Hânceşteanul Andrian Mardare, premiant al Mondialelor la aruncarea suliţei

Un rezultat de răsunet a obţinut aruncătorul de suliţă Andrian Mardare, originar din raionul Hânceşti, la Campionatul Mondial la atletica uşoară rezervat juniorilor, care s-a desfăşurat în Statele Unite ale Americii: în finala competiţiilor, cea mai reuşită încercare a lui a fost de 72 de metri şi 81 de centimetri, ceea ce i-a asigurat medalia de bronz.

lungu

Oraşul Eugene din SUA a fost gazda Campionatului Mondial pentru tinerii atleţi născuţi în anii 1995-1996.

Republica Moldova a fost reprezentată la acest concurs de către trei atleţi talentaţi, care au obţinut performanţe la diferite probe de aruncări, ceea ce le-a permis să se califice la aceste prestigioase competiţii. Este vorba de Andrian Mardare, Mihaela Tacu şi Nicolae Ciobanu. Aceştia, împreună cu multiplul campion al ţării la aruncarea suliţei, cimişlianul Valeriu Lungu, actualmente antrenor la Şcoala sportivă specializată de atletism nr. 3 din municipiul Chişinău, au format delegaţia Republicii Moldova la Mondialele de juniori din SUA.

Cel mai bine dintre reprezentanţii noştri a evoluat Andrian Mardare, originar din raionul Hânceşti, absolvent al Liceului internat republican cu profil sportiv din Capitală. Cu rezultatul de 72 de metri şi 81 de centimetri, pământeanul nostru a ocupat în finală poziţia a treia în clasamentul final, cucerind medalia de bronz.

Interesant este faptul că, în competiţiile preliminare, Andrian a aruncat suliţa şi mai departe – la 74 de metri şi 46 de centimetri, ceea ce constituie cea mai bună performanţă personală.

Premiantul Campionatului Mondial se antrenează sub îndrumarea menţionatului mai sus Valeriu Lungu, născut în satul Fetiţa din raionul Cimişlia. „Am numai emoţii pozitive, a spus Andrian Mardare la revenirea în patrie. Doresc să-i mulţumesc din suflet antrenorului, care a fost tot timpul alături de mine. Dacă şi în finală aş fi demonstrat acelaşi rezultat ca şi în etapa de calificare, aş fi cucerit medalia de aur. În faza preliminară aveam cel mai bun rezultat al competiţiilor”.

La rândul său, Valeriu Lungu a precizat că asupra aruncărilor suliţei de către Andrian Mardare în etapa decisivă a influenţat negativ o microtraumă suferită de atlet în preliminarii.

Cuvinte numai de laudă la adresa antrenorului şi a discipolului său a ţinut să rostească Anatolie Balan, preşedintele Federaţiei de Atletism din Republica Moldova. Dânsul a mai spus că deşi talentatul aruncător de suliţă are numai 19 ani, el a fost inclus în componenţa selecţionatei ţării pentru participarea la ediţia ordinară, din 2016, a Jocurilor Olimpice de Vară de la Rio de Janeiro, Brazilia.