La Comrat a fost deschis Consulatul onorific al Ucrainei

La Comrat a fost deschis Consulatul onorific al Ucrainei

Consulatul onorific al Ucrainei a fost inaugurat, marțea aceasta, la Comrat (unitatea teritorial-autonomă Gagauz-Yeri). În funcţia de consul a fost numit Veaceslav Dragnev, un om de afaceri din Republica Moldova, directorul unei vinării din zona de sud.

„Înființarea Consulatului onorific al Ucrainei la Comrat va contribui la dezvoltarea și aprofundarea relațiilor economice și interumane, la promovarea culturii și științei ucrainene, precum și la dezvoltarea cooperării între regiunile adiacente ale Ucrainei și Republicii Moldova în toate domeniile”, se specifică într-un comunicat al Ministerului ucrainean de Externe.
„Deschidem noi posibilităţi pentru atragerea investiţiilor, realizarea proiectelor comune în economie, comerţ, ecologie, educaţie şi cultură. Pe teritoriul Ucrainei locuiesc zeci de mii de găgăuzi, iar în satul Ferapontievca din raionul Comrat – etnici ucraineni. Aceasta denotă faptul că suntem vecini apropiaţi şi trebuie să ne consolidăm relaţiile reciproce”, a declarat, la ceremonia de inaugurare, guvernatorul UTA Gagauz–Yeri, Irina Vlah, citată de gagauzinfo.md, relatează moldpres.md.
În cadrul Consulatului, cetățenii Ucrainei și persoanele juridice ucrainene vor putea primi ajutor și asistență în protejarea drepturilor și intereselor lor, precum și asistență în cazul aflării în detenție sau în cazuri de dezastru natural, accidente etc.
Oficiul noului Consulat se află la Comrat şi va deservi autonomia găgăuză, precum şi raioanele Basarabeasca, Cantemir, Cahul şi Taraclia.
Mai precizăm că, în afară de Consulatul Ucrainei, în municipiul Comrat mai activează Consulatul onorific al Republicii Belarus şi Consulatul general al Turciei.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed