You Are Here: Home » Educație » Filmele documentare la Cahul: o oportunitate de a învăța arta cinematografică

Filmele documentare la Cahul: o oportunitate de a învăța arta cinematografică

  Centrul CONTACT–Cahul a lansat, în luna ianuarie, proiectul „Primul meu film documentar: comunitatea în imagini”. Beneficiari direcţi sunt 20 de elevi de liceu cu vârsta de peste 15 ani, care vor fi implicaţi în activităţile proiectului.

viitori regizori

  „Primul meu film documentar” constă dintr-o serie de cursuri practice destinate formării de abilităţi în domeniul cercetării de teren, documentării sociale, precum și în domeniul vizualului (tehnici și metode de filmat, editat și fotografiat), bazat pe un model de educație nonformală pe care asociaţia partener din România, Asociația „Vira”, l-a dezvoltat în ultimii trei ani.

  Atelierele de instruire se vor desfăşura până la 15 martie, iar în acest timp, participanții vor învăța să folosească o cameră de filmat în scopuri cinematografice, să cerceteze în teren şi să identifice probleme sociale, care pot deveni subiecte ale filmelor documentare, astfel înţelegând mai bine comunitatea din care fac parte. De asemenea, tinerii vor fi instruiţi, în cadrul proiectului, în domeniul realizării de filme documentare orientate spre subiecte din comunitatea din care fac parte, crearea contextului care să favorizeze dezvoltarea identității civice, creșterea gradului de responsabilitate și consolidarea relației dintre școală și comunitate.

  Proiectul se adresează în același timp şi părinților, profesorilor de liceu și membrilor activi ai comunității din Cahul, cu care s-au organizat întâlniri în focus-grupuri, pentru a identifica zonele vulnerabile din viaţa localităţii, care ar putea fi transformate ulterior în subiecte de scurtmetraje documentare.

  Astfel, în cadrul focus-grupurilor participanţii au discutat şi au propus o listă de idei şi probleme, care ar putea să devină subiecte ale filmelor documentare ce vor fi produse. Pe de o parte, aceste subiecte vor ajuta tinerii să cunoască mai bine viaţa comunităţii în care trăiesc, iar pe de altă parte – aspectele elucidate vor ridica probleme pe agenda publică, forțând identificarea soluţiilor.

  Printre subiectele enunţate de participanţi se regăsesc: violenţa în rândul tinerilor, manifestată în stradă, în transportul public şi în alte locaţii, violenţă alimentată de indiferenţa celor din jur; migrația părinților şi influenţa asupra educației copilului în familie și în societate; problema câinilor comunitari în oraşul Cahul şi cazurile de agresiune înregistrate asupra copiilor şi altor categorii de populaţie; lipsa în oraş a condiţiilor adecvate şi posibilităţilor de odihnă şi agrement pentru tineri; fenomenul scăderii imaginii şi a autorităţii profesorului în societatea modernă; starea precară a mediului în orașul Cahul cu referire la poluarea râului Frumoasa etc.

  În cadrul atelierelor de instruire vor fi produse în echipe cinci filme documentare pe subiecte de interes identificate în mediul şcolar, familial sau social. Produsele proiectului vor fi proiectate în cadrul câtorva evenimente de proiecţie organizate la Cahul. Până în prezent au fost organizate patru focus-grupuri cu participarea elevilor, a părinților și profesorilor, în care au fost discutate şi identificate unele idei şi subiecte care vor deveni subiecte ale documentarelor realizate de liceeni. Evenimentele din cadrul proiectului se organizează sub egida festivalului internaţional de film documentar MOLDOX.

  Aceste activităţi se realizează în cadrul proiectului „Primul meu film documentar: Comunitatea în imagini”, implementat de Centrul CONTACT–Cahul în colaborare cu Asociaţia VIRA din România şi Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Cahul. Suportul financiar pentru realizarea proiectului vine din partea Fundaţiei Soros-Moldova.

About The Author

Number of Entries : 218

Leave a Comment

Scroll to top