You Are Here: Home » Administrația publică » Ştefan Vodă » Centrele vocaţionale, posibilităţi pentru dezvoltarea unor sate din raionul Ştefan Vodă

Centrele vocaţionale, posibilităţi pentru dezvoltarea unor sate din raionul Ştefan Vodă

Pregătirile pentru lansarea Centrului vocaţional de secretariat în cadrul Gimnaziului satului Popeasca, raionul Ştefan Vodă, sunt pe ultima sută de metri. După cum a informat Victoria Osipov, profesoară de istorie şi educaţie civică în această instituţie, în săptămâna trecută au fost achiziţionate şi aduse în incinta gimnaziului 15 calculatoare, care urmează să fie instalate în sala în care va activa centrul respectiv.

centrevocationale

 

Centrul din Popeasca, funcţional graţie implicării elevilor

Centrului vocaţional de secretariat din Popeasca va funcţiona datorită implicării elevilor în proiectul „Crearea centrelor vocaţionale în localităţile din zona post-conflict”. Acesta se înscrie în programul „Participarea cetăţenească din regiunea post-conflict la propria recuperare şi dezvoltare”, implementat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM) cu susţinerea financiară a Guvernului Japoniei prin intermediul Băncii Mondiale.
Potrivit Victoriei Osipov, participând la activităţile proiectului, colectivul gimnaziului din Popeasca a urmărit scopul să promoveze incluziunea şi solidaritatea socială a copiilor şi adolescenţilor. Prin acestea s-ar asigura realizarea drepturilor copiilor la dezvoltare, recreare şi participare într-un mediu adecvat, sigur şi prietenos. „Pe durata implementării sporea dorinţa copiilor de pe ambele maluri ale Nistrului să se cunoască şi să se susţină reciproc, să elaboreze proiecte comune, liste de echipament şi mobilier pentru dotarea centrului vocaţional”, susţine profesoara.

Proiecte obţinute în urma competiţiilor pe şase arii vocaţionale

Elevii din Popeasca au obţinut dreptul de a implementa proiectul respectiv în urma unor eforturi conjugate, prin atitudine şi interes. O echipă a acestei şcoli a participat la competiţiile desfăşurate în luna mai anul 2013 la Coşniţa, raionul Dubăsari. Acolo, tinerii au concurat cu echipe din 22 de localităţi pe şase arii vocaţionale: şah, lupte libere, arta culinară, foto-video, secretariat şi sculptură în lemn. Acumulând 80 de puncte, echipa din Popeasca s-a plasat pe primul loc în ciclul „Vocaţia mea – secretariat”, obţinând astfel dreptul de a fi deschis în gimnaziul din localitate un centru vocaţional în domeniul secretariatului, dotat cu 15 calculatoare, o imprimantă multifuncţională şi un proiector. Totodată, nouă copii cu părinţii lor au fost premiaţi cu bilete de odihnă la şcoala de vară organizată în pensiunea „Montana” din Slănic Moldova, România.

„Participarea noastră la acest proiect a iniţiat un alt microproiect de amenajare a sălii destinate centrului vocaţional de secretariat. Graţie experienţei de conlucrare şi colaborare între gimnaziu, administraţia publică locală şi părinţi, am reparat şi amenajat sala destinată centrului, ca să corespundă cerinţelor zilei”, povesteşte Victoria Osipov. De serviciile acestui centru vor beneficia atât copiii, cât şi adulţii, iar activul şcolăresc, dezvoltându-şi abilităţile de secretariat, va putea edita ziarul său.

Proiectul finanţat de Guvernul Japoniei, o provocare şi pentru liceul din Ermoclia

Proiectul „Crearea centrelor vocaţionale în localităţile din zona post-conflict” a venit ca o provocare şi pentru Liceul Teoretic „Ion Creangă” din satul Ermoclia, acelaşi raion. Echipa din această instituţie a trecut aceleaşi etape ca şi colegii din Popeasca, fiind prima la proba Arta culinară. După vacanţa petrecută în tabăra din România, elevii, părinţii, profesorii din Ermoclia au depus un efort enorm. „Echipa a elaborat Propunerea de subproiect, a alcătuit lista echipamentului necesar pentru dotarea centrului şi a specificaţiilor tehnice ale acestuia, a realizat designul mobilierului, a organizat activităţile, lucrările ulterioare. Încăperea destinată pentru centrul vocaţional de artă culinară a fost renovată. În acest scop s-au alocat circa 18.000 de lei din bugetul instituţiei, iar lucrările au fost realizate cu forţele părinţilor, ale profesorilor, lucrătorilor liceului”, a relevat Tatiana Şargarovschi, directorul liceului din Ermoclia.

FISM a contribuit la dotarea cu echipament şi mobilier a centrului vocaţional cu o sumă de 111.567 de lei. Centrul va activa conform unui program stabilit, în afara orelor de curs, fiind frecventat de circa 60 de elevi, dar şi de părinţi, tineri din localitate. Crearea centrului a devenit un exemplu de bună practică în domeniul educaţiei vocaţionale atât în localitate, cât şi în raion, în ţară.

Tatiana Şargarovschi susţine că aşteptările sunt mari, la fel ca şi posibilităţile: copiii vor beneficia de condiţii moderne pentru realizarea orelor la modulul Arta culinară, disciplina educaţie tehnologică; se va extinde aria de interese ale elevilor; participând la activităţile centrului, elevii vor căpăta deprinderi practice, îşi vor forma abilităţi; implicarea şi participarea la activităţile centrului a părinţilor şi a altor actori comunitari va avea un impact pozitiv asupra relaţiilor de colaborare între şcoală, familie, comunitate etc.

Totuşi, alături de toate priorităţile numite, şi la Popeasca, şi la Ermoclia, centrele sunt văzute drept o bună oportunitate ca şcolile, satele lor să avanseze, să-şi promoveze imaginea şi să obţină noi posibilităţi de dezvoltare.

Lilia GRUBÎI

About The Author

Number of Entries : 1696

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD




Scroll to top