Maternitatea din Cimişlia, supusă unor reparaţii capitale şi modernizări

În cel mult o lună de zile, femeile gravide care vor veni să nască la maternitatea din oraşul Cimişlia vor putea beneficia de confort şi condiţii medicale mai bune. Aceasta pentru că actualmente instituţia este supusă unor reparaţii capitale în cadrul unui proiect investiţional în valoare de două milioane de lei, finanţat din Fondul de dezvoltare al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

maternitate Cimislia 011

Construită prin anii 1968-69, odată cu blocul staţionar, maternitatea din oraşul Cimişlia nu a mai fost de atunci renovată capital. Cu excepţia unor reparaţii curente, care se efectuau o dată la 5-7 ani.

Mariana Florea, medic-şef al Spitalului Raional Cimişlia, afirmă că deşi administraţia instituţiei medicale se îngrijea în permanenţă de faptul ca să menţină maternitatea într-o stare satisfăcătoare din punct de vedere al parametrilor sanitaro–igienici, locul unde veneau să aducă pe lume copilaşi mămicile din raionul Cimişlia nu arăta tocmai aşa cum ar fi văzut ele prin filme sau cum ar fi auzit că este pe la Chişinău, în clinicile private, sau în Europa.

Ţinând cont de realităţile zilei de astăzi, dar şi de necesitatea îmbunătăţirii serviciilor medicale şi habituale, conducerea spitalului din Cimişlia şi-a propus din aceste considerente să efectueze o reparaţie capitală a maternităţii, care ar corespunde atât cerinţelor medicale, cât şi condiţiilor de cazare moderne pentru viitoarele mame. Astfel încât acestea să aibă de acum înainte posibilitatea să beneficieze de servicii de calitate pe loc, în Cimişlia, nu doar în instituţiile private din ţară.

Potrivit Marianei Florea, renovarea maternităţii pe interior se impunea cu atât mai mult cu cât administraţia spitalului efectuase, între timp, mai multe îmbunătăţiri esenţiale care au ţinut de schimbarea în totalitate a ferestrelor, renovarea capitală a reţelei de apeduct şi a celei de canalizare, a sistemului termic în secţia de maternitate.

Condiții moderne pentru viitoarele mămici și nou-născuți

Astfel, în urma elaborării unui nou proiect în acest sens, Spitalul Raional Cimişlia a aplicat pentru finanţare la Compania Naţională de Asigurări în Medicină, solicitând din Fondul de dezvoltare al Companiei suma de 3,5 mln. de lei pentru îmbunătăţirile şi modernizarea blocului destinat îngrijirilor medicale acordate femeilor în timpul și după naștere.

Reuşind să convingă ministerul de resort şi instituţia finanţatoare de necesitatea schimbărilor care se impun în acest domeniu, Spitalul Raional Cimişlia câştigă în cele din urmă, prin concursul proiectelor investiţionale, un grant în valoare de două milioane de lei, bani alocaţi pentru anul 2014, şi în luna octombrie a aceluiaşi an maternitatea din componenţa acestuia intră deja în reparaţii capitale.

Deşi, conform proiectului, renovarea maternităţii din Cimişlia urmează să fie finalizată integral către luna iulie a lui 2015, în cel mult o lună, potrivit declaraţiilor lui Petru Florea, şeful instituţiei respective, lucrările vor fi încheiate practic în proporţie de 70 la sută. Acest fapt se datorează întreprinzătorului care efectuează lucrările nu numai operativ, ci şi de calitate, susţine şeful maternităţii.

„Suntem pe ultima sută de metri înainte de a încheia prima tranşă a lucrărilor prevăzute în cadrul proiectului şi sperăm ca în luna martie a anului curent să ne putem deja amplasa în zona supusă reparaţiei capitale. Bineînţeles că noi, medicii, ne bucurăm de noile condiţii care le-au fost create viitoarelor mame şi nou-născuţilor. Chiar dacă ar putea fi apreciate drept condiţii de lux, sunt de părerea că asemenea condiţii în instituţiile publice ar trebui considerate în mod normal drept ordinare”, afirmă Petru Florea.

Administrația Spitalului Raional Cimișlia speră că și mamele vor aprecia eforturile depuse. „Prin acest proiect ne-am propus în primul rând să creăm condiții moderne pentru viitoarele mămici și nou-născuți. Fiecare salon este dotat cu spațiu sanitar care conține lavoar, cabină de duș și veceu, cu paturi, saltele și lenjerie nouă. Pe lângă faptul că vom avea saloane și săli de nașteri bine amenajate, am dotat secția cu dispozitive medicale performante”, relevă Mariana Florea.

O maternitate cu perspectivă

Mai devreme, prin fondurile Ministerului Sănătății și proiectul Repemol, pentru maternitatea din Cimișlia au fost oferite fotolii pentru nașteri, măsuțe cu încălzire pentru nou-născuți, inclusiv dispozitive pentru resuscitarea acestora.

Pornind de la cele expuse mai sus, lucrurile ar părea să evolueze într-o albie pozitivă, dacă nu ar fi problema natalității joase cu care se confruntă în prezent instituția medicală din Cimișlia. Dacă, pe timpuri, cu 20-30 de ani în urmă, aici se nășteau timp de douăsprezece luni circa 1000 de copii, astăzi numărul acestora s-a redus considerabil, ajungându-se la doar 350-360 de nașteri pe an, drept consecință a migrației populației și nivelului scăzut de trai.

Ținând cont de aceste realități, Ministerul Sănătății își propune astăzi, de fapt, să efectueze optimizări în sistem și să regionalizeze serviciile medicale. Ceea ce ar însemna că Guvernul, ministerul de resort și alte structuri aferente sunt gata să doteze o maternitate care va avea un număr nu mai mic de 500 de nașteri pe an.

În această ordine de idei, Mariana Florea afirmă că a fost conștientă de acest fapt atunci când a decis să solicite investiții capitale, reușind să convingă și finanțatorii de faptul că maternitatea din Cimișlia are viitor. Dânsa a prevăzut situația în care, în urma optimizării spitalelor și secțiilor mici, în raionul vecin Basarabeasca ar putea fi închisă secția de maternitate. Și atunci gravidele din unitatea teritorial-administrativă respectivă se vor adresa la maternitatea din Cimișlia și astfel cea din urmă se va încadra perfect în parametrii stabiliți de minister pentru susținerea și dotarea bazei tehnico-materiale a instituțiilor medicale cu perspectivă de creștere și dezvoltare.

Și chiar dacă, în urma regionalizării sistemului de sănătate din Republica Moldova, va fi schimbată destinația maternității din orașul Cimișlia, șefa Spitalului Raional susține că în nici un caz nu înseamnă că banii valorificați în prezent au fost cheltuiți irațional. Pentru că în teritoriu va rămâne o secție modernizată, amenajată conform ultimelor standarde de calitate, care va putea fi folosită în oricare alt scop.

Deocamdată, însă, de la Petru Florea aflăm că, de fapt, femeile gravide din raionul megieș Basarabeasca deja se adresează, de sine stătător, într-un număr tot mai mare, pentru a naște la maternitatea din Cimișlia. Aceasta în virtutea faptului că au dreptul să-și aleagă instituția medicală, dar și deoarece pentru ele contează mult atitudinea personalului medical căruia îi încredințează viața lor și a copiilor pe care urmează să-i aducă pe lume.