You Are Here: Home » Administrația publică » Căuşeni » Contract de colaborare între autoritățile raionale și cadre didactice din Căușeni

Contract de colaborare între autoritățile raionale și cadre didactice din Căușeni

  Cadrele didactice şi cele de conducere ale raionului Căuşeni vor beneficia de formare profesională continuă, informează site-ul causeni.md.

  În acest scop, pe 21 martie 2016, a fost semnat un contract de colaborare şi activitate în comun  între Consiliul Raional Căușeni, numit în continuare Beneficiar, în persoana președintelui unităţii teritorial-administrative în cauză, Ion Ciontoloi, și administrația Universității de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, în persoana președintelui Senatului instituţiei, Gheorghe Avornic, precum și administrația Întreprinderii municipale „Didact Vega”, în persoana administratoarei Silvia Evtodiev, numiți în continuare Prestatori. 

 Semnarea, la Căuşeni, a Contractului de colaborare şi activitate în comun

Semnarea, la Căuşeni, a Contractului de colaborare şi activitate în comun

  Contractul prevede prestarea serviciilor de formare profesională continuă a cadrelor didactice și de conducere, conform planurilor de învățământ și a curriculumurilor aprobate de Ministerul Educației, destinate pentru participanții la curs. Serviciile vor fi prestate după necesitate, conform graficului aprobat de către părți (învățământ clasic, la distanță: electronic și interactiv, on-line).

   Contractul prevede că Prestatorii vor utiliza spații, echipament și condiții adecvate de instruire pentru realizarea următoarelor obiective:

– să promoveze proiecte comune, în condițiile fixate de comun acord în fiecare dintre cazuri;

– să asigure cursuri de instruire cu mobilitate sporită pentru formatori, profesori și elevi din instituțiile raionale de învățământ (cu certificările aferente) prin utilizarea mijloacelor multimedia și a resurselor – softurilor educaționale în cadrul lecțiilor pentru nivelul preșcolar și preuniversitar;

– să contribuie prin proiecte pentru integrarea soluțiilor moderne în educație și furnizarea resurselor educaționale, a materialului didactic disciplinar/interdisciplinar cu soluții interactive de învățare, a mobilierului școlar, în particular, și materialului didactic, în general.

  De notat că Acordul încheiat prevede participarea la cursuri a tuturor doritorilor. Participanții vor urma programul de studii al cursului în vederea obținerii Certificatului/legitimației tip, aprobat de Ministerul Educației.

About The Author

Number of Entries : 606

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD




Scroll to top