You Are Here: Home » Administrația publică » Cahul » 7 elevi din raionul Cahul s-au intoxicat cu plastilină, unul din ei a fost internat la reanimare

7 elevi din raionul Cahul s-au intoxicat cu plastilină, unul din ei a fost internat la reanimare

   Şapte elevi şi doi profesori ai gimnaziului din satul Burlăceni, raionul Cahul, s-au intoxicat în sala în care au modelat plastilină, transmite IPN

Imagine simbol, sursa: mamaplus.md

Un copil modelează plastilină. Imagine simbol, sursa: mamaplus.md

  Unul dintre elevi a fost internat în secția reanimare a Spitalului raional Cahul, cu intoxicație acută. Ceilalți au primit îngrijiri medicale şi sunt monitorizați de către medicul de familie. La spital a ajuns și unul dintre profesori, anunță agenția de presă.

  Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, incidentul a avut loc pe 2 martie, după prima lecție, la care elevii au modelat câteva figurine din plastilină, iar după 15 minute au început să se sufoce, să tuşească şi au acuzat amețeli.

  La scurt timp au sosit două echipe ale medicilor de urgență, care l-au acordat ajutor medical. Din cercetările preliminare, s-a constatat că plastilina utilizată provine dintr-un lot de ajutor umanitar și a fost oferită unui elev de reprezentanții unei confesiuni religioase.
  Poliția verifică dacă produsul a ajuns și la alți copii. Potrivit informațiilor preliminare, plastilina a devenit toxică în urma păstrării necorespunzătoare a acesteia.

About The Author

Number of Entries : 522

Leave a Comment

Arhiva Gazeta de SUD

© 2013

Scroll to top