JURNALUL UNUI IMIGRANT ANONIM. Am ales să îmi nasc copilul în alt stat şi am ales bine

În vara anului 2014 am părăsit Republica Moldova în grabă, deoarece termenul naşterii se apropia, iar noi hotărâsem ca bebeluşul să vină pe lume în Republica Austria. Eram sigură că această decizie va putea acorda mai multe şanse de supravieţuire copilului nostru. Deşi scriu acest material în defavoarea ţării mele, da – Republica Moldova nu ar fi putut oferi copilului meu ceea ce i-a putut oferit sistemul de sănătate din Republica Austria.

imigrant

Cunosc austrieci care au o părere foarte proastă despre sistemul de sănătate de aici, dar eu, în calitate de imigrant, am rămas plăcut impresionată de ce mi s-a oferit într-un spital „de stat”.

Primul lucru care m-a şocat în mod pozitiv a fost un act pe care l-am semnat la internare, prin intermediul căruia mi se comunica că nu am voie să ofer niciun fel de „atenţii” personalului medical. Din câte cunosc, acest act este „adus la cunoştinţă” şi în Republica Moldova … declarativ, dar pe cine împinge păcatul de respectă prevederile şi nu oferă daruri, are de înfruntat „uragane” în halate albe.

Refuză categoric „semnele de recunoștință”

Nu am oferit nimic personalului medical din această ţară, dar le voi purta recunoştinţă în suflet pentru profesionalismul de care au dat dovadă în cazul meu. În Republica Moldova, în numeroase cazuri, personalul medical este mituit de către viitoarea mămică pentru a se purta mai bine cu ea. Flori, dulciuri şi sume de bani frumuşele, cu acestea reiese că îţi „cumperi” copilul din multe maternităţi moldoveneşti. Deşi medicii şi moaşele susţin că nu cer în mod expres aceste „semne de recunoştinţă” din partea familiilor, nici nu le refuză! Le pretind cu seninătate, le sugerează în cazul în care eşti o mamă „cu obraz gros”. În spitalul austriac aş fi rămas falimentară, dacă bunele maniere ale angajaţilor ar fi trebuit plătite. Au fost cu adevărat drăguţi.

Cel mai frumos gest de recunoştinţă pe care l-au putut lăsa multe mame în spitalul în care a venit pe lume odorul meu, este un panou uriaş acoperit cu pozele bebeluşilor născuţi aici, poze prin care în câteva rânduri scrise pe verso îşi exprimau modest recunoştinţa. Sincer vorbind, acest panou a fost cel mai puternic anestezic pe care l-am putut primi în acel spital – anestezicul încrederii.

Integrarea lingvistică, primul pas

La două luni de la sosirea în Viena, germana mea suferea cumplit când o pronunţam, din fericire engleza şi rusa m-au ajutat să înţeleg şi să mă fac înţeleasă. Însă în sinea mea am decis să intensific însuşirea limbii germane, înţelegând că e mai mult decât nepoliticos să refuzi integrarea lingvistică ca prim pas.

O experienţă frumoasă am avut şi în kinderzimmer, camera unde înveţi pas cu pas totul despre cum să te porţi cu un nou-născut şi cum să faci faţă primelor nedumeriri maternale. Nou-născutul a trecut testări riguroase. În urma testărilor am înţeles că fiul nostru cel mai probabil nu ar fi supravieţuit naşterii în Moldova.

La primul duş după intervenţia chirurgicală, pe care mi l-a făcut una dintre asistente, aş fi vrut să mă scurg odată cu apa pe ţevile de canalizare, îmi era jenă şi pentru mine şi pentru ea. În timp ce mă conducea de mână spre salon, îmi spunea cu nonşalanţă că nu e nevoie să-i mulţumesc, deoarece îşi făcuse doar meseria. Mie mi se păruse că fusese un pic mai mult decât îndeplinirea maşinală a fişei de post, fusese empatică. M-am gândit cu groază la femeile din ţara mea, femeile obişnuite, care sunt nevoite să-şi vadă de igienă folosind un lighean în maternităţi cu băi sovietice, ieşite din uz. Băi a căror „dotare” te şochează, te duc cu gândul la un abator gri şi îţi induc depresie post-natală. Dar apoi te întorci în salonul unde se caţără vesel câte o insectă pe perete şi viaţa capătă din nou culoare, iar pruncul tău zâmbeşte nevinovat ştiind că maică-sa va învinge. Adevărat, situaţia descrisă nu este specifică tuturor maternităţilor moldoveneşti, dar foarte comună celor mai multe. Mamele nu mint. Experienţa naşterii în Moldova este de cele mai multe ori neplăcută.

Dacă nu puteai să ajungi în cantina spitalului pentru a lua masa, se găsea neapărat cineva care îţi aducea platoul în cameră. Iniţial mi s-a părut straniu că în formularele completate la internare a fost necesar să bifez religia pe care o practic, am considerat-o imixtiune în viaţa privată, mă aşteptam la eventuale episoade de discriminare. Ulterior am realizat că în funcţie de ce am bifat, mi-a fost servită masa timp de o săptămână. Am păstrat tichetele în care erau scrise denumirile felurilor de mâncare servite zilnic şi am transmis mereu pe copia biletelor feed-back către bucătărie, încercuind un zâmbilici fericit. Servirea a fost bună.

Maternitate pentru toate etniile

Componenţa salonului în care am stat a fost de o diversitate incredibilă. Am împărţit clipe de somn şi nesomn cu o femeie de etnie romă, o româncă, o sârboică, o turcoaică, o chinezoaică şi o tunisiancă. Moaşele care ne-au supravegheat erau originare din Austria, Polonia şi România. Doctoriţa care mi-a semnat fişa de externare venea din alt stat european. Aglomeraţia din salon nu s-a resimţit, fiecare am avut posibilitatea de a iniţia acel ritual intim şi magic de conexiune cu mica minune venită pe lume. Aglomeraţia nu m-ar fi deranjat oricum, eram singură cuc la mii de kilometri. Însă bărbatul de lângă mine încerca în mod demn de admiraţie să acopere golul sufletesc în cel mai vulnerabil moment al vieţii mele.

Domnul Bebe a purtat o săptămână hăinuţele spitalului şi a beneficiat de scutece, cremă şi şerveţele tot din aceeaşi sursă. Pentru mămici, acelaşi tratament – haine şi articole igienice. În Moldova, ar fi trebuit să merg cu bagaje la maternitate.

Ne întreabă lumea ce fel de cetăţenie va avea copilul nostru, va fi „trădător de patrie” ca şi părinţii săi, ori ba. Va alege singur la momentul potrivit, oricum patria sa suntem noi, cei care l-am zămislit.

Ar mai fi multe de spus, dar esenţialul a fost rezumat mai sus.

Indiferent de nivelul de civilizaţie şi confort pe care îl poate oferi un stat, peste tot oamenii sunt cei care lasă cele mai adânci impresii, rele sau bune.