Debutanţi, dar și premianţi

  Fotbal club Fortuna din localitatea Pleşeni, raionul Cantemir, şi Clubul de fotbal  Fârlădeni, raionul Căuşeni, au avut o evoluare destul de bună în actualul sezon competiţional care s-a încheiat. Chiar dacă s-au aflat în rolul de debutanţi ai Diviziei B Sud, fotbaliştii de la FC Fortuna au ocupat locul doi, după disputarea tuturor celor 16 meciuri prevăzute de regulament, iar cei de la CF Fîrlădeni au urcat pe ultima treaptă a podiumului de premiere.

  Echipa de la Pleşeni, raionul Cantemir, a fost revelaţia ediţiei 2017 a Campionatului Republicii Moldova la fotbal din eşalonul trei, seria Sud. Cu începere de la 29 iulie şi până la 25 noiembrie, această formaţie a obţinut 10 victorii, a înregistrat două egalităţi şi a suferit patru înfrângeri, marcând 39 de goluri şi scăpând în poarta proprie 22. Cu un total de 32 de puncte din 48 posibile, pleşenenii au devenit vicecampioni.

  O altă debutantă a acestor întreceri, reprezentativa satului Fîrlădeni din raionul Cauşeni, şi-a trecut la activ nouă succese şi o egalitate, iar la pasiv – şase înfrângeri, având un golaveraj de 39:13. Cu un bagaj de 28 de puncte, ea a ocupat poziţia a treia în clasament.

  Mai informăm cititorii că lider autoritar în Divizia B Sud, în sezonul încheiat deja, s-a dovedit a fi Clubul sportiv de fotbal Sparta din municipiul Chişinău, care a acumulat 42 de puncte după 13 victorii şi trei egalităţi, fiind singura echipă care nu a suferit nici o înfrângere, golaveraj 47:9.

  Locurile patru–nouă în această zonă au revenit după cum urmează:  FC Olimp Comrat – 26 de puncte, Maiak Chirsova – 22 de puncte, FC Congaz – 21 de puncte, FC Slobozia Mare – 17 puncte, Prut Leova – 11 puncte şi FC Socol Copceac – 6 puncte.