VIDEO Mass-media și-a atins scopul. Primăria Cahul i-a luat terenul dat gratis lui Ghenadie Eni, președintele CA Cahul

Ghenadie Eni, președinte al Curții de Apel Cahul, nu mai are dreptul de proprietate asupra lotului pentru construcția casei, situat pe strada Ioan Vodă cel Cumplit din Cahul. În ședința consiliului orășenesc Cahul de miercuri, 30 septembrie, 14 consilieri au votat pentru anularea deciziei Consiliului orășenesc din 24 aprilie 2015, prin care consilierii i-au atribuit acestuia lotul respectiv.

Ședință cu scântei la Primăria Cahul. Autoritatea locală își întoarce proprietățile date „de pomană”
Ședință cu scântei la Primăria Cahul. Autoritatea locală își întoarce proprietățile date „de pomană”

Decizia cu pricina a stârnit multe discuții, pentru că atribuirea lotului s-a întâmplat cu puțin timp înainte ca Curtea de Apel să examineze un dosar în care primarul comunist de atunci, Petru Burlacu, și arhitectul-șef al orașului au fost obligaţi de prima instanţă să achite unui om de afaceri local prejudicii în valoare de 100.000 de lei. Ghenadie Eni a susținut că are dreptul, el fiind din 2003 înregistrat ca persoană care are nevoie de îmbunătățirea condițiilor de trai.

Decizia de miercuri i-a surprins plăcut pe mulți, mai ales că se știa că împotriva anulării deciziei cu bucluc erau consilierii comuniști, socialiști și cei de la „Partidul Nostru”, care constituie majoritatea Consiliului orășenesc. Faptul că acest subiect a ajuns în atenția presei, inclusiv în „Gazeta de Sud”, i-a făcut pe aleșii locali să neglijeze factorul politic și să analizeze la rece situația.

Ședință cu scântei

Ședința din ultima zi a lunii septembrie a fost una care a stârnit emoții furtunoase, pe ordinea de zi fiind chestiuni delicate, ce încă poartă amprenta grea a vechii conduceri a urbei.

Spectacolul nu s-a lăsat mult așteptat. Așa cum deja ne-au obișnuit, reprezentanții fracțiunilor de stânga nici nu au avut răbdare să înceapă bine ședința propriu-zisă, că au și  început a-i pune bețe-n roate, ridicându-se de la locurile lor în mod demonstrativ și spunând că au nevoie de o pauză de 15 minute, dar care s-a lungit mai mult de jumătate de oră. Această acțiune a fost privită drept o totală lipsă de respect atât față de consilierii rămași în sală, cât și față de simplii cetățeni veniți să asiste la ședință.

La întoarcere, membrii fracțiunilor PCRM, PSRM și PN au venit cu propunerea de a amâna ședința pentru 2-3 zile, invocând un motiv care nu a fost deloc convingător pentru ceilalți consilieri, fapt ce i-a determinat să nu voteze pentru această propunere. „Ați luat această pauză într-un moment necuvenit, neținând cont de opinia celorlalți prezenți în sală. Pentru fiecare dintre noi timpul este prețios, iar voi ne-ați fraierit cu pauza voastră de 15 minute, pe care nici măcar nu ați anunțat-o și nici nu a fost supusă votului. Ca de fiecare dată, voi sunteți cei care blocați activitatea consiliului”, a spus Ștefan Bratu, membru al fracțiunii „Cahul – oraș european”.

Chestiunea privind anularea deciziei Consiliului orășenesc din 24 aprilie 2015, de atribuire a unui lot lui Ghenadie Eni, a generat mai multe discuții. În cadrul ședinței, reprezentații fracțiunii politice pro-europene, 13 la număr, au votat pentru anularea acestei decizii, pe când reprezentanții fracțiunilor de stânga, în număr de 10 persoane, s-au abținut de la vot. Fostul președinte al Curții de Apel Cahul, Ghenadie Eni, nu a fost prezent la ședință. „Cancelaria de Stat a făcut interpelare, considerând că decizia de atribuire a lotului este ilegală. Ghenadie Eni între timp și-a făcut titlu de proprietate. Nu e exclus că Ghenadie Ene va ataca decizia în judecată”, a declarat actualul primar de Cahul, Nicolae Dandiș.

ca cahul 1

Problema risipirii banilor pe un tractor rămâne suspendată

O altă chestiune delicată din ordinea de zi a fost cea cu referire la utilizarea autocompactorului de gunoi MAN cu capacitatea de 18 m3, achiziţionat în cadrul implementării proiectului „Creşterea capacităţii de colectare a deşeurilor pentru un mediu mai curat în oraşele Vaslui si Cahul”. Autospeciala pentru evacuarea deşeurilor în orașul Cahul se pare că tot din incompetența fostului primar s-a transformat în scurt timp într-un morman de fiare neutilizabile. Din cauză că acesta a permis unor persoane neinstruite să lucreze cu acest utilaj, fapt ce a dus la defectarea computerului de bord, cauzând în același timp și mari prejudicii materiale administrației publice locale de nivelul I din orașul Cahul. S-a decis astfel ca utilajul de colectare a deșeurilor defect să fie transmis în folosinţă gratuită, fără drept de proprietate, Întreprinderii Municipale „Gospodăria comunal–locativă” Cahul.

Una din cele mai răsunătoare chestiuni incluse inițial în ordinea de zi, despre care s-a vorbit foarte mult atât în presa locală, cât și în cea națională, și care i-ar fi garantat fostului edil încă un dosar penal, a fost cea despre procurarea unui tractor vechi, de model T-150 K, cu numărul de înmatriculare CH b 440 din anul 1990, la un preț exorbitant, ceea ce ar fi prejudiciat bugetul local cu peste 127 de mii de lei. Spre surprinderea tuturor, însă, consilierul independent Vasile Vanțevici a venit cu propunerea ca această chestiune să fie exclusă din ordinea de zi, invocând motivul că nu este prezent la ședință nici un reprezentant al Centrului Național Anticorupție (CNA). Propunerea a fost votată de majoritatea consilierilor. Astfel, problema a fot exclusă din ordinea de zi.

Pagină realizată în cadrul proiectului „Relansarea jurnalismului de calitate în Republica Moldova”, implementat de RISE Moldova și OCCRP, cu suportul financiar al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat american.