Cahulenii, prezenți la sărbătoarea de sfințire a apelor

Boboteaza sau Botezul Domnului este sărbătorită de creștinii ortodocși din Republica Moldova pe 19 ianuarie, pe stil vechi. Sărbătoarea marchează Botezul Domnului Isus Hristos, la vârsta de 30 de ani, în apele Iordanului, de către Sfântul Ioan Botezătorul, şi se mai numeşte Epifanie, adică Arătarea lui Dumnezeu şi a Mântuitorului în lume.

Sfințirea apelor
Sfințirea apelor

Este momentul în care Dumnezeu s-a revelat lumii ca Sfânta Treime – Tatăl a vorbit din Ceruri: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”, Fiul era în apă şi se boteza, iar Duhul Sfânt a pogorât asupra Lui în chip de porumbel. Aceasta încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.
La Cahul, o frumoasă tradiție a devenit celebrarea acestei sărbători la lacul Frumoasa, unde an de an vin tot mai mulți credincioși să săvârșească scufundarea în apa sfințită.
Cei mai curajoși s-au dovedit a fi bărbații, iar la scurt timp și femeile de pe malul lacului și-au luat inima în dinți și s-au alăturat.
„Vin pentru prima dată aici, dar vreau să vă spun că este foarte bine. Pentru mine, Boboteaza reprezintă renaștere”.
„Vom veni și în anii viitori, pentru a fi sănătoși pe tot parcursul anului”, spun oamenii prezenți la sărbătoare.
„Vreau să felicit pe toți creștinii cu ocazia acestei mari sărbători, este o zi importantă în general în istoria bisericii, în istoria ortodoxiei, fiindcă Hristos, venind la Iordan, ne-a arătat un model de smerenie, de supunere, ca și noi, la rândul nostru, să săvârșim acest lucru. Mă bucur că oamenii au înțeles sensul scufundării în această apă”, a menționat preotul Mihail Mungiu, secretarul episcopiei de Cahul și Comrat.

La fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD, format din cinci membri, pentru a preveni orice fel de incidente. „Având în vedere că evenimentul s-a petrecut la un bazin, unde a fost o concentrare masivă de oameni, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a asigurat o ambulanță SMURD cu un efectiv de cinci persoane. Colaboratorii noștri au monitorizat ca cei prezenți să nu meargă pe gheață, din considerentul că aceasta este subțire și instabilă, dar și în cazul în care persoanele care nimeresc în apă au nevoie de ajutor medical pentru a evita hipotermia, paramedicii sunt la datorie”, a precizat Gheorghe Hanganu, ofițer pentru relații cu publicul din cadrul DSE Cahul.
Potrivit unui articol publicat de CrestinOrtodox.ro, „fiecare creştin sau fiecare casă trebuie să ia din agheasma de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste.
Se gustă din aceasta pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales când nu ne împărtăşim. Se obişnuiește ca credincioşii să bea din Agheasma Mare timp de opt zile în şir.

Sorina REMENTOVA