You Are Here: Home » Administrația publică » Basarabeasca » Feroviarilor de la Basarabeasca le-a plesnit răbdarea și au ieșit la protest

Feroviarilor de la Basarabeasca le-a plesnit răbdarea și au ieșit la protest

  În orașul Basarabeasca, a avut recent loc un protest al lucrătorilor de la regia de cale ferată din localitate. Motivul declanșării acestuia a fost reținerea repetată a salariilor și indiferența administrației publice locale. Situația financiară critică, disperarea i-a determinat să iasă în stradă pentru a-și revendica drepturile.

basarabeasca

  „Un salariu decent lucrătorilor Căii Ferate! Stop dezmembrării Căii Ferate! Cum să achitam serviciile comunale?” – cu astfel de lozinci au ieșit la protest feroviarii de la Basarabeasca. Angajații au mărturisit că de câteva luni nu își primesc salariile, ceea ce le generează o stare de disperare.

  Mișcarea de protest a fost organizată de înşiși angajații. Aceștia au fost susținuți de conducerea raionului şi de primăria orașului. Nu au fost prezenţi la protest nici reprezentanţii administrației Căii Ferate, nici ai vreunei altei organizații care să le acorde ajutor.

  Numărul celor care au participat la proteste a ajuns la 300 de persoane, deși în total întreprinderile feroviare din Basarabeasca au 2000 de angajați.

  După cum afirmă preşedintele raionului, Petru Pușcari, reținerea salariilor lucrătorilor de la căile ferate influențează negativ economia întregului raion. Însă mulţi dintre cei prezenţi la miting s-au arătat pesimişti în privința faptului cum, când și cine va rezolva problemele lor financiare.

  În emisiunea „Alternative”, difuzată la postul local BasTV în octombrie 2015, de asemenea, a fost abordată tema reținerii salariilor şi atunci lucrătorilor li s-au făcut mai multe promisiuni, care nu au fost onorate până astăzi. Întrucât de atunci situația nu numai că nu s-a îmbunătăţit, ci chiar s-a agravat şi mai mult, lucrătorii regiei feroviare Basarabeasca nu au de gând să se limiteze doar la proteste.

  Primarul orașului Basarabeasca, Valentin Cimpoieș, a propus înființarea unei structuri responsabile de apărarea intereselor angajaților din toate domeniile, inclusiv din cel feroviar.

  Protestul a luat sfârșit cu adoptarea unei rezoluții în care este stipulat refuzul localnicilor de a participa la Ziua Lucrătorului Căii Ferate, în mod tradițional sărbătorită în prima duminică a lunii august.

Cristina LEVIŢCHI,
studentă la Universitatea de Stat din Moldova

About The Author

Number of Entries : 1680

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD

© 2013

Scroll to top