You Are Here: Home » Administrația publică » Cantemir » Bazinul acvatic, mărul discordiei la Vişniovca, raionul Cantemir

Bazinul acvatic, mărul discordiei la Vişniovca, raionul Cantemir

Ultimii şase ani, în satul Vişniovca din raionul Cantemir mocneşte un conflict legat de bazinul acvatic din localitate, care, potrivit primarului Andrei Pâslari, este exploatat nelegitim de către cetăţeanul Valeriu Chendighilean şi de alte câteva persoane apropiate acestuia.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un contract de arendă încheiat pe o perioadă de doi ani

Istoria a început la 4 ianuarie 2006, când între primăria satului Vişniovca, raionul Cantemir, şi Gospodăria ţărănească „Nicolae Mihnea” şi persoana fizică Valeriu Chendighilean a fost încheiat contractul de arendă a bazinul acvatic din localitate (nr. de înregistrare 651) pentru o perioadă de doi ani, adică până la 31 decembrie 2008.

A trecut ceva mai mult de un an, şi la 28 februarie 2008, pentru comiterea diferitelor încălcări ale prevederilor contractulului de arendă, Consiliul sătesc a anulat propria decizie din 21 august 2002, în baza căreia lui Valeriu Chendighilean i s-a eliberat Titlul de stat de folosinţă separată a apelor, la care se făcea trimitere în punctul 5 al contractului de arendă.

Tot atunci, Valeriu Chendighilean şi Nicolae Mihnea, conducătorul Gospodăriei ţărăneşti omonime, au fost obligaţi să achite, în baza prevederilor contractului, până la 15 octombrie 2008, plata pentru arendă, care constituia, la momentul respectiv, potrivit calculelor administraţiei publice locale, 33.875 de lei.

În vara aceluiaşi an, la 2 iulie 2008, Mihnea şi Chendighilean au fost anunțaţi de către primăria localităţii Vişniovca despre neprelungirea cu ei a contractului de arendă a bazinului acvatic.
Şi fiindcă până la data indicată datornicii nu au achitat plata pentru arendă, ambii, la 29 noiembrie 2008, au fost preveniţi, cu termen suplimentar, să achite această plată. Lucru care nu s-a întâmplat şi care a făcut autoritatea publică locală să se adreseze, la 25 decembrie 2008, cu cerere de chemare în judecată.

Iar la începutul anului următor, pe 12 ianuarie 2009, Valeriu Chendighilean şi Nicolae Mihnea au fost înştiinţaţi în scris de către primăria satului Vişniovca, raionul Cantemir, că nu mai au dreptul la arenda bazinului acvatic din localitate.

Exploatarea iazului a continuat

În pofida tuturor celor întâmplate, persoanele vizate au continuat să exploateze resursa acvatică ce se întinde pe o suprafaţă destul de mare, de 60 de hectare. Chiar peste câteva zile după ce au primit avizul de a nu întreprinde nicio acţiune legată de folosirea iazului, la 16 ianuarie 2009, a fost fixat cazul de prindere a peştelui cu plasele de către Valeriu Chendighilean şi Nicolae Mihnea, ajutaţi de Ion Stratiev şi alte persoane.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la 4 februarie 2009, la 13 februarie 2009, aceste date fiind documentate de către administraţia publică locală.
Mai mult ca atât. Cu toate că termenul contarctului de dare şi luare în arendă a bazinului acvatic expirase la 31 decembrie 2008, Valeriu Chendighilean şi Nicolae Mihnea au utilizat iazul şi mai departe, după bunul lor plac, peschuind în el cu plasele şi comercializând peştele, dar şi oferind doritorilor posibilitatea de a prinde peşte contra plată. De exemplu, Gospodăria ţărănească „Ion Stratiev”, care nu avea nicio atribuţie legală cu iazul, elibera pescarilor amatori talonaşe pe care era imprimată ştampila întreprinderii, fiind indicată şi plata – 30 de lei. Redacţia a intrat şi în posesia biletului de control în valoare de 50 de lei, seria PE, nr. 0001142, pentru pescuitul de amatori, care a fost procurat de către un localnic (a rugat să nu-i dăm numele – nota autorului) de la „stăpânii” iazului.

O decizie scandaloasă a Consiliului local

Primarul Andrei Pâslari afirmă că Valeriu Chendighilean, Nicolae Mihnea şi acoliţii lor s-au bucurat, nelegitim, de roadele bazinului acvatic timp de mai mulţi ani, fără a achita plăţi în bugetul local. „Termenul de arendă a bazinului acvatic, spune Pâslari, a expirat la 31 decembrie 2008, iar foştii arendaşi au continuat ilegal să-l folosească, fără să plătească arenda”. Prin aceste acţiuni, consideră primarul, au fost pricinuite mari prejudicii comunităţii.

Iar în primăvara lui 2013, la 22 martie, în loc să-i ceară socoteală lui Valeriu Chendighilean pentru faptul că s-a folosit, pe gratis, de sursa acvatică a localităţii, în perioada 2009-2012, Consiliul sătesc a acceptat cererea conducătorului Întreprinderii individuale „Chendighilean Valeriu” de prelungire a termenului de folosinţă temporară a obiectivului acvatic. După cum se menţionează în decizia aleşilor locali, „pentru folosinţa specială a apei în piscicultură cu suprafaţa de 60 ha pentru creşterea şi comercializarea peştelui pe o perioadă de 12 ani”. Pentru această decizie s-au pronunţat şapte din cei nouă consilieri prezenţi la şedinţă, fiind şi două abţineri.

