You Are Here: Home » Administrația publică » Cimişlia » „California” a împlinit 5 ani de activitate rodnică

„California” a împlinit 5 ani de activitate rodnică

Cei care au avut şansa să vadă cel puţin o reprezentaţie a ansamblului de dans „California” de la Centrul de creaţie a copiilor din oraşul Cimişlia, au ajuns la convingerea că este vorba despre o prestaţie inedită a acestui colectiv în scenă, una impresionantă şi impunătoare, şi nicidecum despre o activitate improvizată sau spontană. Tinerele artiste din grupul „California” ies din tiparele unor simple „amatoare” şi promovează coregrafia complexă, bazată pe o muzica în stil contemporan.

california2 (1)_2284_10

Frumuseţea interpretativă constă exact în efortul artistelor de a rămâne cât mai fidele dansului original, fără a denatura, pe cât e posibil, niciunul dintre elementele impuse.

Dansul, mod de viaţă sănătos şi activ pentru tineri

Fiind una din cele două forme de comunicare nonverbală între persoane, cu un limbaj specific, expresiv, dansul poate fi cunoscut practic de oricine. Însă, ca orişice limbă, limbajul dansului necesită studiere.

„Dansul modern şi de estradă prezintă o activitate pe cât de inconfundabilă, pe atât de inedită, care trebuie promovată la nivel naţional, prin captarea interesului cât mai multor tineri şi, deopotrivă, a părinţilor şi profesorilor lor”, este de părere coregraful Ion Cornescu, conducătorul ansamblului „California”. “ Activitatea coregrafică contribuie la
formarea şi dezvoltarea spiritului competiţional, a dorinţei de afirmare şi spiritului de echipă, a curajului şi încrederii în forţele proprii. Or, tocmai asta le lipseşte astăzi multor tineri”, spune Ion Cornescu.

Tot mai multe performanțe

În anul 2010, ansamblul de dans „California” a reprezentat Cimişlia la Campionatul de dansuri moderne de la Veszprem, Ungaria. De acolo a revenit cu un trofeu pentru locul II şi un premiu special, „Simpatia juriului”.

În toamna aceluiaşi an, graţie susţinerii din partea directoarei Centrului raional de creaţie a copiilor, Cristina Arabadji, „California” a reprezentat raionul Cimislia la cea de-a II-a ediţie a Festivalului naţional de dans sportiv „Armoniile Dunării”, organizat în cadrul Euroregiunii „Dunărea de Jos”.

În cadrul acestui festival au evoluat formaţii de dans sportiv din localităţile membre ale Euroregiunii „Dunărea de Jos” din raioanele Cahul, Cantemir şi Leova, Republica Moldova, din judeţele Brăila, Tulcea şi Galaţi, România, din regiunea Odesa, Ucraina, precum şi colective artistice din Centrul şi Nordul ţării. Aici tinerele artiste „majorete” au ocupat locul II şi li s-a mai oferit o Diplomă de Onoare specială. Au urmat și alte premii.

Anul 2011 s-a dovedit a fi unul de mare succes pentru dansatoarele de la Cimişlia. Ele au câştigat locul II pe republică la trei nominalizări. În campionatul republican din primăvara lui 2011, „California” a fost premiată cu locurile II la nominalizările „Dans modern” şi „Dans de estradă”, cucerind şi medalia de bronz la categoria „Dance-show”.

Pe 29 aprilie a aceluiaşi an, de Ziua Internaţională a Dansului, sărbătorită de întreg mapamondul, „California” a evoluat în calitate de oaspete de onoare la celebrarea celor 20 ani de activitate a ansamblului căuşenean „Magica”, unde de asemenea a fost apreciată în mod deosebit.

Recent, ansamblul a participat la Campionatul naţional de dans modern şi de estradă, ediţia decembrie 2011, unde a evoluat spectaculos şi a reuşit să se situeze pe locul I pe republica la nominalizarea „Dans popular stilizat”, întorcându-se acasă cu trei cupe şi cu numeroase diplome. În cadrul aceleiaşi competiţii, „majoretele de la Cimişlia”, cum mai sunt cunoscute printre admiratori tinerele noastre dansatoare, s-au făcut remarcate şi la alte nominalizări. La acest campionat, fetele de la Cimişlia au concurat cu 32 de colective artistice, prezentând juriului 11 dansuri.

Inspiraţie și dragoste

Dansatoarele de la Cimişlia, deşi sunt campioane naţionale, sunt decise să nu se oprească aici, scopul lor este să atingă culmi şi mai înalte.

„Am ales să fac parte din acest colectiv fiindcă este unicul din sudul Moldovei care practică mai multe stiluri de dans, ne spune Mihaela Ciubotaru. Se face remarcat prin originalitate, dar şi prin apropierea lui de rigorile coregrafiei profesioniste. Cu fiece victorie nouă, mă simt motivată tot mai mult să frecventez cu regularitate repetiţiile şi să-mi perfecţionez măiestria artistică, tehnica dansului”.

Iar Dorina Rusu ni s-a destăinuit că, pentru ea, „California” este o uşă deschisă spre vise şi spre manifestarea spiritului de creaţie. Şi Larisa Buţanu este captivată de dans: „Dansul este, pentru mine, expresia sufletului. El mă înnobilează, îmi dă aripi şi încredere în forţele proprii. În dans poţi găsi totul — frumuseţe, artă, sănătate, speranţă, viaţă,
transformare. În plus, scena îmi oferă o şansă pentru viitor”.

About The Author

Number of Entries : 1696

Leave a Comment

Scroll to top