Moscova este „îngrijorată” de modul cum se cheltuiesc banii în Transnistria

O comisie de anchetă din Federaţia Rusă verifică datele privind modul în care a fost cheltuit ajutorul financiar rus pentru Transnistria şi ar putea iniţia un dosar penal, scria zilele trecute presa de la Moscova. Printre cei bănuiţi că ar fi utilizat fraudulos ajutoarele venite de la Moscova pentru regiunea transnistreană sunt chiar liderul Igor Smirnov şi familia sa. Verificările emisarilor ruşi au început tocmai acum, pentru că se apropie alegerile prezidenţiale în regiunea tranistreană şi Igor Smirnov nu ar mai avea susţinerea Moscovei.

moldova gaz

„La 23 iulie 2010, Rusia a anunţat suspendarea ajutorului financiar către Transnistria, pentru achitarea a 137 mii de pensii. Aceasta din cauza dubiilor apărute în administraţia rusă referitor la utilizarea banilor ruseşti şi la transparenţa alocării acestora”, scrie Kommersant, precizând că Transnistria primeşte ajutor financiar de la Moscova din 2006, volumul anual ridicându-se la 25 milioane de dolari. Rusia a început să-şi manifeste îngrijorarea faţă de „soarta” transferurilor sale pe parcursul ultimului an. În special, în iarna anului 2010, după ce autorităţile ruse au primit informaţii precum că banii alocaţii rmn-ului au fost transferaţi în contul celei mai mari bănci din regiunea transnistreană, „Gazprombank”, al cărei preşedintele este Marina Smirnova.

Nu este exclus că interesul procurorilor ruşi faţă de banii trimişi la Tiraspol ar avea legătură cu faptul că Moscova nu-l mai vrea pe Smirnov la cârma Transnistriei, sugerându-i să părăsească fotoliul de preşedinte, scrie presa rusă. Liderul de la Tiraspol nu a anunţat oficial dacă va candida la alegerile din decembrie 2011, deşi a început campania electorală. În acelaşi timp, Rusia îl susţine deschis pe oponentul lui Smirnov, Anatoli Kaminski.

UNIMEDIA aminteşte că, la 20 august, nora lui Smirnov, Marina Smirnova, a fost chemată la Procuratura de la Moscova pentru a depune mărturii cu privire la dosarul „infracţiuni comise împotriva Federaţiei Ruse”.

Apropo, despre ceea ce Moscova “a aflat” abia nu demult, Centrul de Investigaţii Jurnalistice scria încă în vara anului 2007. În investigaţia “Moldova vândută pe bucăţele concernului rus “Gazprom” au fost scoase la iveală mai multe abuzuri şi fărădelegi legate de privatizarea şi gestionarea complexului de gaze al Republicii Moldova. Un capitol aparte al investigaţiei viza soarta sectorului transnistrean al acestui complex, modul de exploatare a lui. Cei de la Moscova văd, nu se ştie de ce, abia acum, că regiunea transnistreană e demult o afacere profitabilă a clanului Smirnov.

Gazele – instrument de manipulare politică şi de subjugare economică

În 2005, o mare parte a participanţilor la un sondaj efectuat de săptămânalele „Cuvântul” din Rezina şi „Dobrâi deni” din Râbniţa evocau drept motiv ce împiedică reintegrarea regiunii transnistrene în Republica Moldova „datoriile enorme ale Transnistriei pentru consumul de gaze”. În luna martie 2007, Concernul „Gazprom” a transmis datoriile Transnistriei pentru gaze naturale, în mărime de 1,3 miliarde de USD, holdingului „Metalloinvest”, care este şi coproprietar al Uzinei metalurgice şi al Combinatului de ciment din Râbniţa. Informând mass-media din teritoriu despre această tranzacţie, Anatoli Belitcenko, preşedintele Consiliului de administrare al SA „Uzina metalurgică din Râbniţa”, a precizat că nu cunoaşte condiţiile de cesiune a datoriilor, dar graţie acesteia, Transnistria a obţinut o amânare a plăţilor pentru câteva decenii. Igor Smirnov, liderul autoproclamatei republici transnistrene, a reacţionat la spusele lui A. Belitcenko cu o declaraţie pe cât de surprinzătoare, pe atât de cinică: „Transnistria nu are datorii juridice pentru gaze, deoarece nu a semnat vreun contract cu concernul „Gazprom”. Aşa că Transnistria nu va plăti nimic holdingului „Metalloinvest”. Moldova trebuie să se lămurească cu Usmanov (conducătorul holdingului, care deţine şi 30 la sută din acţiunile Uzinei metalurgice din Râbniţa nota red.), ea îi este datoare”. De fapt, declaraţia lui Smirnov pare surprinzătoare doar la prima vedere. În realitate, regimul de la Tiraspol a exploatat în permanenţă complexul de gaze al Republicii Moldova în modul cel mai obraznic, făcându-şi pe contul lui nu numai imagine, dar şi averi fabuloase.

