AIE şi-a încetat existenţa la Cantemir. Consilierii liberal-democraţi au decis să nu mai participe la şedinţe

Alianţa pentru Integrare Europeană s-a destrămat. Cel puţin la Cantemir, unde consilierii din partea Partidului Liberal şi Partidului Democrat s-au unit cu cei din Partidul Comuniştilor şi au votat pentru demiterea liberal-democratului Ştefan Zaharia din funcţia de Preşedinte al raionului şi pentru înlocuirea lui cu liberalul Andrei Malaşevschi.

stringere-de-mina

După cum relatează TRIBUNA, pentru demiterea lui Ştefan Zaharia, ca şi pentru numirea în funcţie a lui Andrei Malaşevschi, au votat 23 din cei 33 de consilieri raionali. Partidul Liberal Democrat din Moldova are nouă consilieri.

Andrei Malaşevschi a ocupat şi anterior funcţia de Preşedinte al raionului Cantemir. O perioadă el a reprezentat PLDM.

Consilierii liberal-democraţi din Cantemir au decis să nu mai participe la şedinţele Consiliului raional în semn de protest faţă de decizia de a-l demite pe președintele raionului, Ștefan Zaharia.

De asemenea, un grup de zece primari, membri ai PLDM, din raionul Cantemir a declarat că nu recunoaşte legitimitatea deciziei din 28 iunie curent, când, cu votul consilierilor PL, PD şi PCRM, a fost demis președintele liberal-democrat al raionului.

Aleşii locali de pe lista PLDM susţin că vor renunţa la boicot în cazul în care va fi anulată decizia şi Zaharia va reveni la conducerea raionului.