You Are Here: Home » Administrația publică » Căuşeni » Investitori cu capital străin vor fi atraşi la Căuşeni

Investitori cu capital străin vor fi atraşi la Căuşeni

Raionul Căuşeni ar putea avea parte în viitorul apropiat de o zonă economică liberă, care va constituită într-un timp rapid pentru Republica Moldova şi promite să atragă cele mai mari investiţii. Este declaraţia făcută de speakerul Parlamentulu, Igor Corman, care a efectuat, la începutul acestei săptămâni, o vizită de lucru la Căuşeni.

Causeni2

Se pare că reţeta succesului va fi existenţa unei companii mari, cum este, bunăoară, „Dräxlmaier”din Bălţi, care urmează să pună în mişcare atât autorităţile locale, cât şi alţi potenţiali investitori. La moment este vorba doar de negocieri, iar dacă lucrurile vor decurge în direcţia dorită zona economică liberă va aduce căuşenenilor mai multe avantaje, printre care deschiderea locurilor de muncă noi.
Zonele economice libere din Moldova au atras în 2012 investiţii străine directe de aproximativ 25 mln. de dolari. Datele Ministerului Economiei arată că numărul angajaţilor din aceste zone a crescut anul trecut cu aproape 11 la sută şi constituie peste 6500 de persoane. În Moldova sunt 7 zone economice libere unde activează 157 de companii, majoritatea cu capital străin.

Aflat într-o vizită de lucru în teritoriu, Igor Corman a declarat în cadrul discuţiilor sale cu autorităţile administraţiei publice locale că, începând cu anul viitor, printre raioanele care vor putea atrage investitori străini într-un Parc industrial va fi şi raionul Căuşeni. „Chiar zilele trecute am discutat cu managerul Zonei Economice Libere din Bălţi, care se află zilele acestea în Germania şi poartă discuţii cu alţi potenţiali investitori. Dânsul mi-a comunicat că printre raioanele care au fost selectate drept atractive pentru investitori figurează şi raionul Căuşeni. De datoria administraţiei publice locale este să le creeze, în cazul în care aceştia vor veni, condiţii prielnice pentru activitate, să le ofere sprijin, pentru ca ei să se simtă confortabil şi să dezvolte afaceri în teritoriu. Or, dacă vor exista respectivii investitori în raionul Căuşeni, oamenii vor avea locuri de muncă, bugetul raionului va creşte şi va oferi posibilităţi de dezvoltare mult mai mari”.

Igor Corman spune că pentru acest an sunt în derulare opt proiecte investiţionale. Valoarea investiţiilor în urma acestora depăşeşte 90 mln. de dolari. Cele opt companii produc cablaje electrice pentru maşini, fibre sintetice, baterii solare, bandă adezivă , polimeri şi fibre din sticlă. Aceste proiecte permit deschiderea a aproximativ 600 de noi locuri de muncă.

Preşedintele raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, a confirmat şi el că se poartă discuţii în acest sens şi că, într-adevăr, Căuşeniul are toate şansele să atragă investiţii cu capital străin în zonă: „ Purtăm negocieri de mai mult timp deja cu reprezentanţii Zonei Economice Libere din Bălţi, cu directorul acesteia, Marin Ciobanu, care este şi el căuşenean. Am înaintat mai multe oferte comerciale care, în opinia noastră, i-ar putea interesa pe investitori, şi în urma unui studiu efectuat, am fost anunţati că unele din ele au fost acceptate şi vor fi înaintate spre aprobare.

Speakerul Parlamentului a ţinut să sublinieze că ar fi vorba de „ZEL”-ul de la Bălţi, care are deja cinci agenţi economici rezidenţi. Cel mai mare dintre aceştia fabrică diverse cabluri pentru automobilistul german „BMW”. Preşedintele Parlamentului a dat asigurări că noi zone economice libere vor fi deschise acolo unde va fi cazul, nu neapărat să fie extensiune. În acelaşi context, dânsul a spus că şi parcurile industriale sunt la fel un model bun.

About The Author

Number of Entries : 1697

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD




Scroll to top