Tranzacţii dubioase

În ultimii 15 ani, în sectorul de gaze din regiunea transnistreană au avut loc delapidări de sute de milioane de dolari. Iată doar câteva exemple destul de convingătoare în acest sens. În anul 1997, Compania rusă „Itera”, afiliată SAR ”Gazprom”, a procurat 75 la sută din acţiunile Uzinei metalurgice din Râbniţa, promiţând să stingă datoriile acesteia pentru consumul de gaze. Nu se ştie cu siguranţă dacă aceste datorii au fost stinse, dar, peste şapte ani, după ce a investit în uzină circa 60 mln. USD, „Itera” îşi vinde partea sa din Uzina metalurgică din Râbniţa companiei austro-ucrainene Hares-Grup, motivându-şi gestul prin necesitatea de a-şi concentra eforturile la dobândirea şi transportarea gazelor. Concomitent, ”Hares-Grup” procură încă 15 procente de acţiuni, care din 2003 aparţineau Companiei EI Energy Investment & Management Corporation, înregistrată în Liechtenstein. Reprezentantul Hares-Grup a precizat pentru ziarul rus „Vedomosti” doar că grupul care a vândut cele 15 procente de acţiuni „este unul din proprietarii uzinei” şi că întreprinderea a fost vândută, deoarece nu aduce venituri bune, întrucât depinde mult de gazele ruseşti şi de metalul uzat din Ucraina. Unii experţi leagă tranzacţia dintre „Hares-Grup” şi „Itera” cu reglările de conturi dintre magnaţii ce dominau piaţa de gaze din spaţiul CSI şi din Europa. Potrivit unor medii bine informate din Rusia şi Ucraina („Vedomosti”, „Ukrainskaia Pravda” etc), o mare parte din gazele provenite din Turkmenistan era vândută de „Gazprom” şi „Naftagaz” (Ucraina) în mod ilicit, prin intermediul companiei „Itera”, ţărilor din Europa. În 2002, schema tranzacţiilor este modificată, locul companiei „Itera” îl ia „Eural Trans Gas”, înregistrată în Ungaria, cu concursul afaceristului de talie internaţională Serghei Moghilevici. Acesta din urmă este dat în urmărire de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA, dar locuieşte liniştit la Budapesta, simţindu-se nu mai puţin confortabil la Moscova, Kiev sau Tel Aviv, unde se deplasează cu regularitate. Conform noii scheme, în 2002, prin „Eural Trans Gas”, care avea un capital statutar de 12 mii USD şi, practic, nici un fel de patrimoniu, „Gazprom” şi „Naftagaz” urmau să vândă 36 miliarde metri cubi de gaze din Turkmenistan, din care 14 miliarde reveneau „Eural Trans Gas” drept plată pentru „serviciile de transportare”, o ficţiune curată, deoarece firma dată nu avea în proprietate nici un metru de gazoduct. În realitate, banii obţinuţi de la comercializarea celor 14 miliarde m3 de gaze urmau să-i împartă autorii afacerii.

Banii pentru gaze – în conturile clanului Smirnov

Cam conform aceleiaşi scheme activa în Transnistria şi „Itera”. Nici o structură abilitată nu a încercat să afle ce volum de gaze transmis Republicii Moldova a fost furat şi de către cine. De fapt, prin 2003, Aleksandr Reazanov, vicepreşedinte al SAR ”Gazprom”, remarca într-o conferinţă de presă că pierderile din volumul de gaze furnizat Republicii Moldova ating cota periculoasă de până la 40 procente (!). Declaraţia sa, însă, urmărea, în opinia mai multor experţi, alte scopuri decât cele de a micşora „pierderile”. Mai precis, se urmărea determinarea conducerii Republicii Moldova să recunoască precum că nu este în stare să gestioneze complexul de gaze, ca, apoi, să-l transmită „Gazprom”-ului.

Un timp, rolul de salvator al Combinatului de ciment şi ardezie din Râbniţa şi-l asuma firma „Ema” Ltd, o structură a Companiei „Itera”, înregistrată pe Insulele Bahamas, dar cu sediul la Kiev. Schema relaţiilor era foarte simplă: „Ema” aproviziona combinatul cu gaze şi energie electrică, primind în schimb ciment şi ardezie. Dealerii firmei vindeau singuri producţia, de cele mai multe ori, la preţuri de dumping. Sursele băneşti provenite din aceste tranzacţii nu erau incluse în evidenţa contabilă şi, respectiv, nu erau impozitate. Acestea erau trimise direct la Kiev. Colectivul de angajaţi al combinatului a început să se revolte doar după ce a fost adus la disperare, iar întreprinderea a fost pusă pe butuci. În această situaţie, „Ema” s-a retras cuminte, lăsând pe alţii să se descurce cu datoriile pentru gazele furnizate Moldovei. Mai apoi, persoane bine informate de la Tiraspol, inclusiv şeful sovietului suprem al nerecunoscutei rmn, Evgheni Şevciuk, au confirmat că, începând cu anul 1992, consumatorii de gaze din regiunea transnistreană plăteau regulat pentru gaze (la tarife mult mai modeste decât consumatorii de pe malul drept – n. a.), dar rmn nu transfera nimic „Gazprom”-ului. Astfel, până în 1996, s-a format o datorie de peste 410 mln. USD, sumă egală cu cinci bugete anuale ale republicii nerecunoscute. În anii următori, Tiraspolul, susţinut masiv de Moscova, a acţionat conform aceluiaşi scenariu. În aprilie 2007, Evgheni Şevciuk declara public că banii pentru gazele ruseşti nu erau transferaţi furnizorului, ci se „pierdeau” în safeurile Băncii „Gazprombank”, care este proprietatea lui Oleg Smirnov, fiul liderului de la Tiraspol, fiind condusă de soţia sa, Marina Smirnova. Şevciuk preciza că în 2006 banca a încasat pentru consumul de gaze 27 milioane USD, iar în primul trimestru al anului 2007 – 18 mln. USD, bani care nu au mai ajuns la „Gazprom”. Administraţia băncii a negat afirmaţiile lui Şevciuk, iar Igor Smirnov le-a trecut cu vederea.

În Transnistria, lumea demult vorbeşte că complexul local de gaze ar fi ocina personală a clanului Smirnov. Sutele de milioane de dolari acumulate de la comercializarea gazelor în toţi aceşti ani au fost direcţionate pentru susţinerea regimului şi creşterea masivă a averilor membrilor familiei Smirnov. Iar povara pentru toate acestea, potrivit unor experţi, până la urmă, ar putea să o ducă consumatorii din partea dreaptă a Nistrului sau bugetul Republicii Moldova.

Presiunile Moscovei

În 2005, Igor Smirnov a lansat operaţiunea de scoatere a întreprinderii „Tiraspol-transgaz” din componenţa SA „Moldova-Gaz”. Venind cu această ocazie la Chişinău, A. Reazanov, vicepreşedinte al concernului rus „Gazprom”, a declarat atunci pentru ziarul rus „Kommersant” că „Gazprom”-ul este împotriva divizării activelor transnistrene din componenţa SA ”Moldova-Gaz”. În aceeaşi ordine de idei, Ghenadi Abaşkin, directorul SA „Moldova-Gaz”, a remarcat, în cadrul unei conferinţe de presă, că „divizarea întreprinderii „Tiraspolt-ransgaz” în varianta expusă în decretul lui Smirnov” seamănă mai mult cu o confiscare, care nu poate fi acceptată de „Gazprom”. Abaşkin mai spunea că, în cazul unor reorganizări civilizate, părţile ar trebui să-şi asume şi anumite obligaţii, inclusiv faţă de datoriile societăţii „Moldova-Gaz”. „Gazprom”-ul însă a neglijat poziţia conducerii SA „moldova-Gaz” şi a acceptat varianta lui Smirnov, adăugându-şi la activ şi cota Tiraspolului în SA ”Moldova-Gaz”.

În februarie 2006, administraţia concernului rus a anunţat post factum SA ”Moldova-gaz” că datoriile istorice ale Republicii Moldova pentru anii 1997-2004, inclusiv penalităţile, au fost transmise companiei „Factoring Finance”, afiliată „Gazprom”-ului. Chişinăul nu a recunoscut tranzacţia, nu a acceptat nici propunerea monopolistului de a-i transmite în proprietate încă o parte din cota statului în SA ”Moldova-Gaz”. În opinia unor experţi de la Chişinău, scenariul divizării SA ”Moldova-Gaz” a fost plămădit la Moscova. Aceasta, prin intermediul lui I. Smirnov, a vrut să silească autorităţile de la Chişinău să aleagă între două variante: să recunoască datoriile pentru gaze drept ale Moldovei şi să le achite, ceea ce ar fi fost cu neputinţă, ori să declare că acestea sunt ale Transnistriei, recunoscând astfel rmn.

Oricum, şi din această operaţiune au avut de câştigat doar Tiraspolul şi „Gazprom”-ul. Republica Moldova s-a ales din nou cu prejudicii materiale, inclusiv tarife aproape europene pentru consumul de gaze, în situaţia în care veniturile reale ale majorităţii populaţiei sunt de 7-10 ori mai mici decât media salariului european.

Tudor Iaşcenco în colaborare cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice www.investigatii.md