You Are Here: Home » Administrația publică » Cimişlia » Elevi din Cimişlia, laureaţi ai Concursului naţional de eseuri la tema  drepturilor omului

Elevi din Cimişlia, laureaţi ai Concursului naţional de eseuri la tema  drepturilor omului

  Asociaţia Presei Independente (API) din Republica Moldova a premiat câştigătorii concursului de eseuri pentru elevi la tema drepturilor omului, ediția a doua, în cadrul unei festivități solemne care a avut loc la Chișinău. La concurs au participat 40 de liceeni din clasele superioare de la 11 instituții de învățământ din țară. Cele mai bune rezultate le-au obținut elevii din raioanele Sângerei, Orhei, Ialoveni, Cimișlia și Drochia. 

În imagine: laureaţii concursului naţional de eseuri la tema drepturilor omului, sursa: API

În imagine: laureaţii concursului naţional de eseuri la tema drepturilor omului, sursa: API

   În perioada martie-octombrie 2016, API a desfășurat întâlniri de informare și documentare la tema drepturilor omului, toleranței și diversității în 11 instituții de învățământ din țară, inclusiv în municipiul Tighina, la care au participat peste 350 de elevi din clasele X-XII. Aceştia au fost îndemnați să scrie eseuri, să le publice în ziare și pe site-urile liceelor și să le trimită pe adresa organizatorilor.

Acest îndemn a găsit ecou şi în rândurile elevilor de la Liceul teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul Cimişlia, opt dintre care au participat la concursul naţional, eseurile lor fiind publicate în varianta electronică a „Gazetei de Sud”.

Lucrările copiilor din întreaga ţară au fost evaluate de către un juriu compus din jurnaliști și promotori ai drepturilor omului. Printre învingători s-au numărat şi doi adolescenţi din oraşul Cimişlia. Este vorba, în primul rând, de Tudor Matei, elev în clasa XII „B” (profil umanist) la Liceul teoretic „Mihai Eminescu”, care a prezentat eseul „Dreptul – libertate sau constrângere?” şi pentru care s-a clasat pe locul trei. El a fost premiat cu o diplomă şi cu echipament tehnic.

Totodată, Asociaţia Presei Independente a oferit mai multe premii de încurajare şi menţiuni. Printre cei care au beneficiat de premii de încurajare a fost un alt elev de la aceeaşi instituţie de învăţământ, Alexandru Dascăl, clasa XI „A” (profil real).

Concursul de eseuri și discuțiile tematice au fost organizate în parteneriat cu experții Coaliției Nediscriminare din Republica Moldova și cu redacțiile ziarelor regionale şi locale: „Cuvântul” (Rezina), „Est Curier” (Criuleni), „Ecoul Nostru” (Sângerei), „Expresul” (Ungheni)”, „Gazeta de Sud” (Cimișlia), „Glia Drochiană” (Drochia), „Observatorul de Nord” (Soroca), „Ora Locală” (Ialoveni) și „Unghiul” (Ungheni), dar și cu Fondul de caritate „Inima” din municipiul Tighina. 

Mai precizăm că prima ediție a concursului de eseuri organizată de API s-a desfășurat în anul 2015, la care au participat 60 de elevi de la alte 11 instituții de învățământ din țară. Atunci, Asociaţia Presei Independente a premiat 25 de elevi.

Evenimentul a fost organizat de API cu suportul Civil Rights Defenders (Suedia), în cadrul proiectului „Promovarea drepturilor omului,a  toleranţei şi diversităţii prin mass-media” 

                                                                                              Ion CIUMEICĂ

About The Author

Number of Entries : 538

Leave a Comment

© 2013

Scroll to top