You Are Here: Home » Administrația publică » Cimişlia » Autoritățile din Cimișlia colectează semnături pentru a înainta o petiție guvernului (Video)

Autoritățile din Cimișlia colectează semnături pentru a înainta o petiție guvernului (Video)

  Într-un mesaj adresat publicului marți, primarul de Cimișlia, Gheorghe Răileanu, critică transformările desfășurate în sudul țării de către autoritățile centrale, învinuindu-le de efectuarea reformelor de optimizare a instituțiilor statului într-un mod defectuos.

  Edilul-șef critică reamplasarea filialelor instituțiilor statului în alte orașe precum Comrat, Hâncești sau Chișinău, în pofida faptului că orașul Cimișlia este Centrul Regiunii de Dezvoltare Sud. 

Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia

Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia

  „Avem un caz concret: cu toate că Cimișlia trebuia să beneficieze de finanțare pentru Parcul Industrial din Cimișlia în perioada anilor 2004-2015, fiind realizate toate studiile și pregătită toată documentația, autoritățile locale nu au primit nici un leu. În Găgăuzia, însă, de îndată ce a fost adoptată decizia de creare a Parcului Industrial, autoritățile au primit finanțare în valoare de 25 de milioane de lei, în pofida faptului că lipsește documentația tehnică de proiect și un deviz al acestuia”.
  
  Totodată, Gheorghe Răileanu se arată îngrijorat în legătură cu atitudinea autorităților centrale, care nu au decis cum se va dezvolta sudul țării din punct de vedere economic, precum și criteriile de atribuire a titlului de municipiu unor localități.

  „Îmi exprim îngrijorarea în legătură cu faptul că suntem discriminați în raport cu găgăuzii. Nu-i invidiez deloc, chiar mă bucur pentru ei, dar cred că e cazul să cerem și să obținem și noi finanțare”.
 
  Astfel, primarul a înaintat o petiție care urmează să fie semnată de locuitorii orașului și ai raionului Cimișlia, ca ulterior să fie expediată autorităților centrale.
Reamintim că, în urma ordinului Ministerului Finanțelor, adoptat la data de 30 ianuarie anul curent, raionul Cimișlia este arondat către Inspectoratul Fiscal din Comrat. De asemenea, judecătoria din Cimișlia a fost subordonată recent Curții de Apel Comrat și nu celei din Chișinău

Daniel ARAMĂ 

About The Author

Number of Entries : 572

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD

© 2013

Scroll to top