vulpe

Istorioare duhovnicești

Ciobanul şi ursul

   Un cioban, care-şi pierduse viţelul cel mai frumos, se ruga, zicând: „Doamne Dumnezeule, arată-mi pe hoţul viţelului meu şi duminică, la biserică, îţi voi aduce jertfă o lumânare de cele mari!” Abia rosti această rugăciune şi, deodată, apăru „hoţul” din pădure: un urs mare şi grozav. „Atotputernice Dumnezeule! – se rugă ciobanul, luându-o la fugă. Depărtează de aici pe acest hoţ şi îţi voi aduce duminică zece lumânări de cele mari!” Să cerem în rugăciunile noastre, „mai ales cele bune şi de folos sufletelor noastre”; căci altfel de cereri, dacă nu băgăm bine de seamă, pot fi spre răul nostru, împlinindu-se cuvintele Scripturii: „Nu ştiţi ce cereţi”.

(Din pildele Episcopului Grigorie)

Vulpea şi grădina cu poame

  O vulpe văzu odată o grădină încărcată de toate bunătăţile. Dar grădina era apărată cu ziduri înalte, pe care vulpea nu le putea sări. „Ce aş putea face să pătrund în grădină?” – se întreba vulpea. Umblând împrejurul zidului, dădu peste o gaură în zid, dar gaura era prea îngustă să se poată strecura prin ea. Tot gândindu-se ce-i de făcut, vulpea îşi zise: „Ştiu ce voi face! Voi răbda foame câteva zile, voi slăbi şi voi încăpea prin gaură”. Zis şi făcut. După trei zile de foame, vulpea se strecură prin gaură şi, ajungând la poame, se ospătă din belşug. Dar, după câteva zile, îşi aduse aminte că trebuie să iasă iar de aici, mai ales că sosise vremea culesului. Însă aici, un alt necaz: se îngrăşase de-a binelea şi nu mai încăpea pe gaură. Ce-i de făcut?

  „Nu-i alt mod să scap de aici – îşi zise vulpea necăjită – decât să mă pun iarăşi pe foame şi răbdare, ca să slăbesc”.

vulpe
Imagine simbol, sursa: walpaper13.com

  Răbdă iar trei zile şi, slăbind, se strecură afară. Când se văzu scăpată, uitându-se spre grădina cu poame, zise: „Frumoasă mai eşti tu, grădină, şi dulci sunt poamele tale, dar ce folos am avut eu de ele? Cât am mâncat, atât am răbdat… Cum am intrat, aşa am ieşit…”. Ce istorioară plină de înţeles! Aşa e şi cu noi. Cum am intrat în lumea aceasta, aşa vom şi ieşi din ea. Nimic nu vom putea duce cu noi.

Lume, lume, cât de dulci sunt poamele tale, dar ce folos ne rămâne nouă din ele?

(600 de Istorioare religioase, pr. Iosif Trifa.)

Diavolul în chip de arhanghel

  Unui credincios i s-a arătat diavolul, într-o noapte, în chip de înger luminat şi i-a zis:

– Eu sunt Arhanghelul Gavriil şi sunt trimis la tine să-ţi aduc cuvânt de laudă pentru viaţa ta cea curată şi ferită de orice păcat…

Dar credinciosul, simţind ispita, răspunde:

– Sfinte arhanghele, ia seama că ai greşit adresa! Vei fi fost trimis poate la un altul, căci eu  sunt un biet păcătos; eu sunt cel mai păcătos şi ticălos om din lume…

– Diavolul scrâşni din dinţi şi o rupse la fugă.

Aveți acasă porci?

  Un propovăduitor al Evangheliei, vorbind despre curăţenia vieţii sufleteşti, îşi întrebă ascultătorii:

– Aveţi acasă porci?

– Avem.

– Dar o casă aşa, mai curată, unde primiţi prietenii şi oaspeţii, aveţi?

– Avem.

– D-apoi umblă porcii dumneavoastră în casa asta?

– Ba!

– Ei bine, să ştiţi că lucrul acesta se petrece în casa voastră cea sufletească. „Voi sunteţi casa Duhului Sfânt” – zice Scriptura (I Corinteni 3, 16). Dar în casa aceasta băgaţi de seamă că umblă porcii patimilor urâte, ca: beţia, desfrânarea, zavistia şi altele. Toţi cei ce trăiţi în patimi rele aveţi o casă a sufletului în care umblă „porcii”.

„Zero, zero, zero…”

  În legătură cu aceste zerouri (nimicuri, numere ce înseamnă de şase ori tot nimic), iată ce a păţit un om:

Se întâlni odată cu un filozof şi începu a-i înşira laude despre femeia lui:

– Nevasta mea e frumoasă! – zise omul. La asta, înţeleptul scrise pe o hârtie un „0”; adică un zero, un nimic.

– Nevasta mea e bogată! – zise omul. Filozoful mai scrise un zero: „00”

– Femeia mea e de neam mare! Filozoful mai scrise un zero: „000”

– Femeia mea e cuminte! Filozoful mai scrise un zero: „0.000”

– Femeia mea e harnică! Filozoful mai scrise un zero: „00.000”

– Femeia mea e blândă! Filozoful mai scrise un zero: „000.000”

 Acum erau şase zerouri laolaltă, adică de șase ori tot nimic.

Atunci omul mai adăugă:

  – Femeia mea mai e o femeie cu frica lui Dumnezeu şi cu purtări curate. La asta, filozoful scrise numărul 1 înaintea celor şase zerouri: „1.000.000”. Prin asta, cele şase zerouri deodată căpătară preţ şi se făcură un milion.

  Poate să aibă o femeie sau un bărbat oricât de multe şi bune însuşiri; ele nu ajung nimic dacă nu stau în fruntea lor credinţa, morala şi purtările cele bune.

Protoiereu Ioan Jelihovschi,

cleric al bisericii „Sf. M. Mc. Pantelimon” din Cimișlia