Cahul

Permise de conducere falsificate depistate la vama Giurgiulești-Galați

1 Mins read

Două permise de conducere au fost trimise către laborator pentru efectuarea expertizei tehnico–juridice, după ce s-a identificat lipsa elementelor de protecție, informează Poliția de Frontieră a Republicii Moldova

Ilegalitatea s-a consemnat pe data de 11 iulie curent, în punctul de trecere Giurgiulești-Galați pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
Unul din permisele de conducere ar fi fost eliberat de către autoritatea națională și depistat în timpul controlului de frontieră printre lucrurile personale ale unui tânăr din raionul Anenii Noi.
Fiind audiată, persoana în cauză a comunicat că nu cunoaște nimic despre cele depistate, întrucât actul era pe numele fratelui său, căruia urma să-l transmită. Cel din urmă se află pe teritoriul Germaniei.
Cel de-al doilea permis, care ar fi emis de către instituția competentă din Ucraina, a fost găsit asupra unui tânăr de 25 de ani, originar din municipiul Comrat. Acesta se afla în calitate de pasager al unui microbuz pe ruta Republica Moldova – Germania. El și-a perfectat actul încă în anul 2018, când s-a aflat la niște rude în Ucraina.
Ca urmare a celor întâmplate, ambele acte au fost ridicate și expediate laboratorului tehnic-juridic pentru efectuarea expertizei.
Polițiștii de frontieră continua cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Ion CIUMEICĂ

Related posts
CahulEducație

La Cahul va fi creat Centrul EU4Innovation – un centru regional de excelență în IT

3 Mins read
La Cahul urmează a fi creat un centru regional de excelență în IT – „Startup City Cahul”. În acest sens, Ministerul Economiei…
Cahul

Concurs public pentru concesionarea zăcământului de apă minerală „Cahul”

2 Mins read
Recent, a avut loc o ședință pe subiectul concesionării zăcământului de apă minerală „Cahul” în cadrul proiectului „Reabilitarea zonei de odihnă și…
Cahul

La Cahul se va implementa un nou proiect care vizează situațiile de urgență

2 Mins read
După implementarea cu succes a unuia dintre cele mai mari proiecte din domeniul situațiilor de urgență – SMURD, municipiul Cahul mai face…
Abonează-te pentru a afla primul ultimele noutăți!