You Are Here: Home » Știri pe scurt » În 2013, numărul accidentelor rutiere a crescut în raionul Cahul

În 2013, numărul accidentelor rutiere a crescut în raionul Cahul

Duminică, 17 noiembrie, în Republica Moldova au fost întreprinse acțiuni de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie, în contextul zilei mondiale dedicate acestei cauze. La Cahul nu au fost organizate astfel de evenimente, însă statisticile privind accidentele rutiere denotă o realitate dureroasă înregistrată pe șoselele raionului.

trm.md

trm.md

Inspectoratul de Poliție Cahul informează că, pe parcursul a zece luni și 20 de zile ale anului 2013, pe teritoriul Cahulului au fost înregistrate 63 de accidente rutiere, în urma cărora au decedat 10 persoane, iar alte 77 au fost rănite. În comparație cu aceeași perioadă a anului 2012, numărul total al accidentelor rutiere a crescut cu 12.03%, însă numărul decedaților a scăzut cu 50%. Cifrele constatatoare arată că numărul persoanelor rănite a crescut cu 11,77% față de anul trecut.

Cele mai multe accidente înregistrate în această regiune au constat în tamponarea pietonilor și în răsturnarea sau deraierea mijloacelor de transport.
Agenții de circulație confirmă că zilele săptămânii cu cea mai mare frecvență a accidentelor sunt duminică (54%), vineri (28%) și marți, preponderent între orele 14:00-16:00. Conform datelor oferite de Inspectoratul de Poliţie Cahul, cea mai mare parte a accidentelor de circulație a fost produsă din vina conducătorilor auto.

În urma analizei încălcărilor regulilor de circulație, s-a stabilit că viteza neadaptată condițiilor rutiere, conducerea imprudentă și starea de ebrietate constituie cele mai frecvente cauze ale producerii dramelor pe șoselele cahulene.

Mihail Caras, locotenent major de poliție, angajat în cadrul ISSTAR a IP Cahul, informează că situația privind accidentele înregistrate în această perioadă cu implicarea minorilor denotă necesitatea întreprinderii unor măsuri de prevenire a nenorocirilor de acest gen, cu eficiență mai sporită.
Pe parcursul perioadei de referință, s-au înregistrat decesul unui minor și patru cazuri de rănire a unor copii lăsați fără supravegherea adulţilor.
Potrivit datelor Inspectoratul Naţional de Patrulare, 253 de persoane au murit în cele 2240 de accidente de circulaţie produse de la începutul anului.

About The Author

Number of Entries : 1696

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD




Scroll to top