„DIN COPILĂRIE”

„Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din copilărie” (Marcu 9, 21)

Evanghelia, iubiţii mei, Evanghelia vorbeşte despre un tânăr nefericit şi despre un tată şi mai nefericit. […]

Dar se naşte o întrebare. Hristos ca Dumnezeu ce era, cunoştea cu siguranţă ceasul şi chiar clipa în care demonul se sălăşluise în inima tânărului. Dar de vreme ce cunoştea – întreabă mulţi – de ce a pus această întrebare? Dascălii Evangheliei, răspunzând la această întrebare, spun că Hristos a pus această întrebare nu pentru Sine Însuşi, ci pentru că voia să înveţe lumea ce mare importanţă are vârsta copilăriei. Omul de mic – putem să spunem chiar din leagăn, în funcţie de educaţia pe care o primeşte – se obişnuieşte la bine sau la rău. Şi, de aceea, toţi cei care au copii au o uriaşă răspundere pentru educaţia lor.

„Din copilărie” (Marcu 9, 21). Subiectul educaţiei copiilor a fost mult în atenţia anticilor. Se spune despre Likurgos, care a fost legislator şi fondator al Statului spartanilor, că subiectului educaţiei copiilor îi oferea cea mai mare importanţă. Se spune că pentru a învăţa poporul valoarea educaţiei, într-o zi, în piaţă, în faţa întregii lumi care era adunată acolo, a adus doi câini şi un iepure, precum şi o farfurie plină de mâncare. A lăsat jos farfuria, a lăsat şi iepurele, şi în cele din urmă a lăsat slobozi şi câinii. Ce s-a întâmplat? Un câine a alergat să prindă iepurele, iar celălalt câine indiferent faţă de iepure a alergat la farfurie şi a început să mănânce cu lăcomie. Likurgos s-a întors atunci către popor şi a spus:

– Vedeţi aceşti câini? Aceeaşi căţea i-a fătat. Dar unul, de mic a rămas la bucătărie şi obişnuia să mănânce mâncăruri gătite, iar celălalt câine de mic a fost luat de un vânător, care l-a scos afară şi l-a obişnuit cu vânatul. Aşa trebuie să faceţi şi voi cu copiii voştri. Dacă vreţi ca această patrie să fie slăvită, să-i obişnuiţi pe copiii voştri de mici să iubească munca şi exerciţiu şi să fie răbdători în durere şi viteji şi neînfricaţi în faţa primejdiilor şi chiar a morţii.

Spartanii l-au ascultat pe Likurgos. Şi Likurgos a făcut un program de educaţie sever cu copiii şi tinerii din Sparta. Şi din viaţa aspră şi disciplinată, pe care au trăit-o copiii şi tinerii, au ieşit acei eroi care au slăvit patria.

„Din copilărie”. Un alt antic – acesta era filosof, spunea că copiii sunt asemenea cu copacii mici şi fragezi. Copacului, cât este mic şi fraged, putem să-i dăm direcţia pe care o dorim. Dacă este strâmb, putem să-l îndreptăm. Putem să-l legăm de un suport şi să-l facem drept. Dar dacă-l lăsăm, atunci va creşte strâmb şi va rămâne pentru totdeauna strâmb. Aşa sunt şi copiii. Sunt copăcei fragezi. Trebuie să fim atenţi cu ei în mod deosebit, dacă vrem să-i vedem într-o zi, devenind cetăţeni străluciţi.

„Din copilărie”. Sfântul Ioan Gură-de-Aur, un mare Părinte şi Dascăl al Bisericii, subliniază de multe ori datoria educaţiei copiilor.

– Cei mulţi, zice, îşi limitează datoria la a naşte copii. Dar eu nu te voi numi tată, doar pentru că naşti un copil. Pentru că a naşte este un lucru uşor; un lucru natural şi se întâlneşte la toate animalele, care fac mulţi pui odată. Eu te voi numi tată, nu doar când vei naşte, ci atunci când îţi vei educa copilul conform voii lui Dumnezeu.

„Din copilărie”. Dar cât de mult a decăzut astăzi educaţia copiilor! Puţini sunt părinţii aceia care se interesează de educaţia creştină a copiilor lor. Toţi ceilalţi sunt indiferenţi. Aşa şi copilul, din leagăn, din sânul mamei lui, învaţă răul, care încet-încet, odată cu creşterea vârstei, se înrădăcinează. Şi tinerii noştri de astăzi, fără educaţie creştină, sunt asemenea cu tânărul demonizat din Evanghelia de astăzi.

Nefericiţi sunt tinerii din vremea noastră, dar mult mai nefericiţi sunt părinţii copiilor. Merită şi astăzi să fie repetat cuvântul lui Hristos: „O, neam necredincios şi desfrânat…” (Matei 17, 17)

SURSA: Pelerin ortodox