Două memoriale naţionale: de lupte libere şi judo

Şcoala sportivă din oraşul Cimişlia a organizat, cu sprijinul financiar al mai multor sponsori, două turnee naţionale de lupte: unul la stil liber în memoria maestrului în sport Mihail Timotin, antrenor la această instituţie, iar altul de judo, în amintirea lui Anatolie Perciun, participant la luptele din Afganistan, căzut cu moarte de erou în acel război.

Memorialul „Mihail Timotin”

Competiţiile de lupte libere în cadrul cărora a fost comemorat maestrul în sport Mihail Timotin, unul dintre cei mai buni antrenori la proba în cauză, practicată cu mult succes, timp de mai multă vreme, la Şcoala sportivă din oraşul Cimişlia, se bucură întotdeauna de o popularitate deosebită.

Nu a fost o excepţie nici ediţia turneului din anul curent, la ea fiind prezente 15 echipe din diverse colţuri ale Republicii Moldova, care au fost completate cu 195 de luptători din sudul şi din centrul ţării.

Un cuvânt de salut a adresat asistenţei Vasile Melente, vicepreşedinte al raionului Cimişlia, care a îndemnat tineretul să continue tradiţiile bune din acest domeniu, dovadă fiind faptul că astăzi luptele libere se practică nu numai în centrul raional, ci şi în comuna Lipoveni, în satul Batâr, în localitatea Satul Nou. Memoria lui Mihail Timotin a fost cinstită printr-un moment de reculegere.

Campioni în cele 14 categorii de greutate au devenit: 25 de  kilograme (fete) – Lidia Ungureanu din raionul Basarabeasca; 26 kg – Denis Griţan din raionul Cimişlia; 32 kg – Maxim Gaşlama din satul Copceac, autonomia găgăuză; 38 kg (copiii născuţi în anii 2004-2005) – Daniel Caragea din raionul Cimişlia; 38 kg (băieţii de 11-12 ani) – Petru Caradjov din raionul Cimişlia; 40 kg –Vadim Gorodeţchi din raionul Cimişlia; 43 kg – Pavel Graur din raionul Cimişlia; 52 kg – Leon Postolachi din localitatea Beşghioz, autonomia găgăuză; 60 kg – Ion Aramă din raionul Cimişlia; 63 kg – Ştefan Cibotaru din raionul Cimişlia; 65 kg  (luptătorii născuţi în anii 2000-2001) – Vitalie Potângă din raionul Cimişlia; 65 kg (sportivii de 16-17 ani) – Serghei Potângă din raionul Cimişlia; 70 kg – Nicolae Lesnicov din raionul Cimişlia; 95 kg – Andrei Coştereţ din raionul Ştefan Vodă.

După cum era de aşteptat, în clasamentul general pe echipe au învins gazdele de la Cimişlia. Locul secund a revenit echipei de la Copceac, regiunea găzăuză. Pe locul trei s-a situat reprezentativa raionului Basarabeasca.

Memorialul „Anatolie Perciun”

112 sportivi din municipiul Chişinău (patru echipe), de la Căuşeni, Ceadâr-Lunga, Comrat, Hânceşti, Ialoveni, Leova, Vulcăneşti şi, evident, din partea gazdelor, şi-au anunţat participarea la ediţia ordinară a turneului naţional de la Cimişlia în amintirea lui Anatolie Perciun, primul dintre cei şase bravi ostaşi din acest raion care a căzut cu moarte de erou în timpul luptelor purtate de Armată Sovietică în Afganistan.

Luând cuvântul la ceremonia de inaugurare a competiţiilor propriu-zise, Vasile Melente, vicepreşedinte al raionului Cimişlia, Mihail Mocanu, conducătorul Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului din Afganistan, Vasile Balica, antrenor emerit al Republicii Moldova, au adus un omagiu tuturor cetăţenilor Republicii Moldova răpuşi pe câmpurile de luptă, dar în mod special lui Anatolie Perciun, memoria căruia a fost cinstită printr-un moment de reculegere.

Lupta pe tatami a fost dominată de către judocanii din raionul Hânceşti, care au obţinut 11 locuri premiante, inclusiv şase titluri de campioni în cântarele de 30, 50, 55, 60, 66 şi 73 de kilograme. Evident că hânceştenii au ocupat şi primul loc în clasamentul general pe echipe.

Locul doi a revenit formaţiei Liceului municipal cu profil sportiv din Chişinău, pe locul trei situându-se reprezentativa raionului Cimişlia.

Iată numele campionilor în cele nouă categorii de greutate: Dumitru Rotaru din Hânceşti (30 kg), Ilie Dcanoi de la Căuşeni (35 kg), Maxim Mamot  din Ceadâr-Lunga (46 kg), Călin Vreme de la Hânceşti (50 kg), Marin Priscornic din acelaşi raion (55 kg), Dumitru Busuioc, tot de la Hânceşti; la sportivii născuţi în anii 2002-2003 (60 kg), Selivestru Moşneaga de la Liceul municipal cu profil sportiv din Chişinău, la tinerii de 17-18 ani (60 kg), Eduard Govoza din Hânceşti (66 kg) şi Nichita Caraman, de asemenea de la Hânceşti (73 kg).

Ion CIUMEICĂ