ie, port național, lunca prutului

Ia din Lunca Prutului are propria legendă

  Ia este mai mult decât un obiect vestimentar. Ea reprezintă simbolul spiritului autohton, istoria şi povestea neamului nostru. Fiecare ie poartă cu ea propriul ei mesaj întipărit prin măiestria celei care a purtat acul cu aţă. Femeia este cea care coase ia cu sufletul ei, cu multă măiestrie şi pricepere. Fiecare împunsătură de ac trece prin zâmbetul, prin lacrima şi dragostea ei.

  Din dragostea nemărginită pentru acest simbol al neamului, trei localităţi din Lunca Prutului au hotărât să creeze premise întru înrădăcinarea tradiţiei de a coase ii în sudul Moldovei şi de a transmite şi generaţiilor viitoare dragostea pentru acest element naţional.  ie, port național, lunca prutului

  Săptămâna trecută, la Cahul a avut loc conferinţa de încheiere, în cadrul căreia primarii celor trei localităţi implicate în proiect ( Manta, Crihana Veche şi Vadul lui Isac), împreuna cu Tatiana Seredenco, coordonatoare de proiect, au prezentat rezultatele proiectului „Legenda IEI din Lunca Prutului”.
   De asemenea, a fost abordată IA (cămașa tradițională din Lunca Prutului) ca valoare cultural-istorică pentru raionul Cahul, atracție turistică, oportunitate social-economică a localităților, realizatorii și beneficiarii proiectului mărturisind importanța și necesitatea păstrării acestei valori, precum și posibilitatea dezvoltării profesionale ca rezultat al frumoasei îndeletniciri de a crea ii, în special în localități.

  La Manta, în cadrul proiectului a fost creat un centru de creare a iilor, dotat cu cele necesare.

 „Am încercat să oferim toate condiţiile necesare ca meşteriţele noastre să coase cele mai frumoase ii, centrul e amplasat într-un spaţiu luminos şi comod. Din partea consiliului raional am primit o maşină de cusut, iar noi, din mijloacele proiectului, am luat şi o maşină de spălat”, a menţionat Violeta Hîncu, primarul comunei Manta.

  Iulian Ungureanu, reprezentant al Fundației Solidarity Fund Polonia, a subliniat că proiectul „Legenda Iei din Lunca Prutului” este co-finanţat de către Fundaţia Poloneză Solidarity Fund, iar o mare parte din finanţare vine de la autorităţile publice locale implicate în proiect.

  Primarul comunei Vadul lui Isac, Ion Iorga, a subliniat că localitatea pe care o reprezintă este un sat cu oameni harnici şi cu tradiţii, care mereu vor să facă ceva nou, frumos şi interesant pentru satul lor. La Vadul lui Isac, de asemenea, a fost construit un centru de dezvoltare social-economică, dotat cu cele necesare.

  Centrul va deveni o platformă de schimb de experiență între meșterii populari și amatori, precum și va spori dezvoltarea economică a localității prin organizarea expozițiilor cu vânzare de produse confecționate în cadrul Centrului.

  La Crihana Veche a fost construită o scenă de vară.

  „Am găsit locul ideal, lângă căminul cultural şi viitorul muzeu al satului, astfel încât să creăm premise pentru dezvoltarea vieţii culturale în localitatea noastră”, a punctat Rodica Cucereanu, primarul satului Crihana Veche.