„Biblioteca există de peste patru milenii şi va exista în continuare”

Satul Zaim este o localitate încărcată de istorie. Locuitorii de aici se interesează de literatură, de trecutul neamului. Biblioteca din sat, condusă de Nina Munteanu, este o oază a înțelepciunii, unde vin să citească, să socializeze tineri și bătrâni. Nina Munteanu a lansat mai multe inițiative pentru a menține aprinsă flacăra cunoștințelor în rândul consătenilor.

copii computer

Dânsa consideră că oamenii trebuie încurajaţi să citească de plăcere. Lectura este asociată de cele mai multe ori cu programul şcolar sau cu necesităţile profesionale, care nu oferă prea multe bucurii. Însă lectura de plăcere contribuie la dezvoltarea vocabularului şi a logicii, la acumularea de cunoștințe etc.

Biblioteca din Zaim a pus întotdeauna accentul pe cei mici, iniţiind şi elaborând acorduri de colaborare cu instituţiile preşcolare din comună. De câţiva ani buni, desfăşoară o activitate fructuoasă în acest sens, de racordare a potenţialului bibliotecii la necesităţile micuţilor. De două ori pe săptămână, miercurea și joia, micuții de la grădiniță asistă la un serviciu nou, „Ora poveștilor”.

Biblioteca a elaborat, recent, un program de lectură pentru copiii între 3-6 anişori. Genericul programului este „Povestea săptămânii”. Activităţile au loc atât în bibliotecă, cât şi la grădiniţe, la școală.

Recent, Nina Munteanu și-a propus să le prezinte poveştile şi în format video ori audio. Educatorilor şi copiilor le-a plăcut ideea, iar cei din urmă sunt impresionaţi nu doar de poveste, dar şi de jocurile captivante care urmează. Proiectul Național NOVATECA este implementat la Zaim din 26 noiembrie 2014. Nina Munteanu are o vorbă în acest sens: ,,Novateca a dezmorțit biblioteca”. Novateca le-a adus mai mulți cititori și utilizatori. A crescut mult și prestigiul bibliotecii în comunitate, precum și în fața APL.

Totodată, biblioteca colaborează cu instituţii de acelaşi profil, cu organizaţii oficiale şi ONG-uri. Biblioteca este loc de întruniri pentru membrii comunităţii, oferă resurse publice, inclusiv calculatoare și acces la internet pentru cei care nu le au la domiciliu, oferă asistenţă în utilizarea tehnologiilor etc.

Pe parcursul anului, biblioteca de la Zaim a lansat o mulțime de servicii noi pentru populația comunei, precum ar fi: „Afrodita și era digitală”. Alt serviciu este „Studioul artistic „Tezaur” pentru copiii pasionați de lucrul manual creativ. Grupul țintă sunt copii din familiile defavorizate.