Familie fericită, sursa: ingrijireacopilului.ro

Interviu: Cât de importantă este prezența părinților în viața copiilor săi ?

  Fenomenul emigrației din Republica Moldova continuă să ia amploare an de an. În urma acestui proces tot mai mulți copii și adolescenți rămân în grija unui părinte, sau și mai rău, a unui tutore (de regulă, o rudă sau un prieten al familiei).

 Conform datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în anul 2015 au fost luaţi la evidenţă 4172 de copii, care au rămas fără îngrijire părintească. De asemenea, statisticile mai arată că la finele anului trecut, circa 55% din copii aveau unicul sau ambii părinți plecați peste hotare.

  Despre importanța prezenței părinților în educația copiilor, dar și problemele cu care se confruntă aceștia în viața de zi cu zi, am apelat la sfatul domnului Alexandru Ciobanu, medic psihoterapeut de la Centrul de Sănătate din Cimișlia.

  Spuneți-mi vă rog, numărul tinerilor (ai căror părinți sunt plecați peste hotare) care s-au adresat după ajutor psihologic a crescut în ultimii ani ?

  În ultimii ani a crescut numărul adolescenților și tinerilor  care se adresează pentru suport psihologic, consiliere sau psihoterapie. Pentru noua generație e mult mai ușor să apeleze la psiholog, psihiatru sau psihoterapeut după ajutor atunci când se află într-o criză existențială. Evident că majoritatea dintre ei au un părinte, mai rar ambii, plecați peste hotare. În cazul când părinții 3 luni sunt acasă și 3 luni peste hotare (cu unele variații) sau datorită internetului și smartfoanelor (apeluri video), copii nici nu percep adesea că o jumate din viața lor sunt fără părinți.

  Care din adolescenți au de suferit cel mai tare din cauza absenței părinților, fetele sau băieții ?

Cred că  suferă ambii la fel, doar că fetele mai ușor exteriorizează emoțiile (plâng, scriu poezii, încep un blog) și mai ușor apelează la un psiholog. Băieții de obicei preferă să interiorizeze suferințele, adesea ei recurg la droguri legale (alcool, nicotină) sau ilegale (cannabis, etnobotanice, spice) ca să atenuieze durerea sufletească. Sunt și tineri care aleg să facă sport (fotbal, bodybuilding, arte marțiale, gimnastică) sau dansuri – ceea ce este o modalitate sănătoasă de a învinge stresul. 

Alexandru Ciobanu, medic psihoterapeut la Centrul de Sănătate din Cimișlia.
Alexandru Ciobanu, medic psihoterapeut la Centrul de Sănătate din Cimișlia.

  Lipsa implicării părinților în educația adolescenților sporește agresivitatea acestora?

Agresivitatea este deseori o reacție la comportamentul celor din jur, în adolescență, o dată cu creșterea producerii testosteronului în organism, devenim mai libidinoși și mai agresivi, dacă nu sublimăm energia. Este un lucru firesc. Deseori adolescenții sunt agresivi pentru că e un comportament învățat de la părinți (”violența naște violență”, iar ”surcica nu sare departe de trunchi”).

  Cât de des constatați faptul că lipsește comunicarea dintre adolescenți și părinți ?

Unul dintre cele mai frecvente diagnosticuri pentru adolescenții și tinerii ce vin la consiliere face parte din capitolul Z (persoane sănătoase) ai Clasificării Internaționale a Maladiilor – și anume Z63.1- Pobleme în relația cu părinții sau socrii, urmat de Z63.0 – Probleme în relația cu partenerul de viață.  

  Care sunt consecințele lipsei de comunicare ?

Consecințele lipsei comunicării sau a problemelor în comunicare deseori sunt problemele de sănătate mintală: depresia, anxietatea, insomnia, dependențele chimice și electronice. Evident că acestea nu apar peste noapte și uneori constatăm rădăcinile unei maladii mintale în frageda copilărie (3-6 ani) cu reactualizare în adolescența medie (14-16 ani).

  Există diferențe dintre copiii din zona rurală și cea urbană, lăsați în grija rudelor ?

Cred că cei din zona urbană au acces la mai multe servicii de asistență medicală și consiliere psihologică, cei din sate uneori nu au bani să se deplaseze până în oraș, alteori e o problemă de a găsi transport public cu care să te întorci acasă. Una din soluții este primul ajutor psihologic online (skype, facebook, e-mail, etc.), majoritatea tinerilor lăsați acasă de părinți au telefoane, tablete, computere performate. Cei care nu au internet acasă, au wifi la școală sau i-net în bibliotecă.

  Cât de suficient se implică părinții rămași în țară, în viața/educația copiilor săi ?

Cine vrea caută posibilități, cine nu vrea – caută pretexte. Cred că asta e tendința părinților de azi. Uneori tutelarea excesivă și așa numita ”educație cum m-o educat pe mine părinții”  este mai deranjantă decât neimplicarea. Este cert faptul că există multă informație în internet, există specialiști competenți în educația (nonformală) a copiilor și este posibil ca părinții să prietenească cu copiii lor. Este foarte important ca atunci când părinții lipsesc, profesioniștii (pedagogi, medici, asistenți sociali) să fie prietenoși, toleranți, suportivi, dar să nu uite că nu le putem înlocui părinții.

   Există vreun program național de suport/protecție al copiilor lăsați în grija rudelor (serviciu special, linie fierbinte), în caz de abuz sau violență ?

 De fapt, deja de mulți ani se lucrează la diminuarea numărului de ”orfani sociali”, adică orice copil lăsat acasă de obicei are un tutore oficial. Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor sunt accesibile în orice raion și oferă servicii gratuite de care au nevoie adolescenții și tinerii de la 10-24 ani. Tinerii se mai adresează și la Centrele Raionale de Tineret, Centrele de Creație, Casele de Cultură, ONG-uri. În cazul apariției problemelor de sănătate mintală, părinții se pot adresa individual sau împreună cu familia, la Centrele Comunitare de Sănătate Mintală. În cazul prezenței a  oricărui fel de abuz, încurajăm apelarea la 116111 – Telefonul Copilului, unde răspund psihologi calificați și bine instruiți, sau 902 pentru a sesiza Poliția.

   Care sunt sfaturile dumneavoastră pentru părinții care intenționează să emigreze și să-și lase copiii sub tutela altor persoane ?

  • Spuneți-le sincer și din timp copiilor, unde și pe ce perioadă plecați.
  • Discutați modalitățile de a-i lua cu timpul și pe copii cu Dumneavoastră.
  • Faceți un plan financiar împreună cu toată familia (ex. cât voi primi pe lună, cât o să trimit acasă, pentru ce vom cheltui, în cât timp real vom strânge suma necesară pentru casă/studii/mașină etc.), asta ar putea apropia venirea voastră acasă și evita cheltuielile nejustificate peste hotare și acasă.
  • Învățați limbi străine și oferițile și copiilor posibilitatea de a face asta.
  • Înțelegeți-vă cu viitorii tutori despre toate aspectele, inclusiv despre câți bani veți trimite copiilor și câți bani le veți oferi lor pentru că au grijă de copii voștri.
  • Nu insistați ca copii voștri să aibă o reușită școlară excelentă (mai ales dacă DVS nu aveți studii superioare sau nu lucrați după specialitate) și nu transformați tutorii în gardieni ai procesului de studii.

 

  Cât de des, un psiholog școlar ar trebui să poarte discuții cu copiii din această zonă de risc ?

Psihologii școlari știu că e recomandabil să lucrezi cu cei care vor să fie ajutați, adică la orice adresare a elevului. Este util să discutăm la general despre relații, migrație, comunicare la orele de diriginție cu toată clasă. Dacă dirigintele sau psihologul școlar simte că tema este sensibilă pentru sine sau clasă,  invitați un specialist care să nu știe istoriile personale ale unor elevi.

  Darurile scumpe oferite unui copil de către părinții aflați în străinătate, pot înlocui absența acestora din viața adolescentului ?

Evident că nu. Nu există colete cu dragoste, afecțiune, susținere, înțelegere. Nu putem expedia acasă sfaturi utile și deprinderi sănătoase de viață, fără să fim un exemplu viu și pozitiv pentru copiii noștri. Cel mai paradoxal este atunci când la revenire în țară, părintele aduce copilul la psiholog, pentru că acesta este dependent de computer și de fapt, tot acest părinte i-a cumpărat computerul și tot el l-a lăsat în fața lui pe câțiva ani.

  Odată reveniți acasă, după câțiva ani petrecuți în străinătate, părinții pot influența comportamentul adolescentului/adolescentei ?

Niciodată nu e târziu să faci ceva pentru tine și pentru familia ta. Poți lăsa observațiile, reproșurile și argumentele (de genul ”noi pe vremea noastră”) într-o parte și să încercați să fiți cu adevărat lângă copilul vostru. Fiți siguri, că i-a fost dor de părinți, dar acesta s-a obișnuit ani de zile să supraviețuiască de unul singur.

 Părinți, nu insistați să aflați adevărul, dacă nu sunteți gata să-l suportați. Adolescentul știe sigur că prietenii o să-l asculte și n-o să-l judece, despre părinți încă nu e sigur ce să le spună și ce nu. Aveți răbdare, exact atât cât a răbdat copilul să vă întoarceți acasă. Este dificil, dar este posibil să înveți să comunici prietenos cu copilul tău la orice vârstă.

  Interviu realizat de către Daniel Aramă