Cantemir, un alt raion unde se va consemna Anul Unirii

  Fracțiunea Partidului Liberal (PL) din Consiliul Raional Cantemir a adresat o interpelare prin care a cerut declararea anului 2018 Anul Unirii, informează provincial.md.

  „După Ialoveni, Orhei, Criuleni, și pe teritoriul raionului Cantemir, anul 2018 urmează a fi declarat Anul Unirii. Un proiect de decizie a fost înregistrat la Consiliul Raional Cantemir de fracțiunea PL”, se menționează într-un comunicat difuzat presei. 

  Amintim că o inițiativă în acest sens a fost adresată de consilierii PL în raionul Criuleni și în raionul Orhei, iar la Ialoveni a fost deja stabilit, prin dispoziția președintelui raionului, că toate activitățile culturale vor fi dedicate Centenarului Unirii.