În decizia adoptată pe marginea chestiunii în cauză s-a mai precizat că taxa anuală pentru folosinţa temporară a bazinului acvatic este de 50 de mii de lei, inclusiv impozitul funciar de 115 lei pentru fiecare hectar. Culmea este că deşi legislaţia în vigoare nu prevede ca cel care doreşte să încheie un contract de arendă să stabilească unilateral plata de arendă, anume Valeriu Chendighilean a fost cel care a venit cu iniţiativa de a fixa suma de 50 de mii de lei, inclusiv impozitul funciar de 115 lei pentru fiecare hectar.

Consilierii l-au împuternicit pe primarul Andrei Pâslari să încheie cu Valeriu Chendighilean un nou contract de folosinţă temporară a obiectivului acvatic cu suprafaţa de 60 de hectare.

Cazul a ajuns în instanţă

Menţionam mai sus că, la sfârşitul lui 2008, primăria satului Vişniovca a depus, la judecătoria Cantemir, o cerere de chemare în instanţă a lui Valeriu Chendighilean şi a Gospodăriei ţărăneşti „Nicolae Mihnea” privind încasarea în mod solidar a plăţii pentru arenda bazinului acvatic de 33.875 de lei.

După un şir de şedinţe care s-au perindat pe parcursul mai multor ani, administraţiei publice locale i s-a făcut parţial dreptate. Judecata a hotărât, la 2 iulie 2013, să încaseze în mod solidar din contul pârâţilor în beneficiul primăriei localităţii Vişniovca din raionul Cantemir, cu titlu de recuperare a prejudiciului material, legat de neexecutarea obligaţunilor contractuale privind plata de arendă în sumă de 22.583 de lei. De asemenea, Valeriu Chendighilean şi GŢ „Nicolae Mihnea” urmau să achite cheltuielile de judecată cifrate la 1016, 25 lei.

Între timp, primăria satului Vişniovca a mai depus, la 31 ianuarie 2014, o cerere de chemare în judecată a lui Valeriu Chendighilean şi a Găspodăriei ţărăneşti „Nicolae Mihnea” privind încasarea prejudiciilor în sumă de 237.126 de lei pentru folosirea ilegală a bazinului acvatic începând cu data de 1 ianuarie 2009, dar şi achitarea cheltuielilor judiciare.

La rândul său, Valeriu Chendighilean a atacat în judecată primăria de la Vişniovca, cerând executarea deciziei Consiliului local din 22 martie 2013, inclusiv obligarea primarului Andrei Pâslari de a încheia contractul „de transmitere în posesiune şi folosinţă a terenului şi construcţiei hidrotehnice destinate folosinţei speciale a apei”, după cum se menţionează în cerere.

conflict

Mai este un doritor de a lua în arendă sursa acvatică

Toamna precedentă, la 21 octombrie 2013, Dumitru Uzun, fondator al Societăţii cu răspundere limitată „Delfiplatina” din acelaşi sat Vişniovca, raionul Cantemir, a adresat o cerere Consiliului local şi primăriei de aici, prin care solicita să-i fie date în arendă cele 60 de hectare de iaz. „Ne obligăm, specifica petiţionarul, să comercializăm peşte locuitorilor satului la un preţ mai redus ca cel de piaţă, organizând un punct comercial pe teritoriul satului, să acordăm ajutor material persoanelor social-vulnerabile, să organizăm locuri de odihnă pe malul iazului cu condiţii corespunzătoare”.

Cererea lui Dumitru Uzun a fost susţinută de către o listă impunătoare a locuitorilor, pe ea punându-şi semnăturile 444 de persoane. Cu unele dintre ele am discutat, lumea afirmând, sub acoperirea anonomatului, că s-a săturat să mai sufere de pe urma acţiunilor nelegitime ale lui Valeriu Chendighilean şi ale companiei lui, care nu dau voie doritorilor să prindă peşte, recurg uneori şi la forţa fizică, dar scapă de fiecare dată basma curată, căci este protejat de organele de drept din centrul raional.

Fondatorul Societăţii cu răspundere limitată „Delfiplatina”, Dumitru Uzun, ne-a spus că a aştepat mult şi bine ca cererea lui să fie examinată, dar fără niciun rezultat. Dacă a văzut că se încalcă legea, s-a adresat şi el în instanţa de judecată.
Aşa că actualmente pe rol se află trei procese de judecată legate, într-un fel sau altul, de bazinul acvatic de la Vişniovca, Cantemir.

O discuţie de trei minute

După ce am adunat toate aceste informaţii, am avut o întrevedere cu Valeriu Chendighilean. Ea a fost destul de scurtă şi nu a durat mai mult de trei minute. La întrebarea mea cum comentează situaţia creată, interlocutorul a fost destul de laconic, afirmând că în condiţiile în care cazul este în instanţă, articolul 20 al Codului de procedură civilă îi oferă dreptul să păstreze tăcerea şi el nu are de gând să facă vreun comentariu până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Care să fie una definitivă şi irevocabilă.

Valeriu Chendighilean m-a sfătuit să nu scriu acest articol, pentru a nu prejudicia decizia instanţei. Iar la urmă m-a preîntâmpinat că dacă în presă îi vor fi lezate onoarea şi demnitatea, el se va adresa organelor respective.
Este greu să ne aşteptăm ca situaţia de conflict legată de bazinul acvatic din satul Vişniovca, raionul Cantemir, să-şi găsească o soluţionare rapidă, după ce în luna aprilie anul curent Valeriu Chendighilean a devenit secretar al Conslliului local.

About The Author

Number of Entries : 587

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD




Scroll to top