Consiliul Europei solicită Moldovei îmbunătăţirea măsurilor anticorupţie

Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), care este un organ al Consiliului Europei, cheamă Republica Moldova, într-un raport publicat la 5 iulie, să îmbunătăţească şi să asigure punerea în aplicare efectivă a legislaţiei anticorupţie. GRECO identifică drept probleme cheie aplicarea neuniformă a legilor anticorupţie şi a politicilor, precum şi capacităţile slabe şi lipsa de independenţă a principalelor instituţii responsabile de combaterea corupţiei, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Europei.

stire

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, a declarat că reforme importante sunt încă necesare în Republica Moldova pentru prevenirea şi combaterea corupţiei. De asemenea, este esenţial ca evoluţiile pozitive, cum ar fi noua lege privind serviciul de urmărire penală, să fie aplicată în mod eficient.

În raport, GRECO subliniază faptul că Comisia Naţională de Integritate trebuie să fie consolidată semnificativ, deoarece nu dispune de competenţele şi independenţa necesare pentru verificarea declaraţiilor de interese şi de avere depuse.

GRECO recunoaşte faptul că măsuri pozitive au fost luate în Parlament pentru a spori accesul la informaţii cu privire la activitatea parlamentară, dar mai trebuie şi alte acţiuni pentru a asigura dezbaterea democratică, extinderea participării publicului la procesul legislativ şi a pune în lumină interacţiunea parlamentarilor cu terţe părţi. De asemenea, raportul subliniază faptul că imunitatea parlamentară reprezintă un obstacol semnificativ pentru aducerea parlamentarilor suspectaţi de corupţie în faţa justiţiei.

Raportul constată că există o percepţie publică negativă a sistemului judiciar din ţară, fiind necesare acţiuni hotărâte pentru a recâştiga încrederea publică. Componenţa şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie revizuită. Deciziile sale trebuie să ofere garanţii suficiente de obiectivitate şi transparenţă, în special în ceea ce priveşte recrutarea, promovarea şi răspunderea disciplinară a judecătorilor.