You Are Here: Home » Administrația publică » Cimişlia » Veteranul Campion – Ion Lupuşor

Veteranul Campion – Ion Lupuşor

    La toate cele patru competiţii organizate de la începutul actualului an de studii de către Federaţia de Atletism din Republica Moldova a participat şi Ion Lupuşor,  antrenor la Liceul internat cu profil sportiv din comuna Lipoveni, raionul Cimişlia. Şi de fiecare dată, veteranul atleticii uşoare a urcat pe podiumul de premiere.

„Puţină lume cunoaşte că domnia sa este profesor de fizică, afirmă Gheorghe Rusu, directorul Liceului internat cu profil sportiv de la Lipoveni, Cimişlia. Dar, fiind un sportiv neobosit, Ion Lupuşor şi-a consacrat întreaga viaţă alergărilor de rezistenţă, îndeosebi, maratonului şi semimaratonului”. 

În imagine: familia lui Ion Lupuşor la cursa internaţională de alergări pe şosea din municipiul Ungheni

În imagine: familia lui Ion Lupuşor la cursa internaţională de alergări pe şosea din municipiul Ungheni

  A crecut şi a educat trei feciori, care se numesc Marcel, Nicolae şi Alexandru. Ei toţi au absolvit Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, au fost multipli campioni naţionali la alergările pe distanţe de 5000 şi 10000 de metri, dar şi la cele de 2000 şi 3000 de metri cu obstacole.

     La ultimele trei concursuri desfăşurate sub egida Federaţiei naţionale de specialitate, Ion Lupuşor s-a prezentat la start cu întreaga  familie, avându-i alături pe cei trei feciori, pe noră, pe doi nepoţei, inclusiv pe micuţa Valeria, de numai trei anişori.

  Directorul Liceului internat cu profil sportiv din comuna Lipoveni a mai ţinut să menţioneze că prin rezultatele înregistrate şi prin felul său de a fi, Ion Lupuşor serveşte drept exemplu demn de urmat nu numai pentru copiii săi, ci şi pentru elevi, sportivi şi antrenori.

  Tot ce face neobositul pedagog şi veteran al atletismului, Ion Lupuşor, toate realizările sale constituie o posibilitate frumoasă de a demonstra lumii întregi că vârsta nu e o piedică în practicarea sportului.

 Mai multe detalii găsiți în ziarul Gazeta de SUD, ediția din 29.12.2017.

About The Author

Number of Entries : 588

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD




Scroll to top