You Are Here: Home » Administrația publică » Basarabeasca » Biomasa, o realitate şi pentru raionul Basarabeasca

Biomasa, o realitate şi pentru raionul Basarabeasca

  Încălzirea pe bază de biomasă a devenit o realitate şi pentru raionul Basarabeasca, unde tot mai multe instituţii trec la acest sistem de încălzire. Grădiniţa nr. 2 „Mărţişor” din satul Abaclia se numără printre acestea. Aici, astăzi se implementează proiectul ,,Instalarea cazanului pe biomasă”. Valoarea acestuia este de 32 de mii de euro, iar contribuţia locală – de 85 de mii de lei.

Wood Pellets

  Primarul satului Abaclia, Victor Niculiţă, a relatat cu o nespusă bucurie despre proiectul ce urmează să fie realizat în favoarea părinţilor şi a micuţilor, care au nevoie de cele mai bune condiţii pentru o creştere şi dezvoltare armonioasă.

  „Cu o lună în urmă, aici, a fost un depozit, ne-a relevat Victor Niculiţă. Lucrările care s-au efectuat deja le-am îndeplinit în baza proiectului de instalare a doua cazane de biomasa. În următoarele 3-4 zile, fundamentul se va întări, după care va fi adus şi instalat cazanul care funcționează pe biomasă”.

  Primarul a mai precizat că acesta va fi montat de la Liceul Teoretic ,,N. V. Gogol” din oraşul Basarabeasca, unde, timp de patru ani, din diferite motive, nu a fost pus în funcţiune. La iniţiativa primarului satului Abaclia şi prin intermediul FISM–ului, acest cazan a fost transmis Grădiniţei nr. 2 ,,Mărţişor”.

  „La consiliul raional a parvenit un demers din partea FISM–ului, cu recomandarea de a se transmite acest cazan satului Abaclia. De asemenea, consiliul local din Abaclia ne-a oferit şi o scrisoare de garanţie de rambursare a contribuţiei noastre pentru acel cazan, în valoare de 85 de mii de lei. De aceea, consiliul raional a adoptat decizia, în data de 20 aprilie anul curent, ca acest cazan pe bază de biomasă să fie transmis satului Abaclia şi cred că este una corectă”, a mărturisit preşedintele raionului Basarabeasca, Petru Puşcari.

Noul sistem de încălzire va conduce la reducerea cheltuielilor cu 40 la sută

  Drept combustibil pentru noua centrală termică vor servi deşeurile lemnoase din pădurile aflate în proprietatea administraţiei publice locale. „Am achiziţionat o maşină specială care mărunţește vreascurile. Noi le adunăm în saci pentru a încălzi ulterior grădiniţa de copii, primăria şi casa de cultură. Vreascurile nu necesită să fie scoase din saci, întrucât acestea vor fi arse în întregime”, a remarcat primarul satului Abaclia.

  Şi directoarea grădiniţei nr. 2 „Mărţişor”, Nina Mocanu, speră că valorificarea biomasei lemnoase va conduce la optimizarea cheltuielilor cu cel puţin 40 la sută. „Sper că aşteptările noastre, a spus ea, se vor împlini şi vom putea economisi bani pe care în viitorul apropiat îi vom folosi pentru optimizarea condiţiilor în grădiniţă”.

  Acest exemplu nu este singurul în raion. Şi la Gimnaziul-grădiniţă din satul Iordanovca s-a trecut la încălzirea pe biomasă. Această instituţie, însă, din cauza numărului mic de copii, este expusă riscului de a fi lichidată.

  Locuitorii raionului Basarabeasca sunt foarte mulţumiţi de faptul că încălzirea pe bază de biomasă este acceptată de către instituţiile publice, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de activitate în ele. Dacă asemenea proiecte ar fi fost implementate în fiecare grădiniţă şi şcoala din raion, condițiile de educație și calitatea studiilor ar avea doar de câştigat.

Cristina LEVIŢCHI,
studentă la Universitatea de Stat din Moldova

About The Author

Number of Entries : 1680

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD

© 2013

Scroll to top