Mai multe femei în consiliile locale

În sala de protocol a Consiliului Raional Cimişlia a avut loc o şedinţă comună a Clubului politic al femeilor de aici şi a reprezentanţilor administraţiilor publice locale, ai organizaţiilor bugetare, antreprenoriale, politice şi ONG-urilor, la care a fost invitată și presa.

egalitate

În cadrul evenimentului, a fost prezentat raportul pe auditul de gen în comunităţile incluse în proiectul „Sporirea reprezentării femeilor din Republica Moldova în viaţa politică şi în funcţii decizionale”.

Deschizând şedinţa, Violeta Dumitraşcu, coordonatoarea proiectului respectiv, a specificat că acesta este implementat prin crearea în ţară a cinci cluburi ale femeilor şi are drept scop consolidarea abilităţilor de advocacy la femeile din comunităţile rurale pentru promovarea dimensiunii de gen în administraţiile publice locale şi în centrele comunale, precum şi sporirea numărului de femei în consiliile locale şi raionale.

Experienţa celor cinci cluburi politice ale femeilor, constituite în cadrul proiectului în cauză, este una de importanţă deosebită şi merită a fi împărtăşită.

„Pornind de la ideea că nimeni nu se naşte politician, dar oricine care îşi doreşte poate învăţa să ajungă unul bun, cluburile politice ale femeilor au devenit o şcoală reală de atragere, de formare civică şi politică pentru multe femei din raioanele Briceni, Cahul, Cimişlia, Străşeni şi Teleneşti”, a spus Violeta Dumitraşcu.

”Raportul dintre bărbați și femei în funcții de răspundere diferă de la o localitate la alta

Un cuvânt de salut a adresat asistenţei Iurie Răileanu, vicepreşedinte al raionului Cimişlia, care a dat o apreciere pozitivă rolului pe care îl joacă femeile în societatea noastră.

Natalia Răileanu, preşedinta Clubului politic al femeilor din raionul Cimişlia, a prezentat raportul Auditului de gen efectuat în comunităţile incluse în proiectul „Sporirea reprezentării femeilor în viaţa politică şi în funcţii decizionale”. Este vorba de cinci localităţi: orașul Cimişlia, comunele Porumbrei, Batâr, Satul Nou, Selemet.

Potrivit raportoarei, starea de lucruri în aceste aşezări este diferită. Analiza a demonstrat că, spre exemplu, cota parte a femeilor între angajaţii primăriilor este destul de mare. Astfel, în centrul raional, din cei 35 de angajaţi ai autorităţii publice locale de nivelul întâi, 25 sunt femei, iar restul bărbaţi. În primăria de la Selemet lucrează opt femei şi trei bărbaţi; în cea din Satul Nou – 10 şi, respectiv, cinci; la Porumbrei – şapte şi, respectiv, doi; la Batâr – cinci femei şi tot atâţia bărbaţi.

Cu totul alta este situaţia în consiliile locale. Dacă în Satul Nou majoritatea aleşilor locali o constituie femeile (şase din 11), acelaşi tablou fiind atestat şi la Porumbrei (cinci din nouă), Consiliul orăşenesc Cimişlia este compus din opt reprezentante ale sexului frumos şi 15 bărbaţi, iar la Selemet sunt numai două consiliere şi 13 consilieri, pe când la Batâr, Consiliul local, alcătuit din 11 persoane, are în componenţa sa numai o femeie.

Dezbaterile au fost foarte aprinse, Natalia Chistol, primăriţa comunei Satul Nou, Tatiana Aramă, angajată a Agenţiei de dezvoltare regională Sud, Olga Postovanu, managera Incubatorului de afaceri Cimişlia, Mihai Motroi, şeful Direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei din cadrul Consiliului raional, alţi vorbitori abordând o serie de probleme legate de implicarea femeilor în activitatea politică.

Şedinţa s-a încheiat cu vizionarea unui spot video despre egalitatea durabilă de şanse între bărbaţi şi femei în baza experienţei bogate a Suediei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *