You Are Here: Home » Educație » Condiţii educaţionale mai bune şi străzi iluminate în două localităţi din raionul Căuşeni

Condiţii educaţionale mai bune şi străzi iluminate în două localităţi din raionul Căuşeni

  30 de localităţi din Republica Moldova au fost selectate pentru a fi vizitate de către un juriu special în vederea determinării învingătorilor în cadrul Programului Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din ţară. Printre acestea se numără oraşul Căuşeni şi satul Săiţi din acelaşi raion.

Clădirea grădiniţei noi din satul Săiţi

Clădirea grădiniţei noi din satul Săiţi

Grădiniţă pentru mai multe generaţii viitoare

  Dintr-un comunicat de presă remis redacţiei noastre de către Institutul de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” aflăm că peste 120 de copii din satul Săiți, raionul Căușeni, merg, începând cu anul 2014, la o grădiniță nouă, după ce instituția respectivă a fost mistuită în întregime de flăcări acum trei ani.

  Grădinița, care are două blocuri, este mult mai spațioasă și mai confortabilă decât cea veche, pereții sunt căptușiți cu material ignifug, iar fiecare dormitor este dotat cu grup sanitar.

  „Împreună cu oamenii din comunitate ne-am mobilizat și, într-un termen record, am reconstruit grădinița, care, cred eu, va dura pentru mai multe generații viitoare. Motto-ul după care mă conduc atunci când implementez ceva în localitate este: „Promit ceea ce pot face și fac ceea ce am promis”, susține primarul satului, Valeriu Musteață.

  Reconstrucția grădiniței a costat aproape 18 milioane de lei, sumă oferită de Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, precum şi de bugetul local.

Surse ecologice de energie

  În orașul Căușeni a sporit eficiența energetică și au fost reduse cheltuielile locale după ce corpurile de iluminat de tip vechi de pe strada centrală a urbei și de pe unele străzi din localitate au fost înlocuite cu 170 de becuri LED. Astfel, a crescut gradul de siguranță a cetățenilor pe timp de noapte, s-au redus accidentele, iar orașul a devenit mai atractiv. Beneficiarii direcți ai celor 10 km de drum iluminat sunt patru mii de oameni care locuiesc pe aceste străzi și 70 de agenți economici.

  Potrivit specialistului în atragerea investițiilor din cadrul primăriei Căușeni, Gheorghe Chirman, eficiența luminoasă a corpurilor LED este de 115 lumeni per watt și au un randament de 75-85 la sută, economia fiind de până la 60 de procente comparativ cu utilizarea becurilor clasice.

  La rândul său, Grigore Repeșciuc, primarul orașului, consideră că, prin promovarea surselor ecologie de energie, autoritatea locală contribuie la protecția mediului, sporirea eficienței energetice, economisirea banilor locali și la îmbunătățirea imaginii localității. „Prin această bună practică îndemnăm toate primăriile să renunțe la iluminatul stradal cu becuri ce conțin gaze cu efect de seră și să investească în iluminatul de calitate, care să dureze și să aducă beneficii localității. Cu noile becuri poți citi chiar și un ziar pe timp de noapte”, este de părere Grigore Repeșciuc.

  Proiectul de eficiență energetică din orașul Căușeni a fost susținut de USAID și administrația publică locală, bugetul total fiind de 1,6 milioane de lei.

About The Author

Number of Entries : 586

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD




Scroll to top