Drum reabilitat în raionul Leova

Drumul local Sărăţica Nouă – Tomaiul Nou din raionul Leova va fi reconstruit. Lucrările urmează să înceapă în acest an şi vor dura 12 luni.

În total, vor fi reabilitaţi 3,7 kilometri de drum. Beneficiarii proiectului spun că reconstrucţia drumului va facilita accesul elevilor spre instituţia de învăţământ de circumscripţie.

drum de tara

Drumul de țară care leagă localitatea Sărăţica Nouă de Tomaiul Nou din raionul Leova pe timp de ploaie sau în condiţii meteo nefavorabile devine impracticabil. Primarul comunei Tomaiul Nou, Ecaterina Şereper, menţionează că reconstrucţia drumului este foarte necesară, deoarece copiii care învaţă în şcoala de circumscripţie din satul vecin vor putea ajunge acolo mai uşor şi nu vor fi nevoiţi să parcurgă distanţe mari pentru a avea acces la studii.

„Elevii mai mari vor fi transportaţi la studii în instituţia de învăţământ din localitatea vecină Sărăţica Nouă, care funcţionează cu statut de şcoală de circumscripţie, de aceea, asigurarea unui drum de acces spre şcoala respectivă este o necesitate şi o condiţie primordială. Până nu demult, copiii noştri mergeau la şcoala din localitate, care era una funcţională. Dar, din cauza numărului mic de copii, aceasta a fost închisă şi s-a decis ca elevii din clasele mai mari să fie transportaţi la şcoala din Sărăteni, care se află destul de departe, la o distanţă de 13 km, şi care nu are statut de şcoală de circumscripţie”, afirmă Ecaterina Şereper.

Potrivit primarului, dacă va fi reparat drumul, copiii din Tomaiul Nou vor parcurge o distanţă de doar 4 km pentru a ajunge la o şcoală mai bună, unde le vor fi asigurate studii de calitate. Şi cetăţenii vor avea un acces mai facil spre localităţile vecine Sărăţica Nouă şi Câmpul Drept.
Reconstrucţia drumului urmează să înceapă în anul curent şi va fi finalizată în 2015. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii fizice în varianta macadam. În total, pentru lucrări urmează a fi cheltuiţi aproximativ 11 mln. De lei, banii fiind alocaţi din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. În acest sens, Andrei Tocaru, care activează în calitate de specialist în cadrul secţiei managementul proiectelor la ADR Sud, ne-a informat că pentru executarea lucrărilor din acest an au fost prevăzute circa 3 mln. de lei.

Colaboratorul ADR Sud a mai precizat pentru „Gazeta de Sud” că proiectul „Construcţia drumului local Sărăţica Nouă – Tomaiul Nou” a fost depus în cadrul celui de-al doilea Apel de propuneri de proiecte de către Consiliul Raional Leova la Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. Acesta prevede reabilitarea unui drum în varianta macadam, cu o lungime de 3,7 km, dintre localităţile Sărăţica Veche şi Câmpul Drept. Costul total al proiectului este de 10,55 mln. de lei”, a specificat Tocaru.

Drumurile locale vor fi reabilitate nu doar din mijloacele FNDR, dar şi din bugetul Fondului Rutier. În premieră, anul acesta în acest scop au fost alocate 380 mln. de lei.