui academicianului Valeriu Matei Bibliotecii publice raionale Leova, care se va numi de acum încolo Biblioteca Publică Raională „Valeriu Matei”, și au statuat prin votul lor deliberativ un eveniment de importanță istorică pentru ținutul lor.

About The Author

Number of Entries : 1697

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD




Scroll to top