Achiziții publice. Cum Primăria din Zîrnești „toacă” banii publici

Primăria Zîrnești din Cahul a compromis mai multe proiecte din bani publici cu bugete de milioane de lei. Peste un milion a plecat pe reparația drumurilor, dar în afară de gropi nu se vede nimic. Casa de Cultură a fost renovată, însă acoperișul curge ca înainte. La grădiniță, unde este mobilă veche, s-au pus peste tot camere de supraveghere video, cumpărate fără licitație. La construirea pieței agricole Primăria a angajat o rudă a primarului, iar la efectuarea unor lucrări publice s-au folosit scheme dubioase. Șirul neregulilor este completat de o decizie a Consiliului local prin care edilul a obținut un teren din proprietatea publică pentru a-și construi casă. Primarul Victor Pascal recunoaște că a comis abateri, dar spune că acestea sunt „mici” și le-a făcut „pentru că-i om, nu robot și nu intră în esența tuturor actelor pe care le semnează”.

reparatie drumuri

Drumurile noastre… de milioane

Din groapă în groapă, așa se circulă pe drumurile din Zîrnești și Paicu (localitate aflată în componența com. Zîrnești).

Potrivit autorităților locale, în luna decembrie 2013 au fost reparate și reabilitate cinci kilometri de drum: trei la Zîrnești și doi la Paicu. În total, au fost cheltuiți aproape 1 200 000 de lei. O jumătate de milion a venit din Fondul de rezervă al Guvernului, alte 684 de mii fiind alocate prin decizia Consiliului local și încă 344 de mii pentru procurarea prundișului și pietrișului. Primarul spune că s-a cheltuit mai puțin decât s-a alocat – 750 de mii de lei pentru serviciile la reparația drumului și peste 340 de mii de mii pe pietriș și prundiș. Lucrările de reparație le-a făcut firma „Rutador” selectată dintre patru participanți la licitație: IM „CRDSL Cahul”, SRL „Rutador”, SA „Constructorul Sud” și SRL „Alex Construct”.

Fostul primar al comunei Zîrnești, Nicolae Bejiu, în prezent președinte al Comisiei buget și finanțe a Consiliului local, spune că nu este clar cum „Rutador” a ajuns să repare drumurile din comună, deoarece înainte de asta – în vara anului 2013 fusese organizată o licitație la care a fost selectată o altă firmă – SA „Drumuri Cahul”. „Eu făceam parte din comisie, apoi am fost exclus și s-a organizat altă licitație la care a fost aleasă Rutador. S-a spus că prima firmă nu reușea să facă lucrările, deja trecuseră două luni și nimic nu s-a făcut. Rutador lucra la podul de la ieșirea din sat și am aflat că aceasta a câștigat tenderul. Licitația s-a făcut prin octombrie-noiembrie. Poate că au fost și alte interese, că de la Guvern s-au alocat, chiar înainte de Anul Nou, 500 de mii. De unde calitate dacă toate lucrările s-au făcut înainte de Revelion, dacă ningea, iar ei puneau pietriș!? Nisip nici nu au pus, deși în caietul de sarcini era scris că trebuie să pună. Au făcut învârteli de bani”, susține Bejiu.

Drum făcut pe timp de iarnă
Drum făcut pe timp de iarnă

Tot în 2013 a fost organizată o licitație pentru cumpărarea prundișului și pietrișului, la care a fost selectat SRL „Total-Auto”, singurul ofertant înregistrat. Culmea e că prundișul se afla chiar pe teritoriul localității, iar aproape o jumătate din cantitate a fost obținută după demolarea unor platforme ce aparțineau Primăriei. Edilul spune însă că s-au dat bani numai pe pietrișul scos din platformele aflate în proprietate privată, iar o bună parte a fost cumpărată din altă parte, la mâna a doua.

„Eu recunosc că sunt porțiuni de drum unde întotdeauna a fost mlaștină și pământul se lasă. La așa lucrări mari se angajează responsabil tehnic, pe care l-am angajat – SRL Rutador. Primarul nu-i specialist în construcția drumurilor. De asta nici nu am așa mare responsabilitate cât are responsabilul tehnic. Dumnealui semnează pe toate actele de dare în folosință. Așa că dacă aveți întrebări despre calitatea drumurilor, poftim, la responsabilul tehnic!”, a fost răspunsul lui Victor Pascal.

Rutador: Nu a fost nicio licitație, ne-au dat materiale și noi am făcut

Directorul firmei „Rutador”, Nicolae Maliu, nu își amintește să fi fost organizată o licitație pentru drumurile din Zîrnești. El afirmă că echipa de muncitori lucra la podul de la ieșirea din sat și a fost rugată să dea o mână de ajutor la reparația drumurilor după ce firma aleasă la tender, SA „Drumuri Cahul”, nu a putut efectua lucrările. „Ei nu au înaintat pretenții că drumurile sunt necalitative. Nici nu puteau să aibă obiecții pentru că nu a avut loc o licitație, ca noi să venim cu o propunere de materiale, de prețuri. Absolut nimic! Noi am reparat drumurile cu materialele pe care ni le-au dat cei de la Primărie. Nu a fost acolo niciun caiet de sarcini! Noi nu am dat niciun preț. Au cerut numai servicii de mecanisme. Nu știu ce au făcut primarii ceia pe loc. Noi am folosit niște pietriș pe care l-am scos din locul unde am construit podul. S-a scos niște material de acolo, nu prea calitativ, și primarul a insistat să îl folosim la drumuri”, susține Nicolae Maliu.

El mai afirmă că Primăria a insistat ca lucrările să se facă imediat, adică în luna decembrie 2013, chiar dacă reparațiile drumurilor nu se fac pe timp de iarnă. „Așa lucrări nu se fac în decembrie, când ninge! Așa lucrări se fac cel târziu în luna octombrie. Condițiile climaterice nu permit, dar am făcut pentru că au insistat să îi ajutăm”, precizează Maliu.

Primarul: A fost licitație și am insistat să se facă mai repede lucrările

În timp ce șeful de la Rudator spune că nu își amintește să fi avut loc o licitație, primarul Victor Pascal spune că totul s-a făcut conform legii, iar tenderul a fost organizat a doua oară pentru că SA „Drumuri Cahul”, cu care încheiase contractul, întârzia să vină și apoi a cerut ca termenul de prestare a serviciilor să fie prelungit cu trei luni. A doua licitație, potrivit edilului, a fost organizată pentru reparația drumurilor. El susține că pentru aceste lucrări firmei „Rutador”, cu care a încheiat un contract după licitație, i s-au achitat 750 de mii de lei: 250 de mii din bugetul Primăriei, iar jumătate de milion de la Guvern. Pascal spune că într-adevăr a insistat ca lucrările să se facă mai repede pentru că mai era o lună și se termina anul. Edilul susține că a reziliat, pe cale amiabilă, contractul cu SA „Drumuri Cahul”, care a fost obligată să restituie Primăriei peste 68 de mii de lei – banii dați în avans, fără aplicarea penalităților și a despăgubirilor.

Primarul comunei Zârnești
Primarul comunei Zârnești

„Nu am vrut să facem rău, firma putea să ajungă în lista neagră, am decis pe cale amiabilă să desfacem contractul, ei să ne întoarcă banii și noi să alegem o altă firmă care putea să se apuce de lucrări cât mai repede. SA Drumuri Cahul trebuia să termine lucrările la 31 decembrie 2013, dar a spus că le poate face abia în aprilie și nu am fost de acord. M-am dus la șeful de la Rutador care lucra la pod, am vorbit și a fost de acord să participle la licitație. Nu avea cum să facem fără tender, pentru că așa lucrări se fac numai cu licitație”, precizează Victor Pascal. Chiar și așa, licitația a fost organizată pentru lucrări de fundație și de reparație a drumului, fapt confirmat în Hotărârea comisiei de tender, în timp ce în realitate au fost oferite doar servicii, iar drumurile s-au făcut de mântuială.

Încă o schema dubioasă

Alte câteva mii de lei din bugetul Primăriei din Zîrnești au fost scoși printr-o schemă „inventată” de primarul Victor Pascal, pentru a curăța gunoiștea satului. Firma „Rutador” reconstruia podul din sat, așa că edilul s-a gândit să o folosească și la gunoiște pentru că aceasta avea tehnica necesară. Numai că angajații firmei au refuzat să primească direct banii ca să „nu aibă probleme cu șefii”. Drept urmare, contractul a fost semnat cu un locuitor din sat, angajat pentru 20 de ore cu 350 de lei/ora. În total, persoanei i-au fost transferați 7265 de lei din bugetul local, bani care au ajuns, de fapt, la un angajat al firmei „Rutador”, cea care a făcut toate lucrările.

Primarul recunoaște că el este autorul schemei: „Am adunat gunoiul pe o suprafață de două hectare și ceva. Clar că au trecut aproape trei ani și totul s-a pus la loc, dar eu îmi pot dovedi nevinovăția. Întrucât SRL Rutador se afla la noi în localitate și avea tehnică, m-am apropiat de muncitori să facă niște lucrări – să îngrămădim gunoiul. Dumnealor ne-au spus că nu vor să ajungă pe la șefi, să se facă la nivel de firmă, să facem un contract între mine și un lucrător de la ei. După care lucrătorul a spus că nu vrea pentru că dacă o să afle șeful o să aibă probleme. Și mi-a prezentat persoana la care stăteau ei la gazdă. Am semnat cu acesta un contract. Eu înțeleg că asta e încălcare, recunosc 100%, dar nu am avut niciun avantaj. Am făcut contract cu Zorilă Nicolae, după care el a primit banii pe cont și s-a răsplătit cu persoana”.

Solicitat de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice, directorul firmei „Rutador” Nicolae Maliu spune că nu știe nimic despre acest caz. Totusi, cazul a ajuns în vizorul poliției. Anchetatorul Ghenadie Furdui de la Direcția urmărire penală a MAI ne-a spus că pe numele primarului a fost pornit un dosar penal. Edilul este acuzat pentru fals în acte publice, iar dosarul a fost trimis în judecată. Victor Pascal nu respinge acuzația. „Este vina mea, dar eu lucrul l-am făcut. Înțeleg că partea legală nu e chiar normală, dar asta e țara noastră, acesta e sistemul. Altfel băieții nu făceau lucrarea. Înțelegeți? Mi-aș fi pus satul în cap!”, spune primarul.

Continuarea investigației o puteți citi pe site-ul anticoruptie.md.

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei „Banii publici sunt și banii mei”, desfășurată de Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) și Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), într-un proiect finanțat de Uniunea Europeană și National Endowment for Democracy.

Elena Moldovanu