You Are Here: Home » Social » Comisia pentru situații excepționale din Ştefan Vodă a analizat problemele legate de intemperii

Comisia pentru situații excepționale din Ştefan Vodă a analizat problemele legate de intemperii

  Ţinând cont de faptul că asupra Republicii Moldova s-a abătut un nou val rece (astăzi, la Ştefan Vodă, mercurul în termometre va coborî până la minus 15 grade Celsius), la 23 ianuarie curent, aici a avut loc ședința lărgită a Comisiei pentru situații excepționale (CSE) din acest raion, la care au participat primarii localităților, conducătorii serviciilor desconcentrate în teritoriu, alţi actori sociali de activitatea cărora depinde remedierea consecințelor situațiilor excepționale, inclusiv a calamităților naturale.

  În cadrul ședinței au fost puse în discuție următoarele chestiuni de pe ordinea de zi: identificarea porțiunilor de drumuri ce pot fi mai afectate de ninsori, viscol, examinarea posibilităților de protecție a unor segmente ale căilor de acces, identificarea forțelor și mijloacelor de protecție civilă, antrenate pentru remedierea consecințelor situațiilor excepționale etc.

  În context, Viorel Tomov, șeful Secției situații excepționale din raionul Ştefan Vodă, a adus la cunoștință că 14 localități dispun de tehnică cu lamă, trei întreprinderi au la dispoziție 16 unități de transport care pot fi folosite pentru deszăpezire. El s-a oprit în continuare la măsurile ce urmează a fi luate în cazurile ieşite din comun.   

  Alexandru Cijicenco, șeful districtului  Ștefan Vodă al Societăţii pe acţiuni „Drumuri”, a informat că întreprinderea a încheiat contracte cu agenții economici care dispun de tehnica necesară pentru a fi antrenate la lucrările de deszăpezire în situații excepționale. Dumnealui a accentuat că majoritatea primarilor au depus eforturi pentru curățarea drumurilor locale și a celor de acces.

Conducătorul raionului, Nicolae Molozea, care este şi preşedintele Comisiei pentru situaţii excepţionale, a atras atenţia asupra faptului că, în conformitate cu prevederile legii noi cu privire la gestionarea Fondului Rutier, care va intra în vigoare în timpul apropiat, fiecare primărie va dispune de mijloace financiare din acest fond, în funcție de numărul de locuitori. Gestionarea corectă a acestor bani va da posibilitatea de a procura utilaje pentru deszăpezire, de a contracta servicii de acest gen.

  Nicolae Molozea a specificat că acordurile încheiate între Consiliul Raional Ştefan Vodă sau primării şi SA „Drumuri” trebuie să prevadă că serviciile de deszăpezire vor fi prestate nu numai în propria localitatea, dar și acolo unde există această necesitate.

Experiența României în situații excepționale

  Preşedintele raionului a propus să fie preluată experiență României: poliția să  blocheze sectoarele de drumuri care devin nepracticabile din cauza ninsorilor abundente. În așa mod vor fi excluse cazurile de blocare a transportului și vor fi protejate viața și sănătatea oamenilor.

  Vasile Gherman, vicepreședinte al raionului Ştefan Vodă, la fel ca și Nicolae Molozea, a mulțumit tuturor celor care au acționat profesionist și cu maximă responsabilitate în perioada 6-8 ianuarie curent, deblocând drumurile de nămeţi. El a subliniat importanța conlucrării organelor de conducere, în scopul asigurării controlului permanent al situației din teritoriu, menținerii legăturii cu autoritățile și serviciile desconcentrate atât la nivel de raion, cât și la cel local. „La acest capitol mai sunt rezerve”, a declarat Vasile Gherman.

  La şedinţa Comisiei pentru situaţii excepţionale s-a spus că administraţia raionului, în deplină componență, membrii staff-ului şi ai punctului de comandă, au ținut sub control, 24 de ore din 24, situația în raion, au întreprins măsurile necesare pentru lichidarea consecințelor calamității naturale. Au fost la înălțime angajații Întreprinderii „Union Fenosa”, care au restabilit furnizarea energiei electrice în termene restrânse în satele Copceac și Popeasca.

  După cum au raportat  Raisa Burduja, șefa Direcţiei generale educaţie din raion, și  Mariana Haret, directoarea Centrului de sănătate Ștefan Vodă, nu au fost înregistrate cazuri ieșite din comun. La data de 9 ianuarie, conform dispoziției președintelui Comisiei pentru situaţii excepţionale, au fost sistate orele pentru elevii ciclului primar, nu au circulat autobuzele școlare. Iar în ziua de 10 ianuarie, situația a revenit la normal.

  La finalul ședinței, Nicolae Molozea a dispus organizarea și desfășurarea ședințelor similare ale comisiilor pentru situații excepționale în primăriile raionului Ştefan Vodă.

                                                                                              Ion CIUMEICĂ

About The Author

Number of Entries : 576

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD

© 2013

Scroll